„Urmașilor noștri lăsăm cuvânt să-i împodobească cu flori și să-i cinstească în veci memoria acestui erou SANTINELĂ A ROMÂNIEI LA NISTRU” stă scris pe una din plăcile sale funerare. Însă despre viața și moartea „eroului de la Topraisar”, aproape nimeni nu mai vorbește astăzi. Generalul Stan Poetaș ar fi trebuit să fie menționat în fiecare carte de istorie, în Dobrogea și în toată țara să îi fie închinate monumente, însă el a fost interzis total de istoriografia comunistă şi ignorat, din păcate, de mulți istorici după Revoluție. Erou al frontului din Dobrogea în 1916 și al bătăliei pentru București, participant în linia întâi în luptele de la Mărășești, acesta și-a pierdut viața acum 101 ani, ucis mișelește la 08 ianuarie 1919, de către bolșevicii care provocau haos în Basarabia străbună. Aceasta este povestea viteazului „taica Stan”, așa cum era acesta supranumit, cu dragoste, de toți soldații săi…

Primele lupte duse de Stan Poetaș pe frontul din Dobrogea

Generalul erou Stan Poetaș

Intrarea României în Primul Război Mondial îl găsește pe colonelul Stan Poetaș în fruntea trupelor sale, pe frontul din Dobrogea, încercând să reziste presiunii făcute de forțele bulgaro-germano-turce. Acesta se face remarcat pentru prima dată în cadrul „manevrei de la Flămânda”, când contraofensiva noastră din jud. Constanța dă roade. Brigada 17 Infanterie, comandată de „taica Stan”, obţine un succes deosebit, cucerind pe 3 octombrie localitatea Amzacea. Aceasta era puternic întărită cu tranșee și rețele de sârmă ghimpată de către turcii Diviziei 25 Infanterie. Atacul dat de ai noștri a fost atât de violent, încât întreaga Divizie turcă este pusă pe fugă, iar pozițiile lor de apărare sunt trecute prin baionete de soldații români. Se spune că Poetaș a fost în prima linie, alături de soldații săi, conducând atacul și intrând cu aceștia în tranșeele dușmane. Cu această ocazie au fost capturate de la divizia turcă, șapte tunuri și două drapele de luptă, care au fost trimise la București, fiind depuse la picioarele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu. Tot atunci au fost luați prizonieri 5 ofițeri și 300 de soldați. Din nefericire, succesul lui Poetaș este anulat de suspendarea operațiunilor militare de la Flămânda, făcând ca trupele româno-ruse din sudul Dobrogei să treacă la o defensivă activă pentru perioada următoare. Iar ce era mai greu, abia acum urma…

Poziția de la Topraisar, denumită „vizuina de șobolani” de exasperatul mareșal von Mackensen (supranumit „spărgătorul de fronturi”), din cauza sistemului de apărare bine pus la punct, era apărată de Divizia 9 Infanterie, formată din soldați experimentați care luptaseră în Dobrogea de la începutul campaniei în sud. Aceștia erau comandați de Constantin Scărișoreanu, un ofițer în vârstă de 47 de ani, care fusese avansat la gradul de general chiar pe câmpul de luptă (o premieră în Armata Română), în ziua de 15 octombrie 1916. În luptele de la Topraisar, von Mackensen aduce forțe proaspete de elită, respectiv Divizia 217 Infanterie germană și întreaga artilerie grea germano-bulgară. În centrul poziției noastre defensive se aflau militarii din Brigada 17 Infanterie – regimentele 9 vânători şi 40 infanterie – conduși de „taica Stan”, cum îl numea afectuos trupa, cu toate că avea doar 46 de ani atunci. Simțind iminența atacului, în dimineața zilei de 19 octombrie, „ofițerii și soldații Regimentului 40 Infanterie au cerut să li se aducă în tranșee steagul regimentului. Sub ploaia de obuze, în timp ce muzica intona《Deșteaptă-te române!》, toți au jurat pe steag că nimic nu-I va face să dea înapoi în fața puhoiului dușman”. Şi aveau să se țină de cuvânt.

Secvență surprinsă în timpul trecerii fulgerătoare a Dunării de către Armata Română în timpul „manevrei de la Flămânda”.

După o formidabilă pregătire de artilerie (piese de calibrul 105, 150 și 210 mm), dirijată de cinci aeronave, infanteria germană trece la atac, încercând să se apropie de pozițiile românilor, reușind ca până la ora 19.00 să se apropie de poziția principală situată la sud de Topraisar. În ciuda celui mai puternic bombardament văzut pe frontul dobrogean și a atacurilor necontenite, în zilele de 19-20 octombrie 1916 germanii nu au putut cuceri localitatea Topraisar. Se spune că toate fântânile din zonă au secat, din cauza folosirii excesive, atât pentru a domoli setea combatanților dar și pentru răcirea armamentului. În această situație, von Mackensen le dă de ales ofițerilor săi: „dacă voi contați pe un succes sigur, continuați atacul…în caz contrariu, întăriți-vă puternic pe poziția pe care sunteți”. Germanii și bulgarii iau decizia înțeleaptă: să se îngroape la rândul lor în tranșee. Ca să înțelegeți mai bine ce însemna prezența unui ofițer ca Stan în prima linie, cuvintele de îmbărbătare care străbăteau linia frontului din Dobrogea erau: „La flancul drept luptă taica Stan, nu avem nicio grijă…”. Despre campania din Dobrogea, puteți citi mai multe aici: https://bogdanbola.ro/dramaticele-inclestari-din-toamna-lui-1916-in-dobrogea/775

Trupele generalului Poetaș de la înfrângerea din „Bătălia Bucureștilor” la victoriile de la Mărășești, Mărăști și Oituz

Însă pe flancul drept al trupelor lui Poetaș, diviziile 61 și 115 ruse fug din fața inamicului, așa cum reda, plin de amărăciune, scriitorului Victor Lazăr: „Zadarnic a fost eroismul românesc, ca înainte de lupta de la Topraisar, unde soldații români au cerut să li se aducă steagul în tranșee, ca să jure de nou pe el, că vor muri pentru apărarea pământului românesc. Ei învingeau pe dușmanul uimit de-atâta putere de jertfă, dar alături de ei, rusul mișel se preda bulgarului sau fugea înapoi”. Cu tot eroismul alor noștri (și cu toată trădarea rușilor, aș adăuga eu) Dobrogea era pierdută, dar războiul pentru România continua. Epopeea colonelului Stan Poetaș și a trupelor sale continuă în bătălia de la Neajlov – Argeș, supranumită și „Bătălia Bucureștilor”. După ce trupele bulgare și germane ale lui von Mackensen trec Dunărea pe la Zimnicea, concomitent cu ruperea rezistenței pe linia Carpaților la Jiu, generalul Prezan concepe și execută o manevră destinată să lovească și bată ambele grupări armate dușmane pe rând. Una dintre diviziile care primește această sarcină era chiar divizia 9 a generalului Scărișoreanu, din care făcea parte și Brigada 17 a lui Poetaș. În fața diviziei române se afla aceeași divizie 217 germană, pe care comandamentul român o credea încă în Dobrogea.

Aflate mereu în prima linie a defensivei noastre din Dobrogea, trupele lui Stan Poetaș nu s-au retras niciun moment din fața inamicului.

Fire temperamentală, colonelul Stan Poetaș declanșează atacul în noaptea de 18-19 noiembrie în zona localității Bălăria și ia 300 de prizonieri, trei tunuri grele, două baterii de câmp și numeros material de război. Statul Major al diviziei 217 germane, riscând încercuirea, se salvează prin fugă, însă viteza și violența atacului românilor din Regimentul 40 Infanterie, condus de Poetaș, ia prin surprindere întreaga defensiva germană. Acest fapt este ilustrat și de următoarea istorisire: comandantul trupelor germane aflate în rezervă, colonelul Vogel, încercând să ia legătura telegrafic cu divizia 217 din prima linie, primește ca răspuns doar o înjurătură neaoșă românească. În ziua de 19 noiembrie, împreună cu un batalion de vânători, trupele sub comanda lui Poetaș atacă din nou cu furie pe inamic, îl izgonește de pe ambele maluri ale Neajlovului, capturează tunuri, chervane cu muniții și peste 1800 prizonieri. Din păcate, în acel moment de derută pentru germani, are loc un eveniment cu implicații grave asupra rezultatului bătăliei. Doi ofițeri de stat major români, căpitanii Epure și Barcan, care duceau un ordin de operație al generalului Prezan către Armata 1, sunt interceptați de Regimentul 18 infanterie bavarez, aflat în marș. Din ordinul de operație și din alte documente aflate în caseta de fier a automobilului reieșea întregul plan al comandamentului român.

Având toate planurile de atac ale românilor, germanii lansează contraofensive, știind exact unde, când și cum să lovească. Acest fapt, coroborat cu faptul că cele două divizii ruse aflate în apropiere refuzaseră să susțină ofensiva românească (chiar și să taie singura linie de comunicații inamică spre Dunăre), pe motiv că nu au ordine în acest sens, fac ca „Bătălia Bucureștilor” să se încheie. Odată cu retragerea trupelor române, inamicul are cale liberă spre capitală, în care intră triumfal la 6 decembrie 1916. Forțele române se repliază în Moldova, astfel încheindu-se campania dezastruosului an 1916. Aici, în vara lui 1917, trupele conduse de Stan Poetaș participă activ la luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz, acoperindu-se de glorie și punând în practică celebrul dicton „Pe aici nu se trece”. Pentru a acoperi golurile lăsate pe linia frontului de trupele ruse, care își părăseau pozițiile fără să dea ochi cu inamicul, soldații Brigăzii 17 Infanterie, în frunte cu Poetaș, sunt obligați la marșuri forțate pe jos, timp de ore întregi. Apoi, fără a se odihni, ai noștri intrau direct în luptă, atacând tranșeele abandonate de ruși și ocupate de germani fără luptă…

Pentru eroul Stan Poetaș, luptele nu încetează în 1918

Santinelă română stând de gardă în linia întâi

A urmat armistițiul de la sfârșitul anului 1917, însă pentru Stan Poetaș, începea acum un nou capitol de lupte pentru apărarea țării și a compatrioților noștri. După victoria revoluției bolșevice din octombrie 1917, foștii noștri aliați ruși încep retragerea către țară, dar și să jefuiască fără milă populația civilă din Moldova și Basarabia. Istoricul Constantin Kirițescu consemna: „Unii luau cu asalt trenurile, grămădindu-se unii peste alții pe acoperișurile vagoanelor, pe scări, pe tampoane, devastând gările și vagoanele, amenințând cu armele pe mașiniști și pe funcționari. Alții mergeau în coloane mai mari sau mai mici pe șosele, dedându-se la tot felul de neorânduieli și excese, și vânzând în alte sate produsul prădăciunilor făcute aiurea. Pentru a-și ușura drumul și a câștiga bani, începură să vândă mai pe nimic efectele militare, arme, cai și chiar tunurile! Moldova cunoscu astfel o nouă calamitate, aceea a retragerii unei armate dezorganizate.” În acest context, trupele conduse de Stan Poetaș participă la pacificarea prin forță a bolșevicilor ruși la Mihăileni în ianuarie 1918, care refuzau să predea armele și prăduiau fără milă tot ce găseau în cale.

După „deratizarea” Moldovei de bolșevicii ruși, proaspătul general de brigadă Stan Poetaș și Brigada 17 Infanterie sunt trimiși în Basarabia și Bucovina, primind ordin să asigure frontiera Nistrului împotriva incursiunilor bandelor bolșevice ce încercau să răscoale populația pentru a smulge de la România aceste străvechi provincii Trebuie menționat faptul că „armata română a pătruns în Basarabia și Bucovina la solicitarea reprezentanților legali ai acestor teritorii. Ea a asigurat numai ordinea și apărarea populației de atacurile bandelor de soldați proveniți din armata rusă aflată în descompunere și nu a intervenit în hotărârile pe care le-a luat Sfatul Ţării și Congresul General al Bucovinei”. Bolșevicii însă foloseau dezinformarea și fricile oamenilor care, păcăliți de propaganda lui Lenin, credeau că odată cu Unirea cu România, basarabenii vor intra în robia boierilor români, pierzându-și toate drepturile.

Basarabia își începea astfel lupta pentru independență, dar călcată de bolșevici era pe cale să fie suprimată total și irevocabil. În decursul anului 1918, Brigada 17 Infanterie este transferată în zona de hotar Hotin-Soroca, unde situația era extrem de agitată: „unitățile române, neavând încă în acea zonă un serviciu de informații corespunzător, n-au luat măsurile necesare pentru prevenirea unui atac prin surprindere, cu toate că un ordin al generalului Constantin Prezan, comandantul Marelui Cartier General, le cerea să aibă o atitudine binevoitoare față de populația pașnică și să le apere averile și viața, iar față de inamici și răufăcători să se procedeze cu toată asprimea”. Având în vedere aceste probleme, generalul Stan Poetaș trece imediat la reorganizarea unitățile militare și a sistemelor defensive, astfel încât să nu mai fie atacate prin surprindere de bandele bolșevice de peste Nistru. O altă problemă majoră o reprezenta și înarmarea de către bolșevici a populației unor sate din acea zonă, care au crezut prostește în lozinca lui Lenin „Pace și pământ!”. Așa își vor petrece întregul an 1918 vitejii lui Poetaș, prinși între rușii bolșevici și trădătorii autohtoni care îi atacau pe la spate…

Moartea unui erou în Basarabia anului 1919

Monumentul generalului Stan Poetaș de la Soroca

Și vine și fatidica lună de ianuarie 1919. Evenimentele care au dus la moartea generalului Poetaș au fost detaliate foarte amănunțit de istoricul dobrogean Costin Scurtu în cartea sa „Armata terestră română din Dobrogea (1829 – 1919)”, apărută la Editura Muzeului Marinei Militare Române în 2008. Voi spicui câteva detalii din ea pentru dvstră, scoțând în evidență șirul evenimentelor care a dus la asasinarea eroului nostru. În noaptea de 6/7 ianuarie 1919, la ora 03:40, bandele bolșevice trec Nistrul în număr mare şi atacă trupele române din zona Atachi (denumit și Otaci sau Ataki), între satele Călărași și Verzani. În sectorul atacat se afla și un detașament compus din două batalioane de infanterie și două baterii sub comanda generalului Stan Poetaș. La orele 09:00 se primesc informații că bolșevicii au trecut Nistrul și în alte puncte, surprinzând posturile de pe malul râului. Ca să înrăutățească și mai mult situația, trupele române erau atacate și din spate de populația civilă răsculată, înarmată fie de bolșevicii ruși, fie cu ajutorul armelor abandonate de rușii aflați în retragere. Și mai grav, secția mitraliere a batalionului 1 din regimentul 34 infanterie ce apăra podul de la Atachi este aproape încercuită și nevoită să se retragă.

Având în vedere situația periculoasă în care se găseau trupele noastre, generalul Stan Poetaș anunță că dorește să inspecteze sectorul din dreapta batalionului 2 din regimentul 34 infanterie. El face acest lucru pe data de 08 ianuarie „deși i se atrăsese atenția asupra pericolului să nu intre în sat căci populația e răsculată, ceea ce dânsul nu a voit a crede”. Trupele sale erau atacate din spate, mai ales în zona unelor sate unde populația ruso-ucraineană era majoritară..cum ar fi putut sta departe de soldații săi?! Ignorând avertismentele subordonaților, generalul pleacă în inspecție, însă în zona satului Călărași, pe şoseaua Atachi – Calarașofca „este atacat de populația civilă, fiind omorât și cadavrul batjocorit”, potrivit notelor redactate de batalionul său. După ce este batjocorit, trupul său neînsuflețit este aruncat într-o groapă de nisip, doar pe jumătate îngropat.

Istoricul Constantin Kiriţescu a scris astfel despre moartea generalului Stan Poetaș: „I-a fost dat să moară, lovit de un glonț mișel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar. Neajlov și la Mărășești, înfruntase de atâtea ori moartea în față, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”. Se va afla apoi că a fost împușcat de un anume S. Fosu, care făcea parte din banda bolșevică a lui Gheorghe Bărbuță. Marele general român căzuse răpus, cu arma-n mână, de patru gloanțe în schimbul de focuri cu bolșevicii, unul dintre ele lovindu-l drept în inimă. Ucigașul S. Fosu avea să fie prins mult mai târziu și condamnat la moarte abia în anul 1929, pe când liderul bandei de bolșevici, Ghe. Bărbuță, avea să fie executat la puțină vreme de la aceste evenimente de către ucrainenii naționaliști, care luptau și ei împotriva bolșevicilor, conduși de hatmanului Petliura.

Rămase fără comandatul lor iubit, comanda trupelor este preluată de colonelul Ion Petrescu, care raportează către comandamentul diviziei a 9-a: „domnul general mort sau prizonier”. În timp ce rușii și trădătorii bolșevici ocupă satele din zona Atachi – Soroca, ai noștri pregătesc contraofensiva…și nu vor da dovadă de milă! Încep să ajungă informații la comandamentul român despre atrocitățile comise de dușmani în zilele de 8 și 9 ianuarie 1919: o parte a populației satelor din jurul Hotinului s-a răsculat, sprijiniți de bolșevicii ucraineni, astfel că șeful siguranței române din Hotin este torturat și aruncat în puțul fortăreței. De asemenea, soldații români capturați sunt torturați până la moarte, cu ochii scoși și limbile smulse și puși să atârne în ștreanguri de-a lungul șoselelor și stâlpilor de telegraf din zona ocupată.

Imaginea de mai sus este a cadavrelor soldaților români din regimentul 3 roșiori, torturați și mutilați de bolșevicii ruși

Pe 09 ianuarie, românii încep contraofensiva, ordinele fiind foarte clare: restabilirea ordinii, distrugerea bolșevicilor și luarea de măsuri severe contra populațiunii civile care trădase. Ai noștri nu uită faptul că multe dintre atacurile mișelești de până atunci fuseseră făcute de trupe fără însemne militare, în spatele frontului nostru. Așa că orice prevedere militară privind prizonierii și populația civilă este ignorată complet de ai noștri: „veți lua măsuri severe contra populațiunii care au făcut cauză comună cu ei (bolșevicii), veți restabili ordine deplină cu orice preț”. Sunt curățate astfel, de elemente inamice, după lupte grele, localitățile Soroca, Lincăuţi, Postova, Cvăzdăuţi, Româncăuți. În aceeași zi, pe 09 ianuarie, înfuriat de atrocitățile la care se dedau bolșevicii, generalul Prezan dă un ordin care era foarte clar: „Pe viitor toate trupele care vor trece frontiera noastră nu vor fi considerate ca trupe organizate. În consecință, aceste bande nu se vor bucura de legile care se aplică în război trupelor regulate. Toate vor fi tratate fără milă, (vor fi) complet și radical exterminate.”

Soldați români transportând o importantă captură de război în Bătălia Bucureștilor

Colonelul Ion Petrescu raportează spre seară respingerea inamicului din zona Sauca, continuând înaintarea către Atachi și Codreni pentru distrugerea bandelor bolșevice. Pe 10 ianuarie, în urma rezistenței inamice îndârjite din satele Ugri și Arionești, sunt chemate întăriri pentru respingerea inamicului peste Nistru. Așa se face că la ora 13:00, „soldații mării” din Divizia a 9-a Infanterie Dobrogea curăță înălțimile de la sud de malul Nistrului, nimicind inamicul care a lăsat pe teren mulți morți, răniți și materiale militare. Simultan, atacăm de la sud de-a lungul Nistrului cu atâta furie (detașamentul maiorului Butunoiu), încât aproape toți bolșevicii care încearcă să se salveze peste râu sunt uciși în bărci sau înecați. Colonelul Petrescu pune chiar în vedere naționaliștilor ucraineni din armata lui Petliura ca răzvrătiții de aceeași naționalitate cu ei să fie împrăștiați și să li se ia tunurile, altfel comandamentul român amenință cu trageri de artilerie contra orașului Moghilev, inclusiv cu proiectile asfixiante.

Stan Poetaș – un adevarat erou al unui război uitat

Abia la 11 ianuarie, colonelul Ion Petrescu informa Statul Major Român: „corpul mult regretatului comandant Poetaș l-am dezgropat, depus în sicriu şi l-am evacuat spre Sauca”. De asemenea, acesta menționa în raport: „am respins bandele bolșevice care, în parte nimicite, au luat fuga lăsând pe teren morți, răniți, prizonieri (executați)”. Înmormântarea acestuia va avea loc în data de 14 ianuarie 1919, la Soroca, cu onoruri militare. În amintirea generalului erou Stan Poetaș a fost ridicată o statuie în satul Atachi în Basarabia, de care, spun martorii, că erau înlănțuiți patrioții români înainte de a fi deportați în Siberia în 1940. Până la urmă, aceasta va fi distrusă după 1944, când Basarabia a fost „eliberată” de forțele sovietice. Sigur, am mai avut si alți generali căzuți pe câmpul de luptă – generalii Praporgescu și Dragalina în primul război mondial sau generalul Ion Sion (căzut cu arma în mână la Stalingrad) sau generalul Avramescu (asasinat, cel mai probabil, de NKVD) în al doilea război mondial. Însă generalul Stan Poetaș a căzut în 1919, într-un război ciudat și neasumat, interzis cărților de istorie timp de 45 de ani, de care astăzi aproape nimeni nu mai știe nimic…..

Unul din monumentele închinate eroului nostru, care a rezistat timpului, chiar dacă s-a încercat și distrugerea totală a acestuia, este cel din orașul Soroca. La 25 iunie 1920 a fost organizată punerea pietrei de temelie pentru preconizatul simbol, iar misiunea conceperii şi modelării monumentului a fost încredințată de către Comitetul de inițiativă sculptorului George Dimitriu. Acesta a turnat statuia generalului Stan Poetaș în bronz, monumentul fiind dezvelit în ziua de 30 octombrie 1921, având înălțimea de 3 metri, pe un bine proporționat piedestal din granit de 4 metri. Înainte de venirea ocupanților sovietici, în luna iunie 1940, a fost evacuat la București și repartizat Muzeului Militar. După eliberare statuia a fost readusă la Soroca și reinstalată probabil în anul 1942.

Pe una dintre plăcile comemorative ale monumentului închinat lui „Taica Stan” de la Soroca încă mai stă scris: „CUVÂNT URMAŞILOR NOŞTRI. Prinos de recunoștință de-a pururi sfântă aducem viteazului general Stan Poetaș, fiul născut din părinți săteni, care în lupte strașnice la Topraisar, în Dobrogea și Mărășești a făcut stâncă din pieptul său, luptând de-a valma și în același rând cu soldații, iar la Calarașovca, în ținutul Sorocii, străjuind meleagurile bătrânului Nistru, a căzut mort, apărându-ne pe noi și pământul nostru strămoșesc de hoardele ce veneau din răsărit și miazănoapte ca să ne strice rânduiala și buna înțelegere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Urmașilor noștri lăsăm cuvânt să-i împodobească cu flori și să-i cinstească în veci memoria acestui erou SANTINELĂ A ROMÂNIEI LA NISTRU.” Pe altă placă încă mai stă scris: „Generalul Stan Poetaș inspectând posturile de pază rânduite în largul Nistrului, front de răsboi, a fost atacat în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul 1919 (ianuar) între satele Calarașovca şi Unguri [de bolșevici](aceste două cuvinte – „de bolșevici” au fost răzuite, probabil pentru a salva existența acestei pietre de funerare) contra cărora s-a luptat cu arma în mână până în ultima clipă când răpus de 4 gloanțe dintre care unul drept în inimă a căzut pentru patrie murind ca un erou. Mândrie Neamului și Ţărei. SLĂVIRE MEMORIEI LUI.”

Fotografie făcuta la 30 octombrie 1921, la inaugurarea monumentului de la Soroca

În final, în speranța că nu v-am plictisit și ați citit până aici, îmi doresc să vă reamintesc ce a însemnat România pentru democrația europeană în ultima sută de ani. Începând cu 1918, cu luptele din Basarabia contra „revoluționarilor” bolșevici și continuând în 1919, cu îndepărtarea regimului comunistului Bela Kun din Ungaria, când am agățat opinca românească de Parlamentul ungar, am ținut departe de inima Europei amenințarea bolșevismului. Și acest lucru era subliniat în cancelariile europene ale vremii când, la nici două luni de la moartea lui viteazului Poetaș, ministrul francez Saint-Aulaire și cel britanic Barclay își informau guvernele la mijlocul lui martie 1919: „Există un interes major ca România să fie în stare să opună o rezistență puternică ascensiunii bolșevismului. Ea a devenit, după cum am prevăzut, singura barieră contra mareei în creștere a bolșevismului; învinsă și contaminată, s-ar termina cu ordinea și pacea în Orient. Cauza pe care o apără în momentul de față este nu numai o cauză românească, ci una europeană”.

Și așa am și făcut….cu arma la picior, cu sute de mii de jertfe și sacrificii, cu eroi necunoscuți sau precum Stan Poetaș, noi românii am făcut toate astea, bunicii și străbunicii noștri au stat de strajă pentru o întreagă Europă….

%d blogeri au apreciat: