Raport de activitate la jumătatea mandatului de consilier județean – perioada 2017-2018

Raport de activitate la jumătatea mandatului de consilier județean – perioada 2017-2018

În conformitate cu prevederile art.51 alin.4 din Legea nr.215/2001 cu modificările și completările ulterioare, vă prezint următorul raport de activitate pentru perioada iulie 2017 – iunie 2018, depus la registratura Consiliului Județean Constanța în data de 29.06.2018, având nr de înregistrare 17754.

1. Prezentare generală a activității mele de consilier județean

În intervalul menționat am participat la toate ședințele ordinare ale Consiliului Județean, precum și la două ședințe extraordinare. În calitate de consilier județean, în urma votului primit în cadrul ședințelor Consiliului Județean Constanța, fac parte din următoarele comisii de specialitate :

  1. Comisia pentru Educație, Sport, Turism și Tineret
  2. Comisia Juridică, Ordine publica și Situații de Urgență.

În cadrul lucrărilor comisiilor de specialitate și ședințelor Consiliului Județean am analizat fiecare solicitare sau proiect de hotărâre care s-a regăsit pe ordinea de zi și m-am implicat cu maximă seriozitate și responsabilitate, asumându-mi fiecare atribuție reglementată legal în calitate de consilier județean. Pe parcursul acestor activități am avut intervenții documentate, astfel încât prin amendamente proprii sau prin abordări colective am obținut clarificările necesare atât pentru avizarea proiectelor cât și corectarea conținutului acestora.

De asemenea, în calitate de reprezentant al CJC, am participat la ședințele Consiliului de Administrație ale Asociației Grup Local Dobrogea Nord , la care am fost convocat de trei ori. Împreună cu ceilalți membri din conducerea Asociației, am participat la Strategia de Dezvoltare Locală Integrată „Dobrogea Nord – Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare” și am fost selectați pentru finanțare nerambursabilă în valoare de 1.796.596 lei de Direcția Generală de Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM 2014-2020. Această sumă va fi folosită pentru proiecte de dezvoltare a sectorului de pescuit și de acvacultură, pe tot teritoriul eligibil al FLAG Dobrogea Nord.

In cadrul ședințelor ordinare și extraordinare ale Consiliului Județean Constanța, am avut luări de cuvânt pe diverse teme, printre care:

  • Situația Centrului Multifuncțional pentru Tineret, a cărui deschidere s-a tot amânat de la lună la lună, privând tinerii din Constanta de posibilitatea de a își desfășura activități specifice în acel spațiu. Din păcate, chiar și după deschiderea Centrului, acesta rămâne închis în majoritatea timpului, lipsindu-i personalul calificat și o strategie clara de funcționare.
  • M-am opus în mod public modalității prin care reprezentanții Centrului Cultural „Teodor Burada” au înțeles să cheltuie banul public în cadrul evenimentelor „Sărbătoarea Recoltei și Vinului” și „Festivalul Berii”. Chiar dacă mai avem școli cu grupurile sanitare în curte, consilierii PSD+ALDE+PMP au fost de acord să cheltuie suma de 250.000 de euro pe cele două evenimente. Din păcate, cu toată opoziția mea și a colegilor mei consilieri PNL, proiectul a trecut asa cum a fost propus inițial.
  • Am avut luări de poziție în privința Fundației Județene pentru Tineret Constanța (persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ, constituită în baza Decretului–Lege 150/1990 și reglementată ulterior prin Legea 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret) solicitând reprezentanților CJC să înainteze o adresă către Guvernul României și către Ministerul Tineretului și Sportului, prin care să solicite aprobarea cât mai urgentă a Regulamentului de punere în aplicare a Legii 146/200.
  • Am avut luări de cuvânt în cadrul dezbaterilor privind Bugetul Județului Constanța, solicitând amendamente și propunând proiecte, alături de colegii mei liberali, fără ca acestea să fie introduse pe ordinea de zi sau pe lista de investiții.

 

2. Raport de activitate – solicitări, interpelări, proiecte

În perioada raportată am efectuat vizite în judet, am participat la sedinte de consiliu local in diferite localitati pentru a putea observa cat mai clar greutatile cu care se confrunta alesii locali, am organizat si am participat la dezbateri locale cu cetatenii judetului Constanta,  în urma cărora au rezultat următoarele acțiuni:

LUNA ACȚIUNE DESTINATAR RĂSPUNS OBSERVAȚII
Nr. 19261 din 13.07.2017 Solicitare privind repartizarea sumei de 120.000 de lei pentru amenajarea a sase locuri de joaca in comuna Crucea Consiliul Județean Constanța Am primit raspuns verbal Suma a fost atribuita in urma solicitarii mele si a viceprimarului Iulian Tudorache
Nr. 3943 din 14.07.2017 Solicitare privind remedierea unor nereguli/probleme aparute la scolile din satele Baltagesti si Stupina – grupuri sanitare neconforme/insalubre/aflate in curte, fiind un pericol pentru sanatatea elevilor Primarul comunei Crucea Nu am primit niciun raspuns Chiar daca primarul a promis in sedinta din 29.11.2016 ca va rezolva in 2017 aceste probleme, nici acum grupurile sanitare nu au fost refacute pentru elevi.
Nr. 21764 din 08.08.2017 Informare privind apelurile de proiecte ale Ministerului Dezvoltarii Regionale adresate celor 12 judete riverane Dunarii Consiliul Județean Constanța Răspuns oficial primit – nr iesire 22353/16.08 Raspuns partial pe subiect, se indica practic proiectele in desfasurare ale CJC. Din cate stiu, nu s-a depus un proiect pe noile axe de dezvoltare
Nr. 22173 din 10.08.2017

 

Solicitare fonduri din sumele defalcate din TVA pentru finantarea de lucrari de plombare/reabilitare a drumului comunal DC67 spre Ghindaresti Consiliul Județean Constanța Nu am primit răspuns oficial Avand in vedere ca alte 15 localitati primisera in 2017 fonduri exact cu acea destinatie, am avut speranta ca vom reabilita singura cale de acces in comuna. M-am inselat….
Nr. 11299 din 11.08.2017 Solicitare sprijin pentru realizarea unor lucrari de plombare/reabilitare a drumului comunal DC67 spre Ghindaresti Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Răspuns oficial primit Ne asigura de sprijinul lor, in cazul in care vor exista fonduri disponibile si procedura de achizitie publica va fi finalizata cu ei castigatori.
 

Nr. 11298 din 11.08.2017

 

 

Interpelare privind probabilitatea inceperii lucrarilor la drumul judetean DJ 226B catre Pantelimon, daca este suficienta o reabilitare sau este nevoie de o consolidare suplimentara a acestuia Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Am primit raspuns oficial In pofida faptului ca in raspuns se arata clar ca NU este prevazut acel tronson si ca NU este suficienta o simpla reabilitare, exact asta se intampla in lunile urmatoare.
Nr. 23853 din 31.08.2017 Propunere privind organizarea unei conferinte de presa, a unui consult medical si a unui eveniment cu ocazia venirii in judet a inotatorului Avram Iancu, singurul om care a inotat de la izvoarele Dunarii pana la varsarea in Marea Neagra. Aceste evenimente ar fi promovat performanta lui emarcabila si turismul in judetul nostru si ar fi reprezentat un lucru normal in orice societate civilizata. Consiliul Județean Constanța Am primit raspuns oficial – nr 24288/06.09 Raspunsul halucinant, primit din partea administratorului public al judetului, spune ca nu se poate da curs solicitarii mele deoarece nu se incadreaza in prevederile Legii 350/2005. Nu avea nicio legatura cu ce solicitasem eu!
Nr. 4893 din 05.09.2017 Solicitare in baza art 22 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatii publice. Aceasta este semnata alaturi de toti consilierii locali PNL si solicitam informatii privind detaliile din contractul de asociere in participatiune pe care comuna il are cu societatea care administreaza cariera de piatra din localitate Primaria comunei Pantelimon Nu am primit raspuns oficial Dupa ce o serie de nereguli, acte lipsa si inadvertente ne-au fost semnalate de catre localnici, am formulat aceasta cerere, incercand sa aflam daca exista sau nu un adevar in toata aceasta poveste. Neprimind raspuns, am actionat in instanta Primaria.
25.09.2017 Solicitare informatii privind situatia foarte periculoasa din localitate. Impreuna cu intregul grup al consilierilor locali PNL, am solicitat primarului raspunsuri la numeroase intrebari: nr de asistati sociali, ce demersuri a facut sa scada infractionalitatea in comuna, alte abuzuri privind bunurile primariei. Primaria comunei Girliciu Nu am primit raspuns Primar la al saselea mandat, cunoscut pentru faptul ca nu raspunde pentru nimic si in fata nimanui, primarul ocoleste orice raspuns. Pentru o comuna mica, sa ai peste 200 de asistati sociali si niciun politist, este inacceptabil. In urma adresei noastre, a facut demersuri si a adus un politist in localitate.
Nr. 13306 din 17.10.2017 Solicitare privind desemnarea de urgenta a unui membru in Comisia de evaluare, supraveghere si control al Fundatiei Judetene pentru Tineret Constanta. De asemenea, am solicitat analizarea posibilitatii formularii in instanta a unei cereri de dizolvare a Fundatiei Institutia Prefectului – Prefectul Judetului Constanta

 

Nu am primit raspuns oficial . Institutia Prefectului este ultima institutie care refuza sa transmita un reprezentant pentru a ne putea constitui in mod legal, chiar daca am ajuns la a doilea prefect de cand incercam acest lucru.
Nr. 27335 din 03.10.2017 Solicitare privind intocmirea dispozitiilor de numire a membrilor grupului de lucru „DanuBio” pentru a incepe intocmirea unei strategii de turism pentru localitatile dunarene Consiliul Județean Constanța Am primit raspuns Dupa aproape 4 luni de la depunerea initiativei si dupa 3 solicitari in scris, s-a format grupul de lucru, format din 20 de persoane. Am avut o singura intalnire de 45 de minute, in care abia am apucat sa ne prezentam. De atunci, se tot amana o noua intalnire.
30.10.2017 – trimis prin posta Solicitare informatii privind documentatia transmisa de autoritatea locala pentru reabilitarea bisericii Sf. Nicolae din satul Nistoresti, comuna Pantelimon. Ministerul Culturii – Comisia Zonala a Monumentelor Istorice Am primit raspuns – nr 802/05.04.’18 Fostul primar a trimis o solicitare initiala pentru reabilitare, insa a abandonat pe parcurs sa trimita documentatia aferenta. Procesul va fi reluat de catre actualul primar.
Nr. 5321 din 27.10.2017

 

Sesizare privind situatia dezastruoasa a locului de joaca pentru copii din satul Pantelimonu de Jos Comisariatul Judetean pentru Protetia Consumatorilor Nu am primit raspuns oficial Chiar daca nu a existat niciun control din partea CJPC, noul primar al comunei a inchis locul de joaca si se cauta noi solutii tehnice si fonduri pentru a fi redeschis.
Nr. 236534 din 27.12.2017 Sesizare privind problemele aparute in localitatile judetului Constanta cu privire la fluctuatiile si intreruperile de curent electric, posturile de transformare electrica invechite, lipsa retelelor electrice moderne si izolate. Impreuna cu consilierul PNL Stelian Gima am solicitat si intalnire oficiala, dar nu s-a concretizat. ENEL Distributie Dobrogea Am primit raspuns oficial Ni s-a prezentat planul de reparatii si modernizare pe anul 2018. Din pacate, multe dintre problemele semnalate nu se aflau in planul celor de la ENEL, motiv pentru care vom reveni in aceasta toamna cu solicitari.
Nr. 36502 din 29.12.2017 Depunere proiect privind infiintarea Centrului pentru Servicii Integrate pentru Tineret Constanta si documentatia aferenta. Proiectul il depuneam pentru a doua oara, primul fiind ingropat intr-un sertat undeva. Consiliul Județean Constanța Nu am primit raspuns, nu a fost pus pe ordinea de zi Acest Centru ar fi fost practic o Directie in cadrul CJC si ar fi rezolvat demult criza de personal de la Centrul Multifunctional Jean Constantin. Dupa 9 luni de la prima depunere, nici acesta nu a fost pus pe ordinea de zi si nici macar astazi nu avem personal care sa administreze centrul Jean Constantin
Nr. 1313 din 19.01.2018 Impreuna cu viceprimarul comunei Crucea si consilierul judetean PNL Mariu Enescu, am solicitat sprijin de specialitate pentru „Infiintarea unui centru de ingrijire medicala de zi in cadrul comunei Crucea”. Directia de Sanatate Publica Constanta S-a primit raspuns oficial in termen legal Un astfel de centru ar veni in sprijinul spitalelor din orase, care sunt deja foarte aglomerate si in ajutorul cetatenilor din zona centrala a judetului, salvandu-le timp pretios. Din pacate, raspunsul a fost evaziv si fara o solutie concreta.
 

Nr. 3199 din 02.02.2018

 

 

Intrebari privind modul in care a fost creionat proiectul de buget pe anul 2018 a Consiliului Judetean Constanta. Raspunsurile imi erau necesare pentru depunerea de amendamente si pentru a vota in cunostinta de cauza. Consiliul Județean Constanța Am primit raspuns oficial – nr. 3519 din 07.02.2018 Unele dintre raspunsuri au fost concludente, altele evazive, iar la anumite intrebari nu mi s-a raspuns deloc.
 

Nr. 4016 din 12.02.2018

 

 

Propuneri de proiecte privind nevoile reale ale comunitatilor din judetul Constanta. Aceste propuneri au fost realizate la propunerea primarilor si consilierilor locali cu care am discutat. Consiliul Județean Constanța Nu am primit niciun raspuns, nu au fost trecute pe ordinea de zi sau in comisia economica Chiar daca toate aceste proiecte erau perfect realizabile, nu ar fi creat o povara pentru bugetul CJC si ar fi rezolvat niste probleme stringente, acestea au fost ignorate total. Le voi prezenta pe larg mai jos.
Nr. 4163 din 13.02.2018

 

Solicitare fonduri pentru sprijinrea echipei de robotica COTOVU-ROBOT din Harsova in vederea participarii la competitia nationala de robotica BRD First Tech Challenge Consiliul Județean Constanța Am primit raspuns – nr 5499 din 27.02.2018 CJC se afla in imposibilitatea de a acorda suma necesara. Dar macar s-a sesizat Primaria Harsova si a acordat sprijinul necesar.
Nr. 8257 din 26.03.2018

 

Informare privind lansarea programului WiFi4EU, prin care orice localitate din Uniunea Europeana poate beneficia de bonuri valorice in cuantum de 15.000 de euro pentru a institui puncte de acces WiFi in locurile publice. Consiliul Judetean Constanta – catre toti primarii din judet Nu am primit raspuns Rolul CJC ar trebui sa fie unul de coeziune intre toate localitatile judetului si un sprijin pentru primariile din judet. Prin departamentele de specialitate, am putea acorda sprijin edililor care nu dispun de resursa umana necesara. Dar se pare ca nu toti gandim asa….
Nr. 8792 din 29.03.2018 Interpelare privind balbele conducerii Consiliului Judetean Constanta in legatura cu deschiderea Centrului Multifunctional pentru Tineret Jean Constantin. Consiliul Judetean Constanta – in atentia domnului vicepresedinte Claudiu Palaz. Nu am primit raspuns. Dupa doar o saptamana de la depunere, se anunta deschiderea precipitata a Centrului – fara un program zilnic, fara personal calificat, fara o viziune pe termen mediu si lung
Nr. 9508 din 04.04.2018 Informare publica privind aplicarea prevederilor art. 33 din Legea 153/2017 in legatura cu obligarea autoritatilor si institutiilor publice la transparenta salarizarii Consiliul Judetean Constanta – tuturor primarilor din judet

 

Nu am primit raspuns de la CJC – am trimis personal tuturor primarilor din judet Chiar daca nu este obligatia CJC, consider ca necesara o informare din partea lor, pentru a fi mai eficienti si nimeni sa nu poata spuna apoi ca nu stia.
 

Nr. 9780 din 10.04.2018

 

 

Solicitare fonduri si asistenta de specialitate pentru reabilitarea si punerea in valoare a ansamblului „Cimitirul International Mircea cel Batran” din comuna Mircea Voda. Consiliul Judetean Constanta Am primit raspuns oficial Din pacate, niciuna dintre solicitarile mele nu au avut trecere pe la mai marii Consiliului Judetean, chiar daca vorbim despre un ansamblu unic in Europa si cel mai mare cimitir inchinat eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial.
 

Nr. 9779 din 10.04.2018

 

 

Interpelare privind lista completa a obiectivelor turistice si istorice din judet, a circuitelor turistice existente si a metodelor de promovare, lista completa a proiectelor depuse la Departamentul de Identitate Nationala – Departamentul Centenar pentru obtinerea de fonduri guvernamentale. Consiliul Judetean Constanta – Directiei Generale de Proiecte si Directiei de Turism Am primit raspuns Chiar daca seful Departamentului Centenar declara ca TOATE judetele tarii au trimis liste cu proiecte, cei de la Constanta recunosc ca nu au NICIUN proiect depus pentru fonduri guvernamentale. De asemenea, nu exista nicio Strategie de dezvoltare a turismului in judet.
 

 

Nr. 10714 din 19.04.2018

 

 

Raspuns la adresa primita din partea CJC (nr iesire 8954-30.03.2018) privind solicitarea Federatiei Tinerilor din Constanta in care solicita sprijinul CJC pentru clarificara cadrului legislativ al patrimoniului Fundatiei Judetene pentru Tineret. Consiliul Judetean Constanta – Federatia Tinerilor din Constanta Am recomandat CJC sa inainteze o adresa Guvernului Romaniei si MTS prin care sa solicite urgentarea aprobarii Regulamentului de aplicare a Legii 146/2002. De asemenea, sa formuleze interventie accesorie alaturi de FJT la Curtea de Apel Bucuresti.
29.05.2018 Solicitare fonduri si asistenta de specialitate pentru reabilitarea si punerea in valoare a ansamblului „Cimitirul International Mircea cel Batran” din comuna Mircea Voda. Oficiul National pentru Cultul Eroilor – domnului colonel Alin Mihai Preda Trimis pe mail, fara raspuns pana acum Cultul Eroilor are o lista de proiecte pentru anul acesta de amenajare si intretinere a monumentelor istorice dedicate Centenarului Marii Uniri. Orice proiect sau parteneriat cu Primaria Mircea Voda ar fi benefic pentru Cimitirul Int.
Nr. 12335 din 14.06.2018 Solicitare privind un control in localitatea Girliciu, unde exista adevarate focare de infectie si munti de gunoaie de jur-imprejurul localitatii. Impreuna cu consilierul local Serban Iulian, am aratat faptul ca nu exista nicio groapa de gunoi si nici un serviciu de salubritate in comuna Directia de Sanatate Publica a judetului Constanta Am primit raspuns – nr. P 165/12335/ 22.06.2018 Avand in vedere gravitatea celor prezentate, DSP a trimis solicitari si catre Garda Nationala de Mediu – Comisariatul Judetean Constanta. In perioada urmatoare se va face un control in localitate.
Nr. 3458 din 14.06.2018 Solicitare control la locul de joaca pentru copii din localitatea Girliciu. Alaturi de consilierul local Serban Iulian am prezentat planse fotografice din care rezulta pericolele de accidentare/imbolnavire la adresa copiilor. Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta Nu am primit inca un raspuns Locul de joaca este presarat cu sticle sparte, lemne rupte, plin de gunoaie si fecale de animale, fara cosuri de gunoi, delimitat cu un sant de aproximativ jumatate de metru adancime. Totul pentru „bucuria” copiilor….
Nr. 16974 din 21.06.2018 Proiect de hotarare, la initiativa colegului consilier Stelian Gima, privind aprobarea rectificarii Bugetului de Venituri si Cheltuieli a CJC si a listei obiectivelor de investitii a Judetului Constanta – studiu de fezabilitate pentru construirea unui nou teatru pentru copii. Consiliul Judetean Constanta Ar trebui pus pe ordinea de zi in urmatoarea sedinta ordinara a Consiliului Judetean Actualul Teatru de Copii „Calutul de Mare” se afla intr-o stare avansata de degradare si avand in vedere si noile cerinte ale institutiilor de cultura din ziua de azi, consideram ca este necesara ridicarea unui nou teatru, prima institutie de cultura construita exclusiv cu acest scop in peste 100 de ani.

 

3. Dezbatere și propuneri buget CJC – 2018

In luna februarie, am initiat mai multe intalniri si dezbateri cu primari, consilieri locali si simpli cetateni privind bugetul Consiliului Judetean Constanta si felul in care ar trebui cheltuit mai eficient banul public, pentru binele comunitatii. In urma acestor discutii, am depus mai multe propuneri de proiecte, alaturi de reprezentantii comunitatilor din judet:

  1. Comuna Ghindărești

  • Reabilitare/modernizare grădinița – suma necesară – 350.000 lei.
  • Modernizare/reabilitare infrastructură drumuri comunale și stradale, proiect estimat la suma de 385.600 lei. Cei aproape 12 km de drumuri nu au fost reabilitați complet din anii 1970.
  • Reabilitarea singurei șosele care asigură accesul în comună, drumul comunal DC 67
  1. Comuna Ciobanu

  • Satul Miorița, nu beneficiază nici până în ziua de astăzi de o sursă de apă constantă și potabilă pentru locuitorii săi. Din aceste considerente, am solicitat introducerea în programul de investiții al Consiliului Județean Constanța suma de 300.000 lei, cu destinația expresă pentru achiziționarea serviciilor de forare și realizare a unui puț de apă pentru comunitatea in cauza
  1. Comuna Topalu

  • Acoperișul unui corp de școală necesita urgent reparații, întrucât infiltrațiile de apă deteriorasera semnificativ pereții, provocand igrasie și un miros neplăcut. Fonduri pentru reparația lui mai solicitasem și în anul 2016, însă fără succes, astfel încât am solicitat să se aloce suma de 400.000 lei pentru reparația acestuia.
  1. Comuna Mihai Viteazu

  • reparații și întreținere drumuri comunale – 600.000 lei
  • întreținere și reparații sediu primărie – 200.000 lei
  • extindere liceu în localitatea Mihai Viteazu unde există un proiect în valoare de 600.000 de euro
  • investiții rețea de iluminat public – 700.000 lei
  1. Comuna Horia

  • dotarea cu 20 de calculatoare și construirea unui cabinet medical pentru școala din localitate – 250.000 lei
  • fonduri pentru realizarea unui studiu de fezabilitate a proiectului de investiții pentru decolmatarea și dalarea canalului colector din satul Horia – 50.000 lei
  1. Comuna Costinești

  • in vederea demarării lucrărilor de ”Modernizare Faleză Pietonală Costinesti”, tronson cuprins între Terasa 10 Steaguri și Radio Vacanța și finalizării acestora pană la 01.05.2018 este necesară suma de 500.000 lei. Această sumă constă în proiectare, execuție și dotare cu mobilier urban (lampadare, băncute, coșuri de gunoi și pavaj ).
  1. Comuna Corbu

  • Finanțarea cheltuielilor privind reabilitarea drumului comunal Corbu-Vadu. Drumul are o lungime de 7.5 km, o reabilitare completă nu s-a mai făcut de aproximativ 15 ani. Suma necesară – 3.2 milioane lei.
  1. Comuna Pantelimon

  • Sistem de supraveghere, dotat cu un program de recunoaștere și memorare a numerelor de înmatriculare a mașinilor, pentru a contabiliza traficul greu care trece prin comună și care a fost, în mare parte, răspunzător de distrugerea drumurilor comunale – 250.000 lei
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea și montarea unei central termice în școala gimnazială din localitate. În perioada iernii, elevii din localitate suferă din cauza condițiilor neprielnice din școală.
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea unei cositoare pentru tractorul din localitate. Dorim să începem igienizarea comunei și să curățăm drumul care duce la cetatea Ulmetum, care poate deveni un obiectiv turistic important.
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea unui număr de 100 de coșuri de gunoi pentru toate satele din comuna noastră.

     9. Comuna Albești

  • proiectul ” Lucrări întreținere covor bituminos drum comunal D.C.11, comuna Albești”, aflat in stadiul de proiectare executată – 701.878 lei. Lungimea drumului este de aproximativ 2 km, fiind reabilitat ultima oară în 2007
  • proiectul ”Lucrări de pietruire strada Salcâmului și strada Liliecilor, sat Cotu-Văii, comună Albesti”aflat în stadiul de proiectare executată -920.643 lei cu T.V.A. Drumurile, de aproape doi km, sunt de pămant și nu au fost asfaltate sau pietruite niciodată.
  • proiectul ” Înființare rețea alimentare cu apă potabilă cartier A,B,C localitatea Albesti”, aflat în stadiul de  aproximativ 50% din lucrare executată -264.698 lei
  • proiectul ” Înființare grădinită cu program prelungit sat Cotu-Văii, comuna Albesti”, aflat în stadiul de proiectare executată și în curs de licitație execuție lucrări – 446.419,73 lei.
  1. Comuna Aliman

  • Cofinanțare de 4.016.950,54 lei pentru obiectivul de investiții „Asfaltare străzi în comuna Aliman”, proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
  1. Comuna Cuza Vodă

  • Extindere sistem de canalizare ape uzate menajere în localitatea Cuza Vodă, comuna Cuza Vodă – 392.578 lei
  • Construcție grădiniță cu orar prelungit în localitatea Cuza Vodă – 43.620 lei
  • Modernizare străzi și drumuri comunale ADI Valea Dropiei, lider comuna Tortoman, județul Constanța ( comuna Cuza Vodă, Tortoman și Nicolae Bălcescu ) – 351.063 lei
  • Dotare centru de zi pentru copii proveniți din populația rroma și alte categorii defavorizate – 57.055 lei
  • Achiziție buldoescavator – 6.046 lei
  • Extindere Camin Cultural – 200.000 lei
  • Construcție Sala Sport Școala Gimnaziala nr. 1 Cuza Vodă – 250.000 lei
  • Măsuri integrate pentru comunitate cod SMIS + 103133
  • Reabilitare/modernizare drumuri intravilanul localității – 400.000 lei
  • Extindere rețea electrică cartier nou lotizat – 200.000 lei
  • Extindere primărie – 300.000 lei

Din păcate, niciuna dintre aceste solicitări, gândite împreună cu echipele de consilieri liberali dar și cu simpli cetățeni, pentru a aduce un plus nivelului de trai al constănțenilor, nu a fost trecută pe ordinea de zi sau măcar discutată în comisiile de specialitate. Mai mult, toți consilierii PSD+ALDE+PMP au votat bugetul fără să aibă măcar idee despre faptul că am putea aduce anumite ajustări acestuia de care ar beneficia în mod direct locuitorii din județ.

4. Activități generale în calitate de consilier județean

Totodată, în perioada iunie 2017 – iunie 2018 am participat la mai multe evenimente și festivități oficiale :

  • „Scoala de Bune Practici în Turism” în noiembrie, la Centrul de Excelența în Turism și Servicii „Tomis”.
  • deschiderea Centrului Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin”.
  • am luat parte la festivitățile de începere a anului școlar la Topalu și Ghindărești.
  • am participat la depuneri de coroane în zilele de sărbătoare națională.
  • am participat la cursuri de perfecționare în administrația publică locală, organizate de către societatea civilă sau la Parlament.
  • am beneficiat din partea unui om de afaceri de o sponsorizare de 15.000 de lei, cu care am putut utila școlile și grădinițele din comuna Independenta, având sprijinul primarului și a cadrelor didactice din localitate.
  • am participat la Strasbourg la lucrările conferinței internaționale „World Forum for Democracy”, destinate tinerilor lideri politici din Europa și Africa. Temele principale de discuție au fost demagogia în discursul liderilor politici și problema tot mai mare a populismului în rândul politicienilor.
  • am inițiat întâlniri cu mai mulți primari și consilieri locali în zona de nord a județului pentru a putea elabora strategii comune de dezvoltare dar și pentru a întări relațiile dintre comunitățile locale.
  • am avut numeroase întâlniri cu primari și consilieri locali în zona de sud a județului pentru a discuta posibilitatea promovării turismului în această zonă dar și pentru a discuta problemele cu care se confruntă localitățile lor.

În perioada raportată am încercat să aduc la cunoștința cetățenilor județului Constanța toate faptele și actele administrative care interesează colectivitatea locală prin informare transparentă și dialog constant și consider că atribuțiile care îmi revin, specifice legislației și statutului de ales local, au fost și sunt duse la îndeplinire cu cinste și corectitudine.

28.06.2018

Bogdan Alexandru Bola

Consilier Judetean

 

P.S. Anul trecut, am depus raport de activitate pentru primul an de mandat. Dacă doriți să recapitulați activitatea mea de atunci, puteți citi aici: https://bogdanbola.ro/asteptari-si-impliniri-la-un-de-mandat-consiliul-judetean-constanta-raport-de-activitate/117

Monumentul Tineretului de la Straja, Îngerul Căzut al unei generații pierdute

Monumentul Tineretului de la Straja, Îngerul Căzut al unei generații pierdute

Monumentul Tineretului de la Straja ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante obiective turistice din județ, însă din păcate foarte puțini îi cunosc povestea sau au ajuns vreodată acolo. În activitatea mea de doi ani de consilier județean, i-am învățat trecutul și am înțeles problemele cu care se confruntă, însă din păcate, încă mai caut o rezolvare pentru a asigura supraviețuirea și punerea în valoare a acestui simbol al tinerilor. Monumentul, cândva  pe locul 2 în lume ca înălțime după Statuia Libertății (în prezent, pe locul 35 în inventarul celor mai înalte statui din lume), denumit și Făclia Tinereții, Statuia Victoriei sau Îngerul Căzut, se distruge tot mai mult pe zi ce trece….

Povestea Făcliei Tinereții

Monumentul Tineretului a fost inaugurat în primăvara anului 1988, are înălțimea de 50m și este lucrat aproape în totalitate din oțel inoxidabil. Inițial, în machetă, îngerul avea aripi, dar acestea au fost eliminate deoarece constructorii au considerat că structura de rezistență nu le poate susține. Creatorul său, renumitul artist plastic Pavel Bucur rămăsese după ’89, printre puținii care îi mai știau importanța: „Este un înger alb, un înger al libertății, în sensul în care omul, când îl vede, să se simtă și el legat de natură, de cer, să simtă că zboară, pentru că toți dorim să ajungem în cer“.

Oamenii din zonă încă mai spun cu mândrie că „..era monumentul nostru, al celor din Dobrogea, pentru noi era făcut, muncitorii care am lucrat la canal..”. Ideea de a construi acolo un monument a fost a conducerii Uniunii Tineretului Comunist din vremea aceea, aceasta plătind din fondurile sale proprii Monumentul Tineretului și 10 kilometri din lucrările la Canal. Selecția machetelor, aprobarea proiectului, construcția bucată cu bucată, au durat mai mult de trei ani. Proiectul inițial cuprindea grupuri sanitare, generator de lumină, balize pentru avioane și elicoptere, loc de aterizare pentru elicopter, rondo pentru coloanele oficiale, dar și un amfiteatru în care urmau să se susțină spectacole în aer liber.

 

Monumentul Tineretului….nimănui

Până aici, toate bune și frumoase…dar din 1990 începe o nebuloasă totală care a permis unor oameni de nimic să își bată joc de toată munca unei generații. După Revoluția din 1989, Monumentul Tineretului a intrat în uitare. Abia în anul 2000, a revenit în atenția publicului când o bandă de hoți s-a înarmat cu utilaje și au demontat bucată cu bucată cele trei basoreliefuri. Fiecare dintre plăcile de bronz cântărea între 14-19 tone, conform artistului plastic. Cu toate acestea în raportul Poliției s-a consemnat că plăcile cântăreau doar 5 tone (doar o parte dintre acestea au fost recuperate). Între timp, hoții au mai devalizat ce au putut: plăcile de inox de la baza monumentului, dar și literele din bronz de pe soclu, care adresau următorul mesaj: „Generațiile viitoare să știe că ne-am sacrificat pentru înălțarea Patriei“. Cu toate că toată lumea știe ca acestea au dispărut, nimeni nu mi-a putut spune cine este vinovatul sau când s-a întâmplat acest lucru….

Demersuri au mai existat de-a lungul timpului pentru a punerea în valoare a Monumentului Tineretului. Fostul prefect al județului Constanța, Claudiu Palaz a avut în intenție să mute acest monument lângă Autostrada Soarelui, pentru ca toată lumea să-l poată vedea. Artistul însă nu a fost de acord, iar pretențiile sale materiale pentru drepturile de autor au fost mari. De asemenea, directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu considera că această operă impresionantă trebuie conservată și mutată, mai apoi, într-un loc sigur, în care turiștii de pretutindeni să o poată admira, poate chiar în municipiul Constanța.

Cu tot respectul, nu pot fi cu totul de acord cu propunerile acestora, dintr-un simplu motiv: locul amplasării acestui monument a fost ales cu grijă și cu un scop anume, acela de a lăsa generațiilor viitoare un simbol al întregului Canal, a jertfei celor care au murit construindu-l dar si în memoria satului Straja, ras de comuniști de pe fata pământului pentru finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Primăria, pe raza căreia se află Monumentul Tineretului, ar trebui să fie cea care să se ocupe de protejarea lui, însă nici urmă de acte care să demonstreze că monumentul s-ar afla în grija Primăriei Bărăganu. Era posibil ca obeliscul să fi fost amplasat pe terenul administrat de Administrația Canalelor Navigabile, dar nici această instituție nu a descoperit acte prin care i s-ar fi încredințat soarta monumentului. Si ușor ușor, am mers pe firul evenimentelor și am ajuns la cei care administrează TOATE bunurile fostului UTC – Fundația Județeană pentru Tineret Constanța!

O Fundație cu o activitate dubioasă

Despre Fundația Județeană pentru Tineret Constanța și activitatea sa înconjurată în mister am mai scris (puteți vedea un link cu informații complete legate de activitatea lor aici: https://bogdanbola.ro/fundatia-judeteana-pentru-tineret-constanta/429 ). Ea este o persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ, constituită în baza Decretului–Lege 150/1990 și reglementată ulterior prin Legea 146/2002 “ privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și are ca scop elaborarea, organizarea și finanțarea de programe specifice și instruirea, educarea și formarea tineretului în spiritul tradițiilor umaniste, al valorilor democrației și aspirațiilor societății românești. Această fundație nu se supune niciunui control din partea Consiliului Județean Constanța sau oricărei alte instituții a statului…deoarece nu exista un Regulament de aplicare a Legii.

Chiar dacă am făcut numeroase demersuri prin care am încercat sa aflăm ce bunuri administrează de fapt fundația, ne-am lovit de o lipsă totală de cooperare din partea administratorului acesteia. Mai mult, doamna Carmen Drăghici, administratorul Fundației, apare într-un dosar penal ca fiind trimisă în judecată pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene. Prejudiciul de 18.644 euro nu a fost recuperat deoarece nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatei Carmen Drăghici (pe atunci Carmen Mîtîcă)procesul încheindu-se în anul 2012 cu condamnarea președintei FJTC la 3 ani de închisoare cu suspendare de către magistrații Curții de Apel Constanța.

În pofida faptului că am încercat pe cale amiabilă, în discuții normale sau prin corespondență oficială, să aflu mai multe detalii despre Monumentul Tineretului, aceasta a refuzat orice răspuns oficial, rezumându-se la a lansa atacuri furibunde pe internet. Numai că, până și aici, nu a dorit să spună adevărul, lăsând doar să se înțeleagă frânturi din activitatea ei ca administrator, neasumându-și în niciun moment faptul ca este un prost administrator al bunurilor statului. Vă prezint mai jos răspunsul ei la întrebarea mea, dacă Monumentul Tineretului este sau nu în administrarea Fundației:

Din păcate pentru doamna administrator, care vrea să sugereze că nu ar avea o legătura directă cu administrarea și protejarea acestui obelisc, aveam deja un răspuns oficial la această întrebare. Cu sprijinul domnului deputat Bogdan Huțucă, căruia îi mulțumesc pentru demersul său, am primit un răspuns oficial din partea Ministerului Culturii, în care se arăta clar în grija cui este Monumentul Tineretului:

 

Căutând soluții pentru Monumentul Tineretului

Însă chiar dacă minciuna are picioare scurte, problema noastră rămâne neschimbată: nu există un cadru legal pentru a face ceva să salvăm acest monument, iar bătaia de joc continuă. Pană când aceste Fundații de Tineret, care căpușează bunurile statului, nu vor fi dizolvate sau până când va exista un Regulament de punere în aplicare a Legii 146/2002, suntem legați la mâini și la picioare în legătură cu acest subiect. Până și creatorul acestui obelisc declara după Revoluție: „Este o rușine ce se întâmplă. La vremea lui a fost considerat al doilea ca mărime din lume şi cel mai mare de pe continent după clasificarea sa ca operă simbolică…A costat cât un pod! Am făcut toate demersurile posibile și nu am să mă las până când nu am să spăl această rușine“. Din păcate, el nu a mai reușit asta…..

Si ca ultim aspect, pentru a înțelege toată lumea cel mai bine de ce exista aceasta „întârziere” de neiertat și de ce unii se zbat din toate puterile să nu existe acest Regulament, analizați art. 31 din Legea 146/2002, care ar rezolva și închide definitiv această problemă (și cu siguranță și anumite persoane apoi…):

„Fundațiile județene pentru tineret sau a municipiului București se dizolva de drept în următoarele cazuri:

a) administrarea defectuoasă a patrimoniului;

b) neîndeplinirea scopului pentru care au fost constituite sau urmărirea unui alt scop decât cel pentru care au fost constituite;

Constatarea dizolvării de drept se realizează prin hotărâre a comisiei prevăzute la art. 29 alin. (1), la cererea oricărei persoane interesate.”

Din aceste considerente, am recomandat președintelui Consiliului Județean Constanța să formuleze o solicitare către Guvernul României și către Ministerul Tineretului și Sportului, prin care să solicite aprobarea cât mai urgentă a Regulamentului de punere în aplicare a Legii 146/2002. La nivel ministerial, există deja un grup de lucru format care se ocupă cu acest aspect, însă au trecut multe luni fără niciun rezultat. De asemenea, am îndemnat să se formuleze la Curtea de Apel București o intervenție accesorie în cadrul dosarului depus de către Fundația Tinerilor din Constanța, în care să se solicite ca acest Regulament să fie adoptat de urgență, dacă dorim să nu se piardă în neant toate bunurile din patrimoniul acestor Fundații Județene.

De ce am votat împotriva proiectului de buget al Consiliului Județean Constanța

De ce am votat împotriva proiectului de buget al Consiliului Județean Constanța

Deoarece prima noastră grijă ar trebui sa fie dezvoltarea și bunăstarea comunităților constănțene, nu doar funcționarea unor instituții subordonate Consiliului Județean Constanța. Deoarece anul acesta avem un buget mai sărac cu aproximativ 20 de milioane de lei și ar fi fost cu atât mai important ca acești bani să fie folosiți pentru investiții și în dezvoltarea județului, nu doar pe salarii și asistență socială. Deoarece încă mai avem în județul nostru comunități fără apă curentă și școli cu grupuri sanitare în curte, așa că nu cred că ne mai permitem să cheltuim banul public pe festivaluri și concerte de care doar Bacchus ar mai fi mândru (Festivalul Berii și Festivalul Vinului).

Iar acestea sunt doar câteva dintre motive, cele mai pragmatice vi le prezint mai jos,  așa cum au fost ele depuse, cu adresă de înaintare, în data de 12.02.2018. Săptămâna viitoare, vă voi mai prezenta pe larg câteva dintre amendamentele pe care colegii mei liberali le-au propus celor din alianța PSD-ALDE-PMP pentru a fi puse pe ordinea de zi, însă fără succes. Rămâne să hotărați dumneavoastră după aceea dacă județul nostru ar fi avut de câștigat în urma construirii unui Spital Clinic de Pediatrie sau a unui nou Teatru de Copii.

În calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța, având în vedere proiectul de buget supus dezbaterii publice pe data de 15.01.2018, am purtat discuții cu mai mulți primari și consilieri locali din județul nostru, și pentru a putea veni în ajutorul lor în demararea/continuarea/finalizarea proiectelor necesare comunităților pe care le păstoresc, am formulat împreună următoarele amendamente la Bugetul Consiliului Județean Constanța.

Consider că este de datoria noastră, ca și consilieri județeni, să venim în sprijinul administrațiilor locale, având în vedere lipsa de personal calificat cu care se confruntă mai ales comunitățile mici. De asemenea, lipsa fondurilor proprii duce de multe ori ca promisiunile făcute cu bună credința în campaniile electorale, să nu se mai poată materializa, în pofida eforturilor acestora.

Studiind bine proiectul de buget pentru anul 2018, sunt de părere că avem fondurile necesare și că ar trebui să punem mai mult accent pe ajutorarea autorităților locale prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale constănțenilor noștri. Este părerea mea că principala direcție de acțiune a Consiliului Județean Constanța în anul 2018 ar trebui să constituie ajutorul dat administrațiilor locale, indiferent de culoarea politică, pentru creșterea nivelului de trai în comunitățile constănțene.

Așa cum veți constata, discutăm despre proiecte vitale pentru bunul mers al oricărei comunități, despre solicitări mai vechi sau proiecte mai noi, proiecte palpabile care pot fi cuantificate și nu simple ajutoare sociale:

  1. Comuna Ghindărești

  • Reabilitare și modernizare grădinița Ghindărești pentru care este necesară suma de 350.000 lei.
  • Modernizare și reabilitare infrastructură drumuri comunale și stradale în comuna Ghindărești, proiect pe care îl estimam la suma de 385.600 lei. Cei aproape 12 km de drumuri nu au fost reabilitați complet din anii 1970.
  • Reabilitarea singurei șosele care asigură accesul în comună, drumul comunal DC 67, aflat într-o stare extrem de proastă, suma totală pe care o previzionăm pentru finalizarea unui astfel de proiect este de 4.000.000 lei. Cu toate ca am făcut economii din bugetul local pentru a avea fonduri proprii pentru toate lucrările, tăind din bugetul pe anul acesta orice cheltuieli pentru organizarea de evenimente și am eficientizat segmentul de “alte cheltuieli”, ne va fi imposibil sa demarăm proiectele fără sprijinul Consiliului Județean Constanta. Mai multe detalii aici: bogdanbola.ro/solicitare-fonduri-judetene-pentru-reabilitarea-drumului-comunal-spre-ghindaresti/300

 

  1. Comuna Ciobanu (primar PSD)

  • Satul Miorița, nu beneficiază nici până în ziua de astăzi de o sursă de apă constantă și potabilă pentru locuitorii săi. Din aceste considerente, vă solicităm să introduceți în programul de investiții al Consiliului Județean Constanța suma de 300.000 lei, cu destinația expresă pentru achiziționarea serviciilor de forare și realizare a unui puț de apă pentru comunitatea noastră. În pofida repetatelor intervenții ale consilierilor locali PNL la primarul comunei, chiar dacă acest proiect a reprezentat o promisiune din programul electoral al tuturor formațiunilor politice în 2016, acest lucru se pare că nu reprezintă o prioritate pentru autoritatea locală. Un puț forat la a treia pânză freatică acviferă, la adâncimi cuprinse între 30 și 60 de metri, ar asigura o calitate a apei superioară (în peste 75% din cazuri), fără nitriți și nitrați, cu conținut mai redus de calcar. Debitul ar putea face față, după calculele noastre, nevoilor casnice ale locuitorilor satului Miorița dar și nevoilor antreprenorilor care au început sa dezvolte în zona respectivă afaceri cu sere și legumicultură.

  1. Comuna Topalu

  • Clădirea unui corp de școală, construită în anul 1966, necesită urgent reparații, potrivit Raportului de Expertiză Tehnică nr. 74E/2017. Potrivit acestuia, infiltrațiile de apă și perioada îndelungată de funcționare au deteriorat semnificativ pereții, au provocat igrasie și un miros neplăcut, iar lucrările propuse sunt complexe: consolidarea fundațiilor cu beton armat, realizarea de centuri de beton armat, reparații acoperiș, etc. Fonduri pentru reparația lui am mai solicitat și în anul 2016, însă fără succes. Si cu toate ca s-au făcut multe economii la bugetul local pentru a avea fonduri proprii pentru reabilitare, ne întoarcem astăzi cu solicitarea să alocați suma de 400.000 lei pentru finalizarea acestui proiect.

 

  1. Comuna Mihai Viteazu

  • reparații și întreținere drumuri comunale – 600.000 lei
  • întreținere și reparații sediu primărie – 200.000 lei
  • extindere liceu în localitatea Mihai Viteazu unde există un proiect în valoare de 600.000 de euro
  • investiții rețea de iluminat public – 700.000 lei

 

  1. Comuna Horia (primar PSD)

  • Dotarea cu 20 de calculatoare și construirea unui cabinet medical pentru școala din localitate – 250.000 lei. Scoala dispunea de același număr de calculatoare, primite printr-un program al Consiliului Județean Constanța din anul 2008, însă acestea sunt uzate moral și fizic în totalitate. În ciuda faptului că la fiecare control al celor de la Inspectoratul Scolar Județean li s-a pus în vedere să doteze școala cu un cabinet medical, fapt care ar însemna o investiție minimă din partea autorității locale, acest lucru nu s-a întâmplat, iar solicitările consilierilor PNL nu au fost ascultate.
  • Fonduri pentru realizarea unui studiu de fezabilitate și și a proiectului de investiții pentru decolmatarea și dalarea canalului colector din satul Horia – 50.000 lei. La orice ploaie mai abundentă, canalul se umple cu apă și inunda gospodăriile de pe străzile Nucilor și Principală. De asemenea, malurile se surpă la fiecare ploaie și există riscul permanent ca podețele existente să se prăbușească, la fel și gardurile gospodăriilor. Se poate observa cu ochiul liber după fiecare precipitație cum malurile se apropie periculos de mult de gardurile oamenilor și de multe ori, inundațiile fac ca accesul în propriile lor locuințe să fie imposibil. Puteți vedea solicitarea aici: Solicitare consilieri liberali Horia (1)

 

  1. Comuna Costinești

  • În vederea demarării lucrărilor de ”Modernizare Faleză Pietonală Costinești”, tronson cuprins între Terasa 10 Steaguri și Radio Vacanța și finalizării acestora pană la 01.05.2018 este necesară suma de 500.000 lei. Această sumă constă în proiectare, execuție și dotare cu mobilier urban (lampadare, băncuțe, coșuri de gunoi și pavaj). Ca și în cazul altor localități de pe litoral, un astfel de proiect reprezintă o investiție cu un potențial foarte mare de amortizare în câțiva ani, prin creșterea gradului de atractivitate a zonei și a noi oportunități de demarare a unor afaceri locale (bani mai mulți la buget, noi locuri de munca, mai multi turiști).

  1. Comuna Corbu

  • Finanțarea cheltuielilor privind reabilitarea drumului comunal Corbu-Vadu. Drumul are o lungime de 7.5 km și a mai fost plombat în urmă cu trei ani, însă o reabilitare completă nu s-a mai făcut de aproximativ 15 ani. Suma necesara pentru acest proiect este de 3.2 milioane lei. O astfel de reabilitare ar însemna imens pentru turismul județului, numărul de turiști crescând de la an la an. De aceea, privim acest proiect ca pe o investiție în viitorul comunei Corbu dar și pentru binele județului nostru, investiție care se va întoarce cu siguranță în bugetul Consiliului Județean Constanța prin creșterea atractivității zonei și a numărului de turiști.

 

  1. Comuna Pantelimon

  • Sistem de supraveghere, dotat cu un program de recunoaștere și memorare a numerelor de înmatriculare a mașinilor, pentru a contabiliza traficul greu care trece prin comună și care a fost, în mare parte, răspunzător de distrugerea drumurilor comunale – 250.000 lei. Implicarea Consiliului Județean Constanța ar însemna enorm pentru noi toți și ar preveni distrugerea caselor comunităților din zonă dar și a drumului județean.
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea și montarea unei central termice în școala gimnazială din localitate. În perioada iernii, elevii din localitate suferă din cauza condițiilor neprielnice din școală.
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea unei cositoare pentru tractorul din localitate. Dorim să începem igienizarea comunei și să curățăm drumul care duce la cetatea Ulmetum, care poate deveni un obiectiv turistic important. Mai multe detalii aici: bogdanbola.ro/comuna-pantelimon-si-cetatea-ulmetum-rupte-de-civilizatie/311
  • Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea unui număr de 100 de coșuri de gunoi pentru toate satele din comuna noastră. Felul în care arata aceasta nu a fost niciodată pe lista de obiective a autorităților locale, însă noi încercăm să schimbăm aceasta mentalitate. De asemenea, vom lansa o campanie de conștientizare a locuitorilor privind importanta păstrării curățeniei în localitate. Puteți citi adresa transmisă de Primăria Pantelimon aici: Amendament Buget – Pantelimon (1)
  1. Comuna Albești

  • Pentru proiectul ” Lucrări întreținere covor bituminos drum comunal D.C.11, comuna Albești”, aflat în stadiul de proiectare executată – 701.878 lei. Lungimea drumului este de aproximativ 2 km, fiind reabilitat ultima oară în 2007
  • Pentru proiectul ”Lucrări de pietruire strada Salcâmului și strada Liliecilor, sat Cotu-Văii, comună Albești”aflat în stadiul de proiectare executată -920.643 lei cu T.V.A. Drumurile, de aproape doi km, sunt de pământ și nu au fost asfaltate sau pietruite niciodată.
  • Pentru proiectul ” Înființare rețea alimentare cu apă potabilă cartier A,B,C localitatea Albești”, aflat în stadiul de  aproximativ 50% din lucrare executată-264.698 lei
  • Pentru proiectul ” Înființare grădiniță cu program prelungit sat Cotu-Văii, comuna Albești”, aflat în stadiul de proiectare executată și în curs de licitație execuție lucrări – 446.419,73 lei.

  1. Comuna Aliman

  • Cofinanțare de 4.016.950,54 lei pentru obiectivul de investiții „Asfaltare străzi în comuna Aliman”, proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

 

  1. Comuna Cuza Vodă

  • Extindere sistem de canalizare ape uzate menajere în localitatea Cuza Vodă, comuna Cuza Vodă – 392.578 lei
  • Construcție grădiniță cu orar prelungit în localitatea Cuza Vodă – 43.620 lei
  • Modernizare străzi și drumuri comunale ADI Valea Dropiei, lider comuna Tortoman, județul Constanța ( comuna Cuza Vodă, Tortoman și Nicolae Bălcescu ) – 351.063 lei
  • Dotare centru de zi pentru copii proveniți din populația roma și alte categorii defavorizate – 57.055 lei
  • Achiziție buldoescavator – 6.046 lei
  • Extindere Cămin Cultural – 200.000 lei
  • Construcție Sala Sport Școala Gimnaziala nr. 1 Cuza Vodă – 250.000 lei
  • Măsuri integrate pentru comunitate cod SMIS + 103133
  • Reabilitare/modernizare drumuri intravilanul localității – 400.000 lei
  • Extindere rețea electrică cartier nou lotizat – 200.000 lei
  • Extindere primărie – 300.000 lei

Concluziile prezentate Consiliului Județean Constanța

Domnule Președinte, sunt convins că unele dintre aceste proiecte vă sunt deja cunoscute și nu voi insista pe utilitatea acestora, aceasta fiind evidentă. Alte proiecte se doresc a fi demarate anul acesta tocmai datorită faptului că societatea se schimbă, evoluează, la fel ca și nevoile locuitorilor acestui județ.

Un ultim aspect doresc să mai subliniez: marea majoritate a solicitărilor vin în sensul sprijinirii școlilor, grădinițelor și actului de educație în general, nu pentru promovarea de evenimente „culturale”. Așa cum am spus și la începutul acestui articol, este inadmisibil să mai avem școli cu toalete în curte și administrații care privesc educația ca pe o cheltuială (am mai scris despre asta după o vizită în comuna Crucea: bogdanbola.ro/formarea-si-educarea-tinerilor-reprezinta-investitii-pentru-viitor-nu-cheltuieli-de-la-buget/188

Dată fiind urgența multora dintre lucrări, vă rugăm să transmiteți aceste solicitări Comisiei de Buget-Finanțe pentru a fi analizate și bugetate în mod corespunzător. În speranța că reprezentăm o administrație care pune pe primul loc dezvoltarea județului și prosperitatea locuitorilor săi, vă rugăm să luați în considerare aceste amendamente, să căutați, să găsiți cele mai bune soluții și să dispuneți în cel mai scurt timp în consecință.

Proiectul de buget al Consiliului Județean Constanța ridică semne de întrebare

Proiectul de buget al Consiliului Județean Constanța ridică semne de întrebare

          În calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța, având în vedere proiectul de buget supus dezbaterii publice pe data de 15.01.2018, am solicitat săptămâna trecută președintelui Consiliului Județean Constanța și implicit, aparatului de specialitate,  să ne răspundă în cel mai scurt timp posibil la următoarele întrebări pentru a ne putea forma o imagine cât mai corectă asupra bugetului de venituri și cheltuieli.

          Acest lucru nu îl privesc ca pe o formă de atac politic, dar este ceva necesar, într-o democrație funcțională, pentru ca toți consilierii județeni să poată formula în timp util eventualele amendamente și apoi pentru a vota în cunoștință de cauză bugetul propus. Aveți aici link-ul către proiectul de buget propus dezbaterii: http://www.cjc.ro/dyn_doc/anunturi/consultare-dezbatere_publica/2018/BVC-2018.pdf

          Nefiind economist de meserie sau să am studii de specialitate în domeniul financiar, îmi vine greu să înțeleg toate mecanismele creării și colectării veniturilor la bugetul județean, asa ca voi avea o singură întrebare la acest capitol.  Mai mult de 15 milioane de lei dispar ca și venituri pentru județul nostru față de 2017 ( de la 383.969.782 la 368.338.049 în 2018) – puteți să ne argumentați scăderea încasărilor în proiectul de buget al Consiliului Județean Constanța și ce anume a determinat acest fapt?

         Dar în ceea ce privește capitolul „Total Cheltuieli”, lucrurile se complică…..

Partea I-a “Servicii publice generale”:

  • La capitolul “cheltuieli pentru servicii publice comunitare de evidență a populației”, suma alocată crește de la 2,94 milioane la 3,9 milioane lei – ne puteți spune care este motivul, dacă este o creștere a drepturilor salariale, noi angajări sau alte motive?

 

Partea a III-a “Cheltuieli social-culturale”:

         La capitolul “Învățământ” se prevede o scădere a bugetului de cheltuieli de la 37,43 milioane la 15,87 milioane.

  • Această scădere este datorată faptului că drepturile salariale ale profesorilor din învățământul special au trecut din grija Consiliului Județean în grija Inspectoratului Scolar Județean sau există și un alt motiv?
  • Care este motivul pentru care la acest capitol sumele, care scad dramatic, sunt atât de disproporționat alocate – 3,1 milioane pentru învățământul special și 12,69 milioane sunt trecute la “alte cheltuieli”? Ce reprezintă aceste “alte cheltuieli”, care sunt subordonate, potrivit proiectului de buget, la “alte cheltuieli de funcționare”? De asemenea, vă solicităm să ne prezentați și documentația care a stat la baza alocării acestei sume, de 4 ori mai mare decât cea care are o destinație directă.
  • De ce la capitolul “cheltuielile secțiunii de dezvoltare” cheltuielile prevăzute pentru învățământul special sunt doar de 168.536 lei (la jumătate față de anul trecut)? Nu există niciun proiect din partea Consiliului Județean Constanta de a dezvolta și îmbunătăți actul de educație al celor cu nevoi speciale? La acest capitol intră și bugetul de investiții pentru unitățile de învățământ speciale?
  • Consider că este nevoie de mai mai multă implicare, coordonare și de mai mult interes pentru acest capitol, mai ales având în vedere nivelul educației la nivel național (am mai scris despre acest subiect: https://bogdanbola.ro/romania-fara-educatie-de-calitate-este-o-romanie-saraca/363 ).

          La capitolul “Sănătate”,ne bucură foarte mult faptul că a fost alocat un buget mai mare cu 4 milioane de lei față de 2017, ajungând la peste 24 de milioane. Bugetul alocat spitalelor generale crește mai mult de două ori față de anul trecut (de la 7,4 milioane la aproape 16 milioane), în timp ce la “alte cheltuieli” bugetul scade simțitor (de la 11,74 milioane în 2017 la 7,29 milioane).

  • Puteți să ne prezentați motivul care a stat la bază creșterii cheltuielilor de funcționare, de la 4,5 milioane în 2017 la 7,2 milioane în 2018?
  • Care este planul de dezvoltare al spitalelor generale în 2018, având în vedere că cheltuielile la acest capitol cresc de la 5,5 milioane la 11,6 milioane în 2018?
  • Ce investiții își propune CJC în acest an care să justifice o astfel de creștere a cheltuielilor?
  • De asemenea, suma de 5,49 milioane lei, prevăzută la “alte cheltuieli pentru dezvoltare”, este previzionată în vreun fel, aveți un set de proiecte la care v-ați gândit?

          La capitolul “Cultură, religie și recreere”, bugetul de cheltuieli al Consiliului Județean Constanța este de 63,71 milioane lei, sensibil la fel ca cel de anul trecut.

  • Ciudat este faptul că la secțiunea de “cheltuieli pentru dezvoltare”, bugetul a crescut de la 18,99 milioane în 2017 la 24,2 milioane în 2018, însă bugetate defalcat sunt doar 2,2 milioane (muzee, biblioteci, instituții publice de spectacole) restul de aproape 22 de milioane fiind trecute la “alte cheltuieli”. De ce această discrepanță, de ce nu sunt bugetate direct? Ce acțiuni de dezvoltare/promovare/investiții au fost gândite de către Consiliul Județean pentru a justifica existența unei astfel de sume la capitolul “alte cheltuieli de dezvoltare”?
  • La secțiunea “Instituții publice de spectacole și concerte” avem bugetată suma de 7,8 milioane lei. Vă rugăm să ne prezentați lista de spectacole pe care dorește Consiliul să le sprijine în anul 2018 și sumele defalcate pentru fiecare! De ce nu cautăm să facem niște colaborări în acest domeniu, cu diferiți sponsori, iar fondurile bugetate să treacă la capitolul investiții/dezvoltare. Sunt convins că autoritățile locale și comunitățile sărace din județ ar aprecia acest fapt mult mai mult decât niște concerte sau spectacole.
  • Vă solicit să ne prezentați bugetul defalcat pentru secțiunea “Scoli populare de arte și meserii”. Suma acordată acestor scoli este una destul de mare (6,5 milioane lei) din care aproape toate fondurile se duc pe cheltuielile de funcționare ( aproape 6,3 milioane lei) și doar 270.000 pentru dezvoltarea acestora.
  • Cum se justifică tăierea de buget de la 7 milioane la 3 milioane pentru secțiunea “Sport”? Ce anume s-a decis Consiliul Județean să nu mai susțină la această secțiune? De asemenea, cele 3 milioane pentru ce anume sunt prevăzute ? Speranța noastră este că acești bani să fie repartizați pentru promovarea sportului de masă, nu pentru salariile unor jucători, așa cum a mai fost cazul în trecut.
  • De ce nu există niciun fel de sprijin financiar pentru secțiunile “Centre pentru conservarea și protejarea culturii tradiționale” și nici pentru “Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice”? Cheltuielile bugetate ale Consiliului Județean Constanța sunt 0 (zero) și cu toate acestea, ne dorim implementarea unor programe de turism care sa atragă tot mai mulți turiști în județul nostru și în afara sezonului estival… Avem unul dintre cele mai frumoase și captivante județe din țară, dar în afara celor trei luni de vară nu alegem să punem nimic în valoare.
  • Pentru secțiunea “Tineret”, avem o creștere fabuloasă față de anul trecut, când bugetul de cheltuieli era 0, iar acum este 200.000 lei. Cum justificați suma ridicolă pentru acest capitol și care sunt programele de tineret pe care doriți să le finanțați din această sumă? Nu credeți că am putea începe implementarea unor programe de incluziune socială, poate chiar a unui program județean de antreprenoriat pentru tinerii din mediul rural? Sper doar, din tot sufletul, să nu considerați și dumneavoastră, domnule Președinte, că “program de tineret” înseamnă doar a împărți pliante.
  1. Pentru secțiunea “Servicii religioase”, vă rugăm să ne prezentați motivul pentru care cheltuielile la acest capitol cresc cu 2 milioane de lei, de la 5,2 milioane în 2017 la 7,1 milioane în 2018! Aici vorbim despre o angajare suplimentară de personal sau despre măriri de salarii?
  • Persoanele respective sunt angajate ale Consiliului Județean Constanța și dacă nu, avem acces la contractele lor de muncă, prin care să se facă dovada faptului că această cheltuială este justificată? Din acest motiv, vă solicităm lista cu personalul non clerical și salariile pe care fiecare dintre aceștia le primesc.
  • De asemenea, vă rugăm să ne prezentați bază legală pe care se întemeiază aceste cheltuieli (lege, hotărâre de guvern, acord între CJC și Arhiepiscopia Tomisului).
  • Alte cheltuieli în domeniile culturii, recreerii și religiei” – 25,9 milioane de lei, adică aproape 10% din bugetul total pentru acest domeniu. De ce atât de mare bugetarea aici? Există proiecte care sunt în atenția Consiliului Județean Constanța pentru a fi duse la bun sfârșit în 2018 și dacă da, ni le puteți pune la dispoziție? Care este scopul pentru care aproape sase milioane de euro sunt bugetate la “alte cheltuieli”, văduvind alte capitole mult mai importante de finanțări adecvate?

          La capitolul “asigurări și asistență socială”, bugetul de cheltuieli al Consiliului Județean Constanța crește de la 171 milioane la 181 de milioane, în principal pentru “asistență socială pentru familie și copii”.

  • Domnule Președinte, această creștere se datorează unui număr mai mare de asistați sociali sau creșterii cuantumului ajutorului social? Ne puteți pune la dispoziție modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la aceasta sumă?
  • Vă atrag atenția și asupra subsecțiunii “unități de asistență medico-sociale”Aceasta este bugetată aici cu 3,6 milioane, dar și la capitolul “Sănătate” cu 1,1 milioane lei (unități medico-sociale). Este vorba de o greșeală sau discutăm despre instituții diferite, cu rol diferit? Dacă discutăm despre lucruri diferite, vă rugăm să ne precizați și care unități medico-sociale sunt bugetate pentru fiecare secțiune în parte.
  • Dacă în 2017 bugetam cantinele sociale cu 500.000 lei, anul acesta nu mai acordăm nicio finanțare. Nu credem că bugetul Consiliului Județean va fi salvat făcand această economie, drept urmare vă solicităm să ne spuneți de ce am ales să oprim finanțarea acestor cantine (s-a dispus cumva închiderea acestora, nu veneau persoane nevoiașe, etc).

Partea a IV-a – Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape

         Creșterea acestui capitol de cheltuieli este spectaculoasă față de 2017, de la 7,3 milioane la 29,1 milioane în 2018.

  1. Pentru “locuințe, servicii și dezvoltare publică” suma bugetată este de 7,2 milioane lei, toată introdusă la “alte cheltuieli”. De ce aici și de ce în acest cuantum? Vă rugăm să ne indicați finalitatea acestei bugetări.
  • Vă rugăm sa ne spuneți de ce bugetăm cheltuielile de dezvoltare la secțiunea “alte cheltuieli cu domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale” cu suma de 1.5 milioane? Ce anume ați prevăzut în acest segment?
  1. La capitolul “Protecția mediului” subcapitol “colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor” bugetul este de 21,2 milioane lei, față de 1 milion în 2017!! De ce această creștere, există vreo schimbare legislativă în domeniu sau un proiect care să fie propus spre finanțare în 2018, în baza căruia s-a prevăzut această sumă?
  • Având în vedere faptul că bugetul de funcționare la capitolul “protecția mediului” pe 2018 este 0, vă rugăm să ne spuneți care este destinația celor 21 milioane de lei din secțiunea “cheltuielile pentru dezvoltare”?

 

Partea a V-a – Acțiuni Economice ale Consiliului Județean Constanța– bugetul pentru cheltuieli este de 98 milioane lei, aproape egal cu cel din 2017.

  1. Inexplicabil, nu există buget pentru “prevenire și combatere inundații și ghețuri”, “programe de dezvoltare regională și social”, “stimularea întreprinderilor mici și mijlocii”, “măsuri active de combatere a șomajului”!!! Cum este posibil așa ceva, de ce nu există niciun leu pentru aceste activități? Puteți să explicați de ce nu există nici măcar un singur proiect pentru fiecare dintre aceste activități, care sunt VITALE dezvoltării județului și bunăstării constănțenilor noștri?
  2. Nici secțiunea “agricultură, piscicultură, silvicultură și vânătoare” nu reprezintă vreun interes pentru Consiliul Județean, fiind bugetată doar cu 527.131 lei față de 3,2 milioane în 2017. De ce a mai fost bugetat atunci, ne putem întreba, mai ales că lipsa de imaginație în crearea bugetului este subliniată din nou prin atribuirea acestei sume la capitolul “alte cheltuieli”. Chiar și așa, vă rugăm să ne spuneți pentru ce a fost bugetată această sumă la “alte cheltuieli” și ce proiect se are în vedere de către CJC?

         “Transporturi” – bugetul de cheltuieli al Consiliului Județean Constanța pentru anul 2018 este de 97,5 milioane lei, cu aproximativ trei milioane mai mult fata de 2017.

  • Pentru “Drumuri și poduri” avem 75 milioane și la “alte cheltuieli” suma de 22,4 milioane lei. De ce această sumă la “alte cheltuieli”? Cum se justifică această sumă pentru anul 2018, având în vedere că în 2017 erau bugetați doar 345.745 lei la acea secțiune? Care este motivul acestei creșteri spectaculoase?
  • Au fost transmise adrese către primăriile din județ pentru a li se solicita puncte de vedere în acest sens?
  • Există o listă de drumuri județene care sunt deja planificate pentru reabilitare și modernizare?

Toate aceste date, domnule Președinte, au fost extrase din Bugetul Propriu de Venituri și Cheltuieli pe anul 2017 (Hotărârea nr. 81/31.03.2017) și din proiectul de Buget Local de Venituri și Cheltuieli pe anul 2018, supus dezbaterii publice pe site-ul Consiliului Județean Constanța. Toate informaţiile solicitate consider că sunt necesare tuturor consilierilor judeţeni, care doresc să aibă o imagine cât mai clară asupra a ceea ce urmează să votăm și asupra modului în care urmează să cheltuim banul public în anul 2018.

În lipsa răspunsului, ce este necesar a fi furnizat transparent şi complet, reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor nu pot identifica soluţiile optime de remediere a multiplelor probleme cu care se confruntă judeţul nostru. Concluzionând, domnule Președinte, vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie în cel mai scurt timp posibil datele si documentele solicitate, în spiritul liberului acces la informaţii cu caracter public, mai ales în condiţiile în care toate aceste informaţii sunt vitale pentru generarea de soluţii concrete, nu doar ipotetice, pentru problemele reale şi stringente ale comunităţii noastre.

În aşteptarea răspunsurilor necesare consilierilor judeţeni PNL, pentru a ne putea desfăşura liber, neîngrădit şi democratic activitatea politică, vă asigurăm de întreaga noastră implicare în definitivarea unui buget care să slujească pe deplin interesele tuturor locuitorilor și administraţiilor locale din judeţul Constanţa.

 

În comuna Crucea se dorește înființarea unui centru permanent de îngrijire medicală

În comuna Crucea se dorește înființarea unui centru permanent de îngrijire medicală

La inițiativa domnului Tudorache Iulian, viceprimar în comuna Crucea, împreună cu colegul meu consilier județean Marius Enescu, membru în Comisia de Sănătate și Protecție Socială a CJC, am depus săptămâna trecută la registratura Direcției de Sănătate Publică Constanța o adresă prin care solicitam implicarea și susținerea lor în proiectul depus de domnul viceprimar la Consiliul Local Crucea ,,Înființarea unui centru de îngrijire medicală de zi în cadrul comunei Crucea, județul Constanța”.

1. Motivarea proiectului

În comuna Crucea funcționează două cabinete medicale, respectiv doamna doctor de familie Palcău Cristina și doamna doctor de familie Vânătoru Gabriela. Programele celor doi medici sunt următoarele: doamna dr. Palcău oferă consultații în zilele de luni , miercuri și vineri, iar doamna dr. Vânătoru în zilele de marți și joi.

Locuitorii comunei au o mare problemă în ceea ce privește efectuarea unui eventual tratamentul injectabil, de cele mai multe ori singura opțiune fiind deplasarea și internarea într-una din unitățile spitalicești din Hârșova sau Constanța. Având în vedere nivelul de trăi scăzut al celor din mediul rural și distanța apreciabilă până la principalele centre medicale din județ, dar și faptul că o astfel de unitate medicală ar putea deservi și localitățile din apropiere, considerăm imperios necesară înființarea unui astfel de centru medical în comuna Crucea.

În viziunea noastră, acest centru medical de zi ar putea asigura, din fondurile proprii ale comunei dar și cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean, următoarele servicii medicale, atât de necesare comunității noastre:

  • efectuarea unui tratament injectabil dispus strict prin recomandare medical; determinarea unei tensiuni arteriale
  • acordarea primului ajutor și stabilizarea victimei până la sosirea ambulanței – acest lucru poate face diferența dintre viață și moarte în cazul unei victime care prezintă un infarct miocardic, de ex.
  • curățarea unei plăgi cutanate, stoparea unei plăgi hemoragice care necesită garou de urgență
  • urgențe minore precum accidentele școlarilor/adulților care nu necesită investigații amănunțite
  • monitorizarea și consultarea atentă și periodică a pacienților care se cunosc din fișele medicale cu boli acute/cornice. Importanța acestui act de prevenție – ajută la depistarea unor boli sau împiedicarea acutizării altor afecțiuni în regim rapid
  • existența unui personal medical calificat pe tot parcursul zilei ar fi crucială pentru administrarea corectă a tratamentului medicamentos fiecărui individ – insulină, de ex.

2. Centru medical de interes zonal în comuna Crucea

După consultările pe care le-am avut cu consilierii locali PNL cât și cu oameni de specialitate, am ajuns la concluzia că, în comuna Crucea, avem posibilitatea deschiderii unui astfel de centru. Ne ajută foarte mult locația noastră la șoseaua națională cât și faptul că suntem situați exact în mijlocul județului Constanța. De asemenea, avem în cadrul comunei oameni cu pregătirea necesară pentru a acoperi necesarul de forță de muncă pentru deservirea acestui centru, respectiv două asistente medicale ce pot efectua program de 12 ore pe zi sau oricând va fi nevoie, fiind locuitori ai comunei.

În același timp, am identificat și clădirea în care o astfel de activitate s-ar putea desfășura în conformitate cu prevederile legale, în deplină siguranță pentru pacienți. Această locație poate fi utilată cu mobilier specific și adusă la standardele solicitate de către instituția dumneavoastră prin achiziții din surse proprii ale comunei sau cu ajutorul Consiliului Județean Constanța.

Personal, consider că implicarea CJC în susținerea acestui proiect este crucială nu numai pentru locuitorii din comuna Crucea, dar și pentru cei din localitățile imediat învecinate precum comunele Pantelimon, Vulturu, Târgușor sau Grădina. Aceștia, beneficiind și ei de acest centru medical de zi, ar fi scutiți de o cheltuială în plus cu drumul până la Constanța/Hârșova și ar economisi și timpul pe care l-ar pierde așteptând în sălile de urgență foarte aglomerate ale marilor unități spitalicești.

3. Solicitările noastre la adresa Direcției de Sănătate

Având în vedere informațiile expuse mai sus, faptul că un astfel de centru medical ar veni în ajutorul spitalelor din orașe, eliberând paturile pentru cazurile mai grave și prevenind supra-aglomerarea unităților de primiri urgențe și capacității acestora de monitorizare eficientă a pacienților, am solicitat domnului director al Direcției de Sănătate Publică următoarele aspecte:

  • să ne precizeze cadrul legal prin care un astfel de centru ar putea funcționa în comuna Crucea și cerințele tehnice pentru dotarea acestuia
  • să ne pună la dispoziție un specialist din partea instituției pe care o conduce, cu care să colaborăm pe durata punerii în practică a acestui proiect, pentru a îl duce la bun sfârșit în cadrul acestui mandat
  • să îndeplinească rolul de mediator între Consiliul Local Crucea și diversele instituții medicale din județ, cu care intenționăm să colaborăm, pentru a putea deveni, în cel mai scurt timp, funcționali și un exemplu de bune practici în acest domeniu.

 

P.s. Despre alte inițiative legate de comuna Crucea, pe care le-am avut alături de domnul viceprimar Iulian Tudorache, puteți citi aici: https://bogdanbola.ro/formarea-si-educarea-tinerilor-reprezinta-investitii-pentru-viitor-nu-cheltuieli-de-la-buget/188

In tot judetul Constanta, oportunitati de angajare in institutii publice

In tot judetul Constanta, oportunitati de angajare in institutii publice

Depinde ce iti doresti de la viata…un program fix care incepe la prima ora, dar se termina la ora 16.00 sau program flexibil care se poate prelungi si cu munca in week-end? Loc de munca stabil sau mobilitate maxima? Sefi cu care ai relatii strict formale sau sefi cu care poti sa iesi „la bere”? Limbaj de lemn sau limbaj corporatist? Daca prima varianta iti surade mai mult, atunci ai aceasta posibilitatea de a te angaja acum in mai multe institutii publice din tot judetul Constanta.

Luna aceasta, mai multe institutii publice ale statului (primarii, scoli si licee, muzee) vor face angajari in diverse domenii, de la politisti locali la sefi servicii, de la soferi la muzeografi. Toate informatiile de care aveti nevoie le puteti gasi pe site-ul posturi.gov.ro/judetul/constanta/

Deoarece portalul beneficiaza de o serie de functionalitati ce permit cautarea si filtrarea cu precizie a posturilor, cei interesati  pot efectua cautari în funcție de localitatea dorita, examinand direct harta sau setand o distanța fixa fața de anumite orase. Se poate efectua o cautare, de asemenea, in functie de cuvinte-cheie, nivel de pregatire necesar pentru ocuparea poziriei, angajator sau data la care au fost publicate posturile. Anunturile prezinta in detaliu postul pentru care acestea au fost create, modalitatea de aplicare si informatii despre dosarul de concurs.

De asemenea, exista mai multe posturi care urmeaza sa fie scoase la concurs de catre Consiliul Judetean Constanta, posturi care sunt bine platite, comparativ cu alte locuri si vizeaza functii de inspectori si consilieri in diverse domenii (serviciul de analiza strategica, achizitii, mediul de afaceri, etc). Toate informatiile de care aveti nevoie le puteti gasi pe site-ul Consiliul Judetean: http://www.cjc.ro/sectiune.php?s=28

Chiar si Universitatea Ovidius angajeaza in aceasta perioada, avand un post de secretar-temporar vacant la Institutul Studiilor Doctorale (depunerea dosarelor va avea loc pana la data de 13.10.2017). Conditiile le puteti gasi in acest articol: http://m.ziuaconstanta.ro/informatii/locuri-speciale-de-munca/universitatea-ovidius-din-constanta-organizeaza-concurs-de-angajare-ce-post-este-vacant-640709.html

Prin urmare, de munca ar fi…atat pentru cei cu studii superioare cat si pentru cei cu studii medii. Insa problema reala in aceste institutii publice o reprezinta nivelul salariilor, care de obicei este mai mic decat la privat. Acest fapt duce la o eficienta a muncii mult mai scazuta si un interes diminuat al angajatului fata de activitatea pe care o presteaza.

Insa cel mai grav aspect mi se pare faptul ca persoanele care au specializari si cunostinte reale in domenii strategice (accesare fonduri europene, implementare proiecte, experienta juridica) de cele mai multe ori ocolesc sa lucreze pentru stat. Acest lucru ne duce incet, dar sigur, la un dezastru national, deoarece oamenii specializati, capabili sa puna in aplicare proiecte pentru comunitatile lor, lipsesc din primariile din toata tara.

P.S. Vad ca in ultima ora, site-ul Guvernului a tot picat, asa ca va voi atasa lista locurilor de munca disponibile din institutii publice din judetul nostru: