Curtea Constituțională a României a admis sesizarea deputaților Forța Dreptei și USR cu privire la o lege care permitea anumitor medici să ocupe funcții de conducere până la vârsta de 70 de ani.
Sesizarea noastră a plecat de la încălcarea grosolană de către PSD și PNL a principiului bicameralismului deoarece Senatul a discutat asigurarea accesului nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru persoanele diagnosticate în spectrul autist.
Practic, legea respectivă era despre cu totul altceva și nu avea nicio legătură cu numiri sau funcții în sistemul medical. În Camera Deputaților însă, deputații noului USL 2.0 aU adus amendamente care au schimbat esența actului normativ, amendamente ce priveau ocuparea funcțiilor de conducere în unitățile sanitare.
Da, ceva de genul „noaptea ca hoții”, în speranța că nu se va observa asta de nimeni. Dincolo de aspectele tehnice ale sesizării admise de CCR, considerăm că trebuie să facem toate eforturile de a păstra tinerii medici în România, de a-i atrage pe tinerii profesioniști din domeniu, care cunosc ultimele tehnologii medicale, să practice medicina în spitalele din România.
Iar pentru acest lucru trebuie să ne luptăm cu o „mafie” care a pus stăpânire pe sistemul de sănătate de la noi, o „mafie” care se alimentează mereu doar cu oamenii lor, din sistem, indiferent dacă sunt sau nu competenți, oameni care mereu rămân la butoane cu consecințe grave pentru sănătatea pacienților.
Este timpul unei noi generații de specialiști în medicină, este timpul unui reviriment în acest domeniu, iar pentru asta avem nevoie ca tinerii specialiști să-și găsească și să-și poată ocupa locurile pe care le merită în spitalele din România.