Povestea unui erou constănțean

de | iun. 7, 2022 | Constanța | 0 comentarii

„În 1975, Vasile Vîlcu, fost croitor al Regimentului 34 Infanterie Constanța, ajuns secretar al Partidului (#PCR), căci fusese capul comitagiilor din #Dobrogea, mi-a dărâmat monumentul. El îmi făcuse cândva pantalonii, căci era pantalonarul Regimentului. Acum, șef absolut, mi-a zis: <Domle, cum vrei să stea îngerul dumitale lângă școala de partid? Taie-i aripile și îl lăsăm>. Cum sa tai aripile, tovarășule, e arhanghelul Mihail, care pune cunună de lauri pe pieptul rănitului.

Cu umilință, i-am cerut să îl mutăm în alt loc, nu să-l distrugem. Mi-a aprobat să-l punem acolo unde este și astăzi, pe strada Traian. Cu douăzeci de ani în urmă, acolo se aruncau gunoaiele orașului. Am curățat locul, eu cu fiul meu, am lucrat zi și noapte. Nu întrebați cum procuram ciment, fier – beton. Totul – din calicie (sărăcie). 500 de eroi sunt trecuți pe monumentul meu. Eroii nu au cimitir, ei au murit peste tot locul. Monumentele le cinstesc numele și fapta. Șase luni am cioplit 5.000 de litere în relief.”

Povestea sculptorului și a monumentelor sale, închinate bravelor regimente dobrogene care au luptat în Primul Război Mondial, este astăzi aproape uitată de către constănțeni. Și nici eu nu aș fi aflat multe, dacă nu aș fi avut onoarea să îl întâlnesc săptămâna aceasta pe fiul marelui ROMÂN Zoanel Gheorghiu.

Ca sculptor, Zoanel a cioplit în piatră 500 de chipuri de soldați și a ridicat monumente în toate Regimentele faimoasei Divizii Mărășești. Totul din dragoste pentru armata țării și pentru memoria eroilor ei. Artistul, erou și el al Regimentului 34 Infanterie #Constanța, explica într-un interviu dat în anii ’90 ce l-a determinat să ridice aceste monumente, de multe ori pe cheltuiala proprie:

„Constanța este orașul meu, pentru care am înghițit praful de moarte al tranșeelor Mărășeștilor. În brațele mele, soldați învăluiți în plapuma de plumb a morții au închis ochii. Aveam 17 ani și eram cercetaș – sanitar voluntar al Regimentului 34 Infanterie. Sunt, astăzi, singurul care am mai rămas în viață din acest Regiment, ce a luptat pe frontul Mărășeștilor.

Nu-i o laudă, dar dacă mi-a dat Dumnezeu viață lungă, eu zic: Dă Doamne!”.

[…] S-a întâmplat că pe dealul Mărășeștilor era instalată Divizia 9 și ei i-a revenit aureola acestei victorii a țării. Regimentul 34 era la mijloc, pe deal, Regimentul 36 la stânga și Regimentul 40 era în dreapta. După ele, veneau coloanele rusești. Mărășeștii au dat victoria României, iar Dobrogea a dat eroii Mărășeștiului. Nicio altă regiune nu a luptat așa crâncen.”

Iar dacă vă întrebați cum de a ajuns un tânăr de 17 ani, cercetaș – sanitar voluntar în Războiul de Reîntregire a Neamului, să fie un sculptor atât de bun, răspunsul este unul la fel de extraordinar ca întreaga sa viață. Un moment groaznic avea să schimbe întreaga viață a doi mari artiști dobrogeni:

„L-am cunoscut pe Ion Jalea în momentul cel mai dramatic și mai dureros al vieții lui. Un obuz îl rănise grav. Eu eram cercetaș sanitar. Aveam 17 ani. Jalea avea 30. Atunci am aflat că-i dobrogean de-al meu. Diferența de vârstă și obârșia dobrogeană ne-au apropiat și mai mult.

L-am îngrijit personal. Am stat tot timpul în preajma lui. Îi duceam mâncarea, îi dădeam medicamentele, îi schimbam pansamentele… După război, Jalea nu m-a uitat. El a fost acela care m-a sfătuit să merg la școala de ofițeri de infanterie. Și tot el a ținut ca să mă facă sculptor. Și m-a făcut sculptor! Acolo, în atelierul lui, în preajma lui am învățat sculptura…”

Lucrarea lui Zoanel Gheorghiu, pe care astăzi o puteți admira pe strada Traian (asta dacă puteți să o reperați în spatele vegetației abundente) a fost ridicată inițial în 1938 în curtea regimentului, pe strada Mircea, acolo unde erau amplasate cazărmile (acum se află Centrul Militar Zonal și Universitatea Maritimă Constanța).

Săptămâna viitoare voi reveni cu un interviu fabulos dat de marele Zoanel Gheorghiu, pe vremea când avea 96 de ani. Acesta povestește acolo despre începuturile sale, despre cum a participat la luptele de la Turtucaia și Mărășești, despre relația sa cu artistul Ion Jalea și lucrările realizate împreună, despre cum a făcut totul prin forțele proprii, fără să aștepte nimic de la alții și fără să își gasească scuze pentru o eventuală neputință. Totul pentru că și-a iubit Țara, Armata și pe toți eroii dobrogeni…

Chiar sper să aveți răbdarea și curiozitatea de a descoperi viața și personalitatea unui om despre care, dacă s-ar face un film, cu siguranță ar merita Oscarul…

%d blogeri au apreciat: