Inceputuri

Puterea de producție a apelor Dunărei, cu bălțile, gârlele și lagunele ei, se manifestă aci în prima linie prin producția de pește – pescuit. Condițiunile naturale pentru producțiunea peștelui sunt în adevăr aici unice în Europa, și numai prin nepriceperea și rapacitatea omului, care – în loc să respecte și să se acomodeze la cerințele naturii – se dedă la vandalisme, face câteodată ca acest izvor natural de bogăție să nu dea roadele la care suntem în drept să ne așteptăm„. Acestea erau vorbele profetice și pline de adevăr ale savantului Grigore Antipa, rostite acum exact 100 de ani, la 1921, la apariția lucrării sale „Dunărea și problemele ei”.

România intra, pe atunci, în perioada modernă a pescăriei odată cu promulgarea legii asupra pescuitului la 7 octombrie 1896, inițiată de Grigore Antipa. Încă de la înființarea Direcției Generale a Pescăriilor, în același an, s-a construit o bază materială de excepție, care a ajutat mult la dezvoltarea acestui domeniu strategic. Astfel, în 1920, Direcția Pescăriilor Statului deținea o bază materială impresionantă: 98 de clădiri cu terenuri, 107 ghețării, 153 de bărci, 8 șalupe cu motor, 4 vapoare, 11 șlepuri și o dragă. Însă venirea regimului comunist și apoi a democrației prost înțelese de după ’89, a distrus tot ce gândise și construise marele nostru savant.

Din albumul "România la lucru",anul 1940

Din albumul „România la lucru”, anul 1940

Ziua de azi

Iar situația dezastruoasă în care ne aflăm acum se ilustrează cel mai bine prin niște simple cifre: capturile comerciale de crap, raportate în medie/an între 1920-1924 în Delta Dunării au fost de 1849 tone/an iar între  2003-2020 au fost de doar 132 tone/an. Asta înseamnă de 14 ori mai puțin crap prins într-o perioadă de 4 ori mai îndelungată. De asemenea, capturile de știucă, raportate în aceleași perioade de timp în Delta Dunării, au fost de 1816 tone/an, comparativ cu doar 98 tone/an. De peste 18 ori mai puțin în vremurile noastre…

Toată această scădere a pescuitului comercial este uriașă, în pofida faptului că vorbim de o creștere exponențială a eficacității în acest domeniu în ultima sută de ani, prin dezvoltarea de noi materiale și unelte de pescuit, o mobilitate crescută a pescarilor și tehnici moderne de detecție a exemplarelor. Gândiți-vă că în ultimii 9 ani, capturile declarate de către pescarii comerciali în România au fost sub 50% din cota alocată de stat pentru pescuit. Din punctul nostru de vedere, doar trei factori cumulați pot genera această situație: stocurile de pește foarte scăzute, cotele alocate pescuitului supradimensionate și evaziunea fiscală la un nivel extrem de ridicat, majoritatea capturilor nefiind declarate.

Viitor

Tocmai de aceea, în ultimele luni, alături de colegul meu deputat Alexandru Kocsis, am lucrat la o nouă lege a pescuitului, care să elimine cadrul legislativ actual, total ineficient. Fie că vorbim de braconajul excesiv, de protecția mediului dar și a pescarilor tradiționali, de înăsprirea pedepselor sau de măsuri de ajutorare a acestui domeniu strategic, totul va fi prevăzut în viitoarea lege. Este cât se poate de limpede faptul că stocurile de pești au scăzut dramatic, producându-se un dezechilibru între mortalitate și productivitatea naturală.

Să nu uităm că peștele reprezintă o resursă strategică de hrană pentru România, dar și un important bioindicator al calității mediului acvatic confirmând, prin prezența unora dintre specii, ape curate, nepoluate și implicit un mediu de viață adecvat traiului uman în cele mai bune condiții. Faptul că mortalitatea prin pescuit a crescut, iar productivitatea, prin alterarea habitatelor, a scăzut, ar trebui să ne amintească tuturor că resursele pescărești nu sunt infinite. Raportul Curții de Conturi de anul trecut ne spune foarte clar că evaziunea fiscală depășește 70% din cuantumul total al efortului de pescuit. Aici trebuie să intervenim noi, legiuitorul, dacă vrem să avem o pescărie performantă și un viitor pentru acest domeniu, trebuie să reglementăm toate aceste neajunsuri și să restabilim echilibrul natural.