S-au terminat banii pentru restaurarea Cazinoului din Constanța!
 
Da, ați citit bine! Acesta este „cadoul” făcut de PSD și PNL dobrogenilor exact înainte de Ziua Dobrogei.
 
În urmă cu o săptămână, pe 03.11.2023, Compania Națională de Investiții (C.N.I.) a anunțat oficial antreprenorul care efectuează lucrările de restaurare a Cazinoului că Guvernul NU MAI ARE BANI pentru plata facturilor pe anul acesta.
 
Totodată, i-au cerut antreprenorului (asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SRL ) ca într-un film prost, să „lucreze pe datorie” sau pe „caiet„. Așa cum era și normal, antreprenorul a anunțat deja oficial că nu e de acord, așa că lucrările ar urma să fie sistate în curând. Mai trist este faptul că primarul Vergil Chițac, cel care se lăuda în septembrie că „mai e puțin și redă comunității” Cazinoul, știe de toată această lipsă a finanțării de CEL PUȚIN O SĂPTĂMÂNĂ, dar nu a anunțat cetățenii.
 
Ei ascund, așa cum au făcut totdeauna, gunoiul sub preș și alimentează populația numai și numai cu minciuni.
 
Constanța este, din păcate, condamnată încă o dată de politicienii incompetenți și corupți! Clădirea-simbol a orașului și litoralului românesc nu merită, se pare, niciun fel de atenție din partea penelistilor și pesediștilor care, în ultimii ani, au avut grijă să se pozeze cu Cazinoul și să se laude cum au salvat ei acest obiectiv național. Acum, tot ei, solicită pe ascuns antreprenorilor să nu încaseze nimic până în februarie 2024. Deși au premeditat (așa cum reiese clar din răspunsul celor de la Aedificia) în cel mai ticălos mod să taie panglica în iulie 2024 (în plină perioadă electorală) cei din PNL și PSD „au uitat” să asigure și finanțarea restaurării Cazinoului, la fel cum „au uitat” să asigure finanțarea multor domenii cruciale ale societății românești. Așa cum au uitat să menționeze că Guvernul Orban a fost cel care a demarat lucrările…! S-au împrumutat în exces, cu dobânzi record, au păstrat pensiile speciale, au anunțat pomeni electorale și au continuat politica de angajare a cadrelor în instituțiile publice pe salarii uriașe. Așa că, prin adresa nr. 186071/30.10.2023, Ministerul Dezvoltării anunță nonșalant pe cei de la C.N.I. de epuizarea creditelor bugetare disponibile pentru anul în curs.
 
Acum, dobrogenii vor suferi. Simbolul Constanței este umilit încă o dată de incompetență și riscăm să distrugem și cât s-a realizat din proiectul de restaurare. De aceea, SOMEZ pe toți parlamentarii PNL și PSD din Constanța, care s-au pozat frumos și s-au lăudat cu lucrările de la Cazinou, să ceară de urgență guvernului lor să asigure finanțarea în continuare a lucrărilor de consolidare și restaurare a Cazinoului, lucrări începute în anul 2020. ATENȚIE: deja valoarea lucrărilor EFECTUATE și NEPLĂTITE la finalul lui octombrie este de peste 30 de milioane de lei.
 
Forța Dreptei a solicitat deja Ministerului Dezvoltării să înainteze Guvernului un Memorandum în care să ceară continuarea finanțării lucrărilor de restaurare. Este SINGURA cale legală prin care se mai poate face ceva. Iar Guvernului deja am solicitat imperativ să aprobe Memorandumul și să explice în mod public cum s-a ajuns în situația punerii în pericol, DIN NOU, a acestui simbol al României.
 
Sursă foto: Cazino Constanta