iul. 20, 2017 | Administraţie publică, Educatie, Politică
În calitate de membru al Comisiei de Educaţie, Sport, Turism şi Tineret din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, am efectuat o vizită de lucru în comuna Crucea la invitaţia domnului viceprimar Iulian Tudorache, unde am discutat cu acesta şi cu unii dintre consilierii locali despre problemele cu care se confruntă tinerii din comuna Crucea. Este parerea mea personală că trecem printr-o perioadă foarte tristă a societăţii noastre, în care politicienii consideră că nu sunt bani pentru tineri si pentru şcoli şi îşi amintesc de această instituţie doar în două ocazii, incarcate de propagandă electorală: prima zi de şcoală şi festivitatea de final de an şcolar.
Tinerii reprezintă adevărata categorie defavorizată a României, rata şomajului printre aceştia fiind de peste 20%, în mare parte din cauza învăţământului deficitar şi a lipsei de corelare dintre educaţia oferită şi piaţa muncii. Mai mult decât atât, potrivit Monitorului Educaţiei şi Formării al Comisiei Europene, cheltuielile administraţiei publice pentru educaţie ca procent din PIB au scăzut de la 3,0 % în 2012 la 2,8 % în 2013, ceea cele mai mici din UE-28 și cu puțin peste jumătate din media UE de 5,0% la data respectivă. Potrivit studiului, resursa financiară de bază a acestor școli este finanțarea de către stat și, în unele cazuri, aceasta constituie întregul buget anual. În aceste condiții, școlile pot să își acopere numai nevoile de bază (de exemplu, costurile administrative și salariile profesorilor) și, în mod clar, nu dispun de resurse suficiente pentru a iniția activități specifice care să sprijine elevii cu risc de abandon școlar.
În primul rând, doresc să asigur factorii de decizie din comuna Crucea, indiferent de coloratura politică, de tot sprijinul meu şi al colegilor mei din Consiliul Judeţean Constanţa pentru ducerea la bun sfârşit al proiectelor pe care le au în comunitate dar şi pentru a aduce o reformă reală administraţiei publice locale, care să aibă în centru cetăţeanul şi nevoile acestuia. Problemele semnalate pot părea neimportante unora la prima vedere, însă ele arată celor mai tineri dintre noi gradul de apreciere al societăţii în ceea ce îi priveşte şi „grija” autorităţilor pentru procesul lor de creştere. Potrivit ultimului recensământ efectuat în comuna Crucea, rezultă că în cele şase sate ale comunei trăiesc peste 700 de copii, cu vârste de până la 18 ani.
În pofida faptului că în şedinţa consiliului local Crucea din data de 31.10.2016 s-a votat în unanimitate propunerea domnului viceprimar Iulian Tudorache privind “Amenajarea de locuri de joacă pentru copii în comuna Crucea”, acest proiect întarzie să fie pus în aplicare, justificarea fiind, ca de obicei, lipsa fondurilor. Pentru toţi aceşti tineri, se amână de la lună la lună repartizarea fondurilor necesare pentru construcţia acestor locuri de joacă (şase la număr, pentru fiecare sat în parte), chiar dacă viceprimarul şi o parte dintre consilieri au solicitat ca fondurile să fie repartizate din excedentul bugetar al comunei, disponibil la sfârşitul anului trecut.
Toate eforturile acestora, consemnate în procesele verbale ale şedinţelor consiliului local din data de 31.10.2016, 29.11.2016 şi 15.12.2016, au rămas fără ecou, discuţia fiind dusă în derizoriu de către unii consilieri, care nu au considerat ca fiind prioritare aceste cheltuieli şi că este vorba doar de o “luptă politică”, uitând faptul că tot ei au votat un proiect în acest sens. Deşi această propunere a fost făcută în spiritul transparenţei, după consultarea prealabilă a cetăţenilor comunei, fapt care mi-a confirmat după discuţiile avute în cadrul vizitelor din localitate, ea este în continuare ignorată de către factorii decizionali locali. Acest lucru conduce la disfuncţionalităţi şi conflicte politice, care nu îşi au locul atunci când discutăm despre binele cetăţenilor şi apropierea acestora de actul “guvernării” locale.
Din aceste motive, domnul viceprimar Iulian Tudorache a depus la registratura Consiliului Judeţean Constanţa adresa cu nr de intrare 17308/26.06.2017, prin care solicitând reprezentantilor CJC să dispună repartizarea sumei de 120.000 lei pentru amenajarea celor şase locuri de joacă în comuna Crucea. Am considerat că este de datoria mea să vin în ajutorul acestei iniţiative si am depus şi eu un memoriu domnului preşedinte al CJC şi l-am rugat să înainteze comisiei de analiză a solicitărilor unităţilor administrative teritoriale (constituită în temeiul hotărârii CJC nr. 168/16.08.2016) cererile noastre, cu recomandarea de a se găsi fondurile necesare finalizării acestui proiect (votat în unanimitate) al Consiliului Local Crucea.
Una dintre priorităţile mandatului meu de consilier judeţean o reprezintă imbunătăţirea actului de educaţie şi facilitarea accesului elevilor la acesta. De aceea, consider că alocarea fondurilor în vederea investițiilor şi reparațiilor capitale la unitățile de învățământ nu este doar o obligaţie legală a unității administrativ-teritoriale (stipulată la art. 105, alin. 2, lit. a) din Legea educației naționale), ci reprezintă o stare de normalitate, având în vedere faptul că autoritățile locale au în proprietate aceste imobile. În ciuda acestui aspect, doar în 34 de localități din totalul de 70, se alocă credite bugetare, în vederea derulării de investiții și reparații.
Date fiind aceste statistici, trebuie să devină o prioritate pentru statul român și în special pentru autoritățile locale facilitarea accesului neîngrădit al elevilor la un sistem educațional de calitate, prin asigurarea facilităților și drepturilor pe care elevii le au prin lege, care să sprijine formarea și dezvoltarea profesională a acestora.
Din aceste considerente, am depus la registratura Primăriei Crucea o interpelare prin care doresc să primesc nişte răspunsuri (nu pentru a acuza, ci pentru a găsi apoi soluţii) privind starea deplorabilă a grupurilor sanitare şcolare din satele Stupina şi Băltăgeşti.
- În satul Stupina, grupul sanitar se află în curtea şcolii cu clasele I-IV şi are un aspect deplorabil, mirosul emanat de acesta simtindu-se încă de la poarta unităţii. Din spusele consilierilor cu care am discutat, acesta a existat acolo încă de la înfiinţarea şcolii din localitate, fiind practic o baracă insalubră din prefabricate, cu uşile care stau să cadă şi wc în stil turcesc (iar aici sunt elegant în exprimare). Având în vedere că există un pericol real de a deveni un focar de infecţie pentru elevi, am adresat următoarele întrebări :
- De ce în şedinţa de consiliu local din 29.11.2016, când domnul viceprimar a solicitat realizarea de urgenţă a grupului sanitar, răspunsul pe care l-a primit a fost ca “o intervenţie în cadrul clădirii nu este permisă de proiectul realizat cu fonduri de la Banca Naţională”? Din datele de care dispun şi având în vedere timpul îndelungat scurs de la înfiinţarea acesteia, condiţiile puse la primirea fondurilor europene, de nemodificare a proiectului iniţial, nu ar mai fi in vigoare.
- În aceeaşi şedinţă de consiliu local, domnul primar a făcut afirmaţia că “realizarea acestora nu mai este posibilă până la sfârşitul anului şi va fi prinsă în lista de investiţii pentru anul viitor, ce se va aproba odată cu bugetul”. În sprijinul acestuia, a venit şi domnul consilier Sandu Gheorghe care a declarat că “nu trebuie să se înţeleagă greşit că nu se vor locuri de joacă sau toalete funcţionale la şcoala Stupina, dar obiectivele stabilite se pot sau nu se pot realiza în timpul propus”. Întrebarea mea este următoarea (şi nu, nu va avea legătură cu faptul că însuşi domnul consilier recunoaşte implicit că toaleta de la şcoala din Stupina nu este funcţională): acest proiect este inclus pe lista de investiţii din acest an? Dacă da, când consideraţi că putem demara acest proiect, atât de necesar elevilor din localitate?
- Având în vedere starea grupului sanitar, care din spusele localnicilor este neschimbată de mulţi ani, nu consideraţi că ar pune în pericol sănătatea elevilor care învaţă în acea şcoală? Au mai existat până în acest moment proiecte de reabilitare (măcar) a acestui grup sanitar?
- În satul Băltăgeşti, situaţia este aproape la fel, aici având de-a face cu un grup sanitar ecologic care deserveşte şcoala cu clasele I-IV dar şi grădiniţa din localitate. Acesta este montat la intrarea în şcoală, direct în stradă, neoferind pic de intimidate copiilor care îl folosesc (să nu mai vorbesc şi de elementul estetic şi olfactiv) şi nu dispune de apă curentă sau canalizare. Întrebarile mele pentru domnul primar au fost aproape similare ca şi în cazul şcolii din Stupina :
- Există fonduri bugetate pentru reabilitarea acestui grup sanitar în viitorul apropiat, ţinând cont că şcoala va începe în curând?
- Aţi susţine un proiect de hotărâre prin care să se dispună amenajarea unui grup sanitar decent şi funcţional care să deservească atât şcoala cât şi grădiniţa din Băltăgeşti?
- În cazul în care aţi fi de acord cu un astfel de proiect, când credeţi că acest nou grup sanitar ar putea fi dotat cu apă curentă şi canalizare, pentru a se ridica totuşi la un standard normal de civilizaţie?
- Nu consideraţi că ar fi mai oportun pentru toţi elevii ca acel grup sanitar să fie mutat într-un loc puţin mai ferit şi nu în văzul tuturor trecătorilor?
Criza profundă prin care trece întreaga societate românească afectează şcoala în cel mai înalt grad, iar cel mai vizibil aspect al acestei crize îl reprezintă pierderea încrederii în şcoală şi scoaterea acesteia din fruntea listei de priorităţi. Noi toţi trebuie să încetam să mai privim şcoala ca pe o cheltuială pentru bugetul local şi să începem să o considerăm ca fiind cea mai rentabilă investiţie în comunităţile noastre.
P.S. Mai jos, vă prezint documentaţia depusă de către mine atât la Consiliul Judeţean Constanţa cât şi la Primăria Crucea, dar şi pozele făcute de mine în cadrul acelei vizite.
Interpelare Primaria Crucea
Solicitare CJC Crucea – locuri de joaca

Scoala Stupina

Scoala Stupina 2

Scoala Stupina 3

Scoala Baltagesti

iul. 8, 2017 | PNL Constanţa, Politică
De obicei, când ne referim la cât de rău o duce ţara asta frumoasă, găsim “N” motive pentru care să aruncăm vina pe orice şi pe oricine, spunem că nu mai mergem la vot că tot degeaba este, însă niciodată nu ne oprim să ne uităm într-o oglindă şi să ne întrebăm: cum naiba am ajuns noi aici, în halul ăsta ? Şi alte ţări din zonă au fost sub un sistem de guvernare comunist…şi totuşi sunt mult în faţa noastră! Nu există ţară în Balcani care să nu fi avut probleme cu corupţia, însă parcă în nicio ţară acest fenomen nu este la fel de generalizat ca în România.
Cel mai bun exemplu pe care pot să vi-l ofer este faptul că România ocupă o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte cheltuielile pe care le face pentru construcţia de autostrăzi (pentru un kilometru de autostradă statul român a reuşit să cheltuiască 23 de milioane de euro) în timp ce statul bulgar are un cost de 2 mil. euro pentru fiecare kilometru construit de autostradă). Şi cu toate că avem cei mai bine plătiţi constructori de autostrăzi din Uniunea Europeană, suntem pe penultimul loc la acest capitol în UE şi codaşi la modul în care ne plătim angajaţii. Polonia, o ţară distrusă aproape în totalitate în cel de-al doilea război mondial şi aflată sub jugul comunist până în anii ‘90, a avut un grad de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2007-2013 de peste 60%, în timp ce România, în aceeaşi perioadă, în plină recesiune, a reuşit să atragă mai puţin de o treime din aceste fonduri.
Într-o Românie fracturată la interior, cu categorii sociale de români invrăjbiţi împotriva altor categorii de români, şi izolată la exterior, lipsindu-ne infrastructura specifică unui stat european, unde măsurile populiste sunt practicate de orice partid ajunge la guvernare (este adevărat, de unii mai mult decât de alţii), avem un popor care încă nu ştie pe ce drum să o apuce şi ce îşi doreşte sau are nevoie cu adevărat.
Cu toate ca în 1989 românii trăiau în sărăcie, zecile de mii de tineri care au ieşit în stradă, răsturnând regimul Ceauşescu, nu au scandat că vor salarii mai mari, că vor mai multe produse în magazine, cultură în teatre, o sută de programe la televizor sau mai multe sortimente de îngheţată… ei au strigat şi au cerut “LIBERTATE”.
Privind acum la tot ce se vehiculează în mass media, putem observa tot felul de comentatori şi analişti politici inventând teme false de discuţie, care ne spun că de vină pentru situaţia actuală este “greaua moştenire”, fostul regim comunist, lipsa unei strategii de ţară eficiente sau rezistenţa românilor la ce este nou şi diferit. Însă la recomandarea unui bun prieten şi coleg liberal, am citit o carte care mi-a întărit încrederea că toate aceste motive nu au nimic în comun cu realitatea noastră.
În cartea menţionată, ni se prezintă într-un capitol revoluţia egipteană din 2011, despre care vă voi scrie câteva cuvinte, deoarece este cea mai apropiată în timp de zilele noastre. Aceasta a început cu o serie de demonstraţii de stradă și acte de nesupunere civilă la 25 ianuarie 2011, protestele fiind cele mai mari în Egipt din 1977, de la Revolta Pâinii și fără precedent ca amploare, atrăgând participanți din diverse pături sociale și confesionale ale societății. În urma acestora, preşedintele Hosni Mubarak și-a dat demisia în ziua de 11 februarie 2011, iar după demisia sa, autoritățile egiptene au avut consfătuiri în vederea formării unui guvern de tranziţie (cuvântul în care ne aflăm blocaţi şi noi de 27 de ani).
La fel ca şi în România, nemulţumirile protestatarilor aveau rădăcinile în sărăcie (venitul mediu al unui egiptean reprezintă circa 12% din cel al unui cetăţean American, iar 20% din populaţie trăia în saracie lucie) însă revendicările lor vizau acelaşi lucru: LIBERTATE!
Însă ce însemna libertatea pentru români în anul 1989 sau pentru egipteni în 2011? Nu însemna nici libertatea de a merge în concedii, de a se plimba la mall, de a avea posibilitatea să îşi cumpere orice îşi doresc… ci libertatea de a trăi într-o societate unde drepturile politice sunt larg distribuite şi nu se află în mâna unui cerc restrâns de reprezentanţi ai clasei conducătoare, libertatea de a organiza societatea în folosul largii majorităţi a poporului, nu în interesul câtorva persoane.
Potrivit lui Daron Acemoglu si James A. Robinson, autorii cărţii “De ce eşuează Naţiunile”, pe care vi-o recomand din toată inima, “un stat ineficient şi corupt, pe de o parte, şi o societate în care (cetăţenii) nu îşi pot fructifica talentul, ambiţia, creativitatea şi educaţia pe care o primesc, pe de altă parte, se numără printre lucrurile care îi împiedică să progreseze. Toate impedimentele economice de care se lovesc au la bază modul în care puterea politică… este exercitată şi monopolizată de către un cerc restrâns de elite”.
Despre aceste libertăţi strigau şi tinerii noştri în 1989, dar uşor ,uşor, eşuăm în a le îndeplini, reuşind doar să înlocuim o clasă politică autoritară şi coruptă cu una democratică şi coruptă. Aşa cum subliniau şi cei doi autori în lucrarea mai sus menţionată, statele pe care le numim “civilizate” (punându-ne chiar noi, din primul moment, într-o poziţie inferioară faţă de acestea) au trecut prin astfel de revoluţii, unele mai puţin sângeroase şi mai mult economice, cetăţenii lor obţinând însă mai multe drepturi politice, care au dus într-un final la mai multe oportunităţi şi bunăstare pentru ei. La 27 de ani de la revoluţie, nouă ne lipseşte în continuare stabilitatea şi predictibilitatea gândirii economice şi politice (mai ales), rezultând într-o pasivitate şi nepăsare din ce în ce mai acute a cetăţeanului de rând.
Da, avem o clasă politică în mare parte coruptă, care atunci când a fost pusă în faţa alegerii de a-şi consolida propria putere politică sau de a încuraja o creştere economică reală a ţării, a ales prima variantă fără să se mai uite vreodată înapoi. Da, este dificil ca nişte simpli cetăţeni să schimbe ordinea lucrurilor şi clasele conducătoare, însă doar asigurând un cadru politic eficient şi instituţii economice inclusive, vom putea încuraja participarea unei largi majorităţi de oameni la o transformare politică reală şi la activităţi economice care folosesc cel mai bine talentele şi competenţele lor, dând astfel posibilitatea indivizilor de a face alegerile pe care şi le doresc. Din păcate, conform indicelui Eurostat, România se află pe locul 133 din 138 de ţări în ceea ce priveşte abilitatea de a atrage şi a reţine în ţară talente din orice domeniu… iar asta spune multe despre noi ca popor.
Tocmai de aceea, cred că toate partidele politice, însa în special Partidul Naţional Liberal, nu ar trebui să uite niciodată îndemnul lui Vintilă I.C. Brătianu de la 1905: PRIN NOI ÎNȘINE !!
Sursa foto: internet
iul. 6, 2017 | Administraţie publică, PNL Constanţa, Politică
Acum câteva săptămâni, la invitația domnului primar al comunei Independența, domnul Stefan Marius, în calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța, m-am deplasat la primăria acestei localități și am purtat o discuție despre problemele cu care se confruntă localitatea, printre care și situația sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, aflate în raza acestei comunități.
Având în vedere poziția geografică a localității și distanța fața de marile aglomerări urbane, această comună nu a beneficiat de atenția pe deplin meritată din partea autorităților județene. Multe proiecte de infrastructură nu au fost implementate din lipsă de fonduri, de turiști nu poate fi vorba (în ciuda caracterului cu adevarat deosebit al localitătii), iar unele dintre satele comunei se confruntă cu lipsa de apă curentă.
Aceasta este și situația satelor Fântâna Mare (Baspunar) și Tufani, unde implementarea sistemului de alimentare cu apă fost predată de fosta administrație locală pentru execuție către RAJA S.A. Tinând cont de politica societății de extindere a ariei de operare a serviciilor sale și pentru o mai buna deservire a locuitorilor comunei Independența, am solicitat, împreună cu domnul primar, informații suplimentare privind această problemă și o întâlnire pentru a analiza, împreună cu specialiștii RAJA, situația alimentarii cu apă a celor doua localități.
In urma corespondenței purtate si a întalnirii care a avut loc săptămana aceasta la sediul RAJA din Constanta, vă pot aduce la cunostință un fapt cu adevarat îmbucurător: ambele localități fac parte din „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă si apă uzată” iar procedurile prin care se vor realiza investițiile vor fi demarate pana la începutul acestei toamne.
Vă voi prezenta pe scurt informațiile obținute si un program care, din pacate, depinde de mai mulți factori :
- de astăzi în 30 de zile, vor fi demarate procedurile de achiziție publică si publicate in SEAP pentru proiectul „Reabilitare Gospodărie de Apă Independența”. Astfel, se va realiza un nou puț, rezervor de apă si o stație de tratare a apei în localitatea Independența, pentru a creste calitatea apei potabile în întreaga comună.
- proiectul „Extindere rețea distribuție apă pentru localitățile Fantana Mare si Tufani” va fi demarat si publicat in SEAP în termen de trei luni, acest lucru însemnand că în luna octombrie a acestui an intrăm în linie dreaptă pentru rezolvarea acestei probleme.
- potrivit specialistilor RAJA, lucrările vor începe în primul trimestru al anului urmator, în condițiile în care nu vor exista contestații la procedurile de achiziționare a serviciilor de proiectare si execuție a rețelei de distribuție a apei potabile.
- termenul de execuție în acest proiect regional, propus de către cei de la RAJA, pe fiecare localitate în parte, va fi de maxim 12 luni. Aceasta înseamnă că la începutul anului 2019, cele doua sate ale comunei Independența vor avea, pentru prima dată in istoria lor, o rețea de apă potabilă.
Stiu, pare un termen destul de îndelungat (și care, din păcate, poate fi prelungit din cauza birocratiei excesive din Romania) însă acest lucru nu mai este din vina autoritătilor judetene. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa, depus la Ministerul Fondurilor Europene în decembrie 2015, este înca în evaluare de catre JASPERS, consultantul Uniunii Europene care asigură asistenta tărilor beneficare de fonduri europene, ajutandu-le sa pregateasca proiecte majore de înalta calitate. In cel mai pur stil romanesc, chiar daca exercitiul financiar în care este incadrat acest program a început in 2014, ghidul de finantare a fost aprobat abia în martie 2016, iar ghidurile de cost-beneficiu și de mediu încă nu au fost publicate, la mai bine de trei ani de începerea programului. Realizarea acestora cade în grija Ministerului Dezvoltării Regionale, a Administratiei Publice si Fondurilor Europene, al carui ministru a fost (sau este in continuare, cine mai știe) constănteanca Sevil Shhaideh.
Marea problemă a acestui proiect o reprezintă cadastrarea județului, care condiționează practic începerea efectivă a lucrărilor, multe terenuri fiind suprapuse, aparținând pe hartie atât Consiliului Județean Constanța dar și comunelor respective. Din aceste motive, s-a organizat un comandament comun, alcătuit din reprezentanți RAJA și reprezentanți CJC, care lucrează de cateva luni la rezolvarea acestei probleme.
Vă voi ține la curent, în lunile care urmează, cu desfăsurarea evenimentelor și asa cum am promis, atat eu cât și primarul liberal al comunei Independența Marius Stefan, vom urmări atent desfăsurarea procedurilor și lucrărilor pentru ca, în cel mai scurt timp posibil, locuitorii din Fântâna Mare (Baspunar) și Tufani sa beneficieze de apă potabilă curentă în casele lor.
Vă atașez mai jos adresa celor de la RAJA S.A. la solicitarea noastră inițială.
raja independenta
iul. 1, 2017 | Administraţie publică, PNL Constanţa, Politică
În conformitate cu prevederile art.51 alin.4 din Legea nr.215/2001 cu modificările și completările ulterioare, vă prezint următorul raport de activitate pentru perioada iulie 2016 – iunie 2016.
În intervalul menționat am participat la 11 din cele 12 ședințe ordinare de Consiliu Județean, absentând motivat la o ședință ordinară.
În calitate de consilier județean, în urma votului primit în cadrul ședințelor Consiliului Județean Constanța, fac parte din următoarele comisii de specialitate :
- Comisia pentru Educație, Sport, Turism și Tineret
- Comisia Juridică, Ordine publica și Situații de Urgență.
În cadrului lucrărilor comisiilor de specialitate și ședințelor Consiliului Județean am analizat fiecare solicitare sau proiect de hotărâre care s-a regăsit pe ordinea de zi și m-am implicat cu maximă seriozitate și responsabilitate, asumându-mi fiecare atribuție reglementată legal în sarcina Consiliului Județean. Pe parcursul acestor activități am avut intervenții documentate, astfel încât prin amendamente proprii sau prin abordări colective să obțin clarificările necesare atât pentru avizarea proiectelor cât și corectarea conținutului acestora.
De asemenea, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Constanța, am participat la ședințele Consiliului de Administrație ale Asociatiei Grup Local Dobrogea Nord și la care am fost convocat de doua ori.
În cadrul sedințelor ordinare si extraordinare ale Consiliului Județean Constanța, am avut luări de cuvânt pe următoarele teme :
- Situatia Centrului Multifunctional pentru Tineret, a carui deschidere se amana de la luna la luna, privand tinerii din Constanta de posibilitatea de a isi desfasura activitati specifice in acel spatiu. In acest sens, am efectuat mai multe vizite la centrul respectiv, pentru a ma documenta cat mai temeinic si de a imi face o imagine cat mai clara asupra oportunitatilor pe care centrul le ofera publicului, dar si asupra greselilor de proiectare si viziune ale celor insarcinati cu transformarea fostului cinematograf Republica intr-un centru pentru tineret.
- M-am opus in mod public modalitatii prin care reprezentantii Teatrului de Stat Constanta au inteles sa cheltuie banul public in cadrul evenimentului „Sarbatoarea Teatrului”. Doamna director a Teatrului de Stat a solicitat Consiliului Judetean Constanta 100.000 lei pentru organizarea evenimentului, insa din aceasta suma 35% ar fi mers pentru publicarea unor pliante si brosuri si doar 10% pentru onorariile artistilor. Din pacate, cu toata opozitia mea si a colegilor mei consilieri PNL, proiectul a trecut asa cum a fost propus initial.
- Am avut luări de poziție in privința Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Constanţa (persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ, constituită în baza Decretului–Lege 150/1990 și reglementată ulterior prin Legea 146/2002 “ privind regimul juridic al fundatiilor judetene pentru tineret) solicitând informații suplimentare despre această organizație, ținând cont de caracterul ei dar și de activitatea neclară a acesteia.
În perioada raportată am efectuat vizite în judet, am participat la sedinte de consiliu local in diferite localitati pentru a putea observa cat mai clar greutatile cu care se confrunta alesii locali, am organizat si am participat la dezbateri locale cu cetatenii judetului Constanta, în urma cărora au rezultat următoarele acțiuni:
| LUNA |
ACȚIUNE |
DESTINATAR |
RĂSPUNS |
OBSERVAȚII |
|
Nr. 22956 din 07.09.2016
|
Interpelare privind relatia dintre Fundatia Judeteana pentru Tineret Constanta si Consiliul Judetean, precum si alte date de interes public. |
Consiliul Județean Constanța |
Am primit raspuns oficial |
In ciuda faptului ca Fundatia este o persoana juridica de utilitate publica, Consiliul Judetean nu a putut da nicio informatie cu privire la activitatea acesteia. |
| Nr. 24584 din 21.09.2016 |
Solicitare cu privire la obtinerea de fonduri pentru reparatii si dotari esentiale pentru Scoala Gimnaziala nr 1 din Topalu. |
Consiliul Județean Constanța |
Raspuns oficial primit |
Solicitarea a fost inaintata Comisiei de analiza a solicitarilor UAT-urilor, partial rezolvata.
|
| Nr. 24582 din 21.09.2016 |
Solicitare cu privire la obtinerea de fonduri pentru reparatii si dotari esentiale pentru Scoala Gimnaziala „Serghei Esenin” din Ghindaresti. |
Consiliul Județean Constanța |
Răspuns oficial primit |
Solicitarea a fost inaintata Comisiei de analiza a solicitarilor UAT-urilor, partial rezolvata. |
|
Nr. 25075 din 26.09.2016
|
Solicitare cu privire la obtinerea de fonduri pentru reparatii si dotari esentiale pentru Scoala Gimnaziala nr 1 din Dorobantu, comuna Nicolae Balcescu. |
Consiliul Județean Constanța |
Răspuns oficial primit |
Solicitarea a fost inaintata Comisiei de analiza a solicitarilor UAT-urilor, partial rezolvata. |
| Nr. 25630 din 29.09.2016 |
Propunere privind implementarea proiectului lansat de Ministerul Fondurilor Europene „Scoala pentru Toti” in scolile speciale din judetul Constanta (de asemenea, am trimis adrese similare conducerilor scolilor speciale din judet). |
Consiliul Județean Constanța |
Răspuns afirmativ primit, intalniri cu reprezentanti ai scolilor speciale. |
Din nefericire, in pofida muncii depuse, proiectul nu a putut fi dus la bun sfarsit din cauza timpului scurt pentru depunerea documentatiei.
|
|
Octombrie 2016
|
Interpelare trimisa Comisiei LIMES cu privire la declaratiile membrilor ei in ceea ce priveste stadiul lucrarilor la Cetatea Capidava, comuna Topalu. |
Ministerul Culturii – Comisia LIMES |
Nu am primit raspuns oficial |
Solicitarea cuprindea opt intrebari si clarificari in ceea ce priveste declaratiile scandaloase ale membrilor comisiei cu privire la situl arheologic Capidava.
|
|
Octombrie 2016 |
Solicitare cu privire la analizarea documentației proiectelor: ”Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, ”Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” și ”Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu” în vederea obținerii avizelor necesare accesării POR 2014-2020 (depus împreună cu toți consilierii locali și județeni din partea PNL) |
Ministerul Culturii – Comisia Națională a Monumentelor Istorice |
Nu am primit raspuns oficial |
In urma adresei inaintate de catre consilierii PNL, comisia s-a reunit de urgenta si a aprobat intr-o prima sedinta proiectul punerii in valoare a mormantului pictat Hypogeu. Celelalte doua proiecte au fost de asemenea aprobate ulterior. |
| Nr. 24030 din 22.11.2016 |
Solicitare privind situatia stavilarului din comuna Girliciu si problema inundatiilor anuale din localitate.
|
Administratia Bazinala de Apa Dobrogea – Litoral |
Am primit raspuns oficial ( nr. iesire 24030 din 05.01.2017 ) |
ABADL si-a declinat competenta, rezultand din adresa ca ANIF-sucursala Dobrogea are datoria de a pune in functiune statiile de desecare. |
| Nr. 22486 din 22.11.2016 |
Solicitare informare privind situatia evaluarii pagubelor aduse localitatii Girliciu in urma inundatiilor, imprejurare in care comuna a fost declarata „zona calamitata”. |
Institutia Prefectului – Prefectul Judetului Constanta
|
Am primit raspuns oficial . |
Institutia Prefectului, impreuna cu Directia Agricola a Judetului Constanta, au acordat despagubiri, insa nu in cuantumul solicitat de catre reprezentantii localitatii Girliciu. |
| Nr. 6691 din 16.03.2017 |
Solicitare privind elaborarea documentatiei tehnico-economice faza SF/DALI pentru reabilitare/modernizare DJ 223 tronson Cernavoda-Seimeni-Topalu-Horia-Saraiu |
Consiliul Județean Constanța |
Raspuns afirmativ verbal, documentatie in lucru. |
Solicitare semnata de catre toti primarii de pe tronsonul mentionat, indiferent de culoarea politica. |
| Nr. 7546 din 27.03.2017 |
Expunere de motive privind infiintarea Centrului de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineret Constanta. |
Consiliul Județean Constanța |
În analiză |
Nesoluționat si nu a fost trecut pe ordinea de zi a CJC pana in acest moment |
| Nr. 286727 din 28.03.2017
|
Solicitare de informatii privind siguranta in trafic pe tronsonul de drum national DN2A Hanul Morilor – Hirsova |
Inspectoratul Judetean de Politie – Serviciul Politie Rutiera |
Am primit raspuns oficial |
Politia Rutiera incurajeaza montarea de separatoare de sens, acolo unde este posibil, fiind vizibila scaderea numarului de accidente pe aceste portiuni de drum. |
| 31.03.2017 |
Proiect de hotarare privind desemnarea unui reprezentant al CJC in comisia de evaluare, supraveghere si controla Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. |
Consiliul Județean Constanța |
S-a adoptat proiectul – 27 voturi pentru, 6 impotriva. |
Am fost votat a fi reprezentantul CJC in aceasta comisie. |
| Nr. 19713 din 19.04.2017 |
Solicitare privind montarea de separatoare de sens pe drumul national DN2A sector Hanul Morilor-Hirsova |
C.N.A.I.R S.A. – Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta |
Am primit raspuns oficial de la DRDP Constanta |
Raspunsul este foarte vag, lasa sa se inteleaga faptul ca exista o strategie nationala de siguranta rutiera, dar nu spune clar daca se vor monta pe tronsonul mentionat. Voi reveni pentru clarificari. |
| Nr. 18283 din 19.04.2017 |
Solicitare privind desemnarea unui membru in Comisia de evaluare, supraveghere si control al Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. |
Ministerul Finantelor Publice – A.N.A.F. – A.J.F.P Constanta |
Am primit raspuns oficial, au desemnat reprezentant |
Comisia urmeaza sa se intruneasca in momentul in care toti reprezentantii sunt desemnati. |
|
Nr. 1145 din 19.04.2017
|
Solicitare privind desemnarea unui membru in Comisia de evaluare, supraveghere si control al Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. |
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret |
Am primit raspuns oficial, au desemnat reprezentant |
Comisia urmeaza sa se intruneasca in momentul in care toti reprezentantii sunt desemnati. |
|
Nr. 5262 din 19.04.2017
|
Solicitare privind desemnarea unui membru in Comisia de evaluare, supraveghere si control al Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. |
Institutia Prefectului – Prefectul Judetului Constanta
|
Nu am primit niciun raspuns |
Termenul legal de 30 de zile a fost depăsit, revenim cu adresă deoarece nu ne putem constitui altfel. |
| Nr. 12234 din 11.05.2017
|
Solicitare pentru comuna Corbu pentru rezolvarea situatiei drumului judetean DJ 226 si urgentarea procedurilor in programul POR ITI Delta Dunarii. |
Consiliul Județean Constanța |
În analiză |
Asteptam convocarea unei intalniri de lucru cu reprezentantii Primariei Corbu si reprezentantii CJC. |
| Nr. 39615 din 11.05.2017
|
Solicitare cu privire la starea tehnica a conductelor de apa din comuna Corbu si preluarea de catre Raja a alimentarii cu apa in localitatea Corbu de Sus. |
S.C. RAJA S.A |
În analiză |
Schimbare conducta apa la statia Randunica, repozitionarea capacelor de canalizare – in lucru. |
| Nr. 47291 din 08.06.2017 |
Solicitare privind racordarea satelor Fantana Mare si Tufani din comuna Independenta la reteaua judeteana de apa potabila si canalizare. |
S..C RAJA S.A. |
Am primit raspuns, s-a stabilit intalnire de lucru. |
Cele doua sate nu au apa curenta si nici canalizare, acest lucru afectand calitatea vietii a peste 700 de constanteni. Cele doua sate sunt prinse in proiectul regional de dezvoltare 2014-2020 |
| Nr. 15253 din 08.06.2017 |
Solicitare privind revitalizarea satului Fantana Mare (Baspunar) din comuna Independenta si introducerea acestuia in strategia judeteana pentru turism. |
Consiliul Judetean Constanta –Directia de Turism din cadrul CJC
|
În analiză |
Satul Baspunar este singurul sat din Romania populat in totalitate de locuitori de etnie turca, unicat prin traditii si legende. |
|
Nr. 7829 din 13.06.2017
|
Revenire la solicitarea privind desemnarea unui membru in Comisia de evaluare, supraveghere si control al Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. |
Institutia Prefectului – Prefectul Judetului Constanta |
Am primit raspuns oficial, acesta fiind unul negativ |
Institutia Prefectului refuza numirea unui reprezentant in baza unei adrese a MTS, motivand ca nu este aprobat un regulament de aplicare a legii146/2002 |
|
Nr. 34010 din 28.06.2017
|
Revenire la solicitarea privind situatia tronsonului de drum national DN2A Hanul Morilor-Hirsova, avand in vedere numarul mare de accidente in zona. |
Depus fizic la DRDP Constanta si trimis prin posta la CNAIR Bucuresti |
În analiză |
Avand in vedere raspunsul lipsit de sens de data trecuta, am solicitat din nou sa se gaseasca masuri urgente pentru prevenirea accidentelor pe acest drum national. |
|
Nr. 17600 din 28.06.2017
|
Prezentare proiect DanuBio, prima strategie de turism pentru localitatile de pe linia Dunarii in judetul Constanta. |
Consiliul Judetean Constanta |
În analiză |
DanuBio este gandit sa fie conceptul care sa vina in ajutorul localitatilor dunarene prin punerea in valoare a tot ce au mai frumos si de valoare acestea. |
DanuBio este de departe cel mai ambiţios proiect personal şi primul concept-umbrelă propus pentru dezvoltarea turismului din judeţul nostru. Având în vedere că vorbim despre un proiect în care ne dorim implicarea mai multor factori de decizie şi a unor entităţi din mediul public dar şi privat, autorităţi publice naţionale, judeţene şi locale, este imposibilă previziunea unui buget total sau a unei date limita pentru punerea totală în aplicare. Tocmai din acest motiv, consider ca urgentă măsura creării unui grup de lucru în cadrul Consiliului Judeţean Constanta, unde am putea identifica mult mai clar sursele de investiţii pentru un astfel de proiect şi eventualii parteneri în această “călătorie” pe care vi-o propun.
Totodată, în perioada iunie 2016 – iunie 2017 am participat în calitate de consilier județean la mai multe evenimente și festivități oficiale :
- întalnirea de la Topalu cu reprezentanți ai Ministerului Culturii privind starea sitului arheologic Capidava.
- consultarea regională de implementare a strategiei UE privind zona Dunării.
- am luat parte la festivitațile de începere a anului scolar la Topalu si Ghindărești.
- am participat la depuneri de coroane în zilele de sărbătoare națională.
- am participat, alături de personalul Consiliului Județean, la discuțiile și sedințele de lucru avute cu reprezentanții școlilor speciale din județ pentru accesarea programului „Scoala pentru Toți”.
- am inițiat întalniri cu mai mulți primari și consilieri locali în zona de nord a județului pentru a putea elabora strategii comune de dezvoltare dar și pentru a întari relațiile dintre comunitățile locale.
- am avut numeroase întalniri cu primari și consilieri locali în zona de sud a judetului pentru a discuta posibilitatea promovării turismului în această zonă dar și pentru a discuta problemele cu care se confruntă localitățile lor.
În perioada raportată am încercat să aduc la cunoștința cetățenilor judetului Constanța toate faptele și actele administrative care interesează colectivitatea locală prin informare transparentă și dialog constant si consider că atribuțiile care îmi revin, specifice legislatiei si statutului de ales local, au fost și sunt duse la îndeplinire cu cinste și corectitudine.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.