Probabil tot în ideea de „stabilitate și echilibru” pentru care a fost recreat USL 2.0, 137 de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR au depus un proiect de lege care modifică substanțial pragurile pentru achizițiile publice fără licitație din România. ridică semnificativ pragurile pentru achizițiile fără licitație. Proiectul propus de aceștia spune cam așa:
achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată este mai mică de este mai mică de 500.000 de lei (față de 135.060 lei în actuala lege). Pragul crește de aproape patru ori!
achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată este mai mică de este mai mică de 5.000.000 de lei (față de 450.200 lei în actuala lege). Pragul crește de aproape zece ori!
autoritățile contractante sunt obligate să consulte minim trei operatori pentru achizițiile directe de peste 130.000 de lei la bunuri și 500.000 de lei la lucrări. Da, pe oricine și oricum dorește autoritatea locală.
Curtea de Conturi (instituție independentă de Guvern) este scoasă din procesul de constatare a contravențiilor și aplicarea de sancțiuni și înlocuită de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, o autoritate aflată în subordinea guvernului.
Cert este că, în 2024, ne vom lupta cu o monstruoasă coaliție, nedorită de cetățeni ci doar de politicieni, care va avea la dispoziție sume colosale pentru a influența intenția de vot a oamenilor. Iar USL 2.0 va merge mai departe, totul sub semnul „stabilității” promise…