nov. 2, 2022 | Deputat - Camera Deputatilor
„Olandezii ne vor accepta în Schengen dacă le dăm Portul Constanța”.
Nu-i așa că ați auzit des fraza asta în ultimele săptămâni? Este mai ușor să crezi că Țările de Jos vor să le dăm ceva în loc să-ți faci o radiografie a situației politice și o analiză lucidă a deciziei Parlamentului acestora de a cere „investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria”.
Am mai spus-o și trebuie să o repet: România suferă din cauza politicilor anti-Justiție adoptate de PSD – PNL, din cauza imaginii pătate a politicienilor, mai ales a celor din Guvern, și aici îi amintesc pe Nicolae #Ciucă și Lucian #Bode, ambii acuzați de plagiat. Oare, chiar își închipuie cineva că lumea occidentală nu realizează ce fel de sistem „democratic” a reușit să instaleze Klaus Iohannis în ultima vreme?
Eșecul Schengen trebuie asumat de președintele României care este păpușarul-șef al reinventării alianței nocive #USL, nu privit ca o pedeapsă pentru că cineva „nu dă Portul Constanța olandezilor”.
Fotografia de mai jos ne prezintă realitatea Portului Constanța, situația lui în comparație cu alte porturi din UE. În anul 2021, la transportul de containere, portul Rotterdam a înregistrat un trafic de 15 mil. TEU, Hamburg – 8,7 mil. TEU, Antwerp (Belgia) – 6 mil. TEU, Constanța: 0,6 mil. TEU. Aici suntem.
Mai adăugăm și datele din Raportul anual al Portului Constanța care arată că traficul e în scădere constantă de la an la an, de la 711 mii TEU în 2016 la 632 mii TEU în 2021. „Ca idee, primele 3 porturi din UE (Constanța nu se regăsește nici măcar între primele 10 porturi din UE), totalizează cam cât 50 de porturi Constanța la un loc”, explică profesorul Cristian Paun (ASE București).
oct. 19, 2022 | Camera Deputaţilor
Săptămâna trecută, deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei), i-a solicitat public noului ministru al Educației, Liga Deca, să revoce Ordinul nr. 5.379/07.09.2022 emis de Sorin Cîmpeanu pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, prin care bursele de merit ale elevilor din clasa a V-a și ale liceenilor care fac naveta din mediul rural au fost tăiate.
După comunicarea solicitării publice, joia trecută, Ligia Deca, în prima sa conferință de presă ca ministru al Educației, a declarat că o să se „uite pe ordinul de burse”. „Am auzit din dezbateri, înțelegerea mea este că parțial le rezolvăm cu suma forfetară pe navetă, dar o să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, spune Ligia Deca, urmașa lui Sorin Cîmpeanu la conducerea Ministerului Educației.
„La peste 2 săptămâni de la preluarea mandatului, ministrul garantat de Iohannis nu a reușit să citească un ordin care a revoltat opinia publică de o lună de zile. Este cât se poate de evident că doamna Deca a venit complet nepregătită în funcția de ministru, deși viza să ocupe această funcție de ani de zile. Școala a început de mai bine de o lună, iar responsabilii politici sunt incapabili să ia decizii în favoarea copiilor din această țară.
Pentru aceste motive, am solicitat formal ministrului Educației, prin intermediul unei întrebări parlamentare, să îmi transmită dacă a realizat o evaluare de legalitate a Ordinului nr. 5379/2022 și dacă a dispus revocarea acestuia, astfel încât elevii claselor a V-a să primească burse de merit, respectiv elevii care fac naveta din mediul rural să primească burse de ajutor social.
Potrivit HG nr. 1138/2022, bursele se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Așadar, Ministerul Educației este deja într-o mare întârziere cu asigurarea acestor burse”, a declarat deputatul Forța Dreptei Bogdan Bola.
Potrivit procedurilor parlamentare, ministrul Educației are obligația să formuleze un răspuns până la data de 09.11.2022.
sept. 17, 2022 | Constanța

În legislația din Lituania, Letonia, Portugalia și Grecia nu există noțiunea de „plajă turistică”. În România, doar astfel de plaje avem. În Spania și Letonia, plajele sunt date către autoritățile locale, pentru o mai bună administrare a acestora, în funcție de interesele comunităților locale.
În România, ministrul mediului Tanczos Barna refuză acest lucru.
În Grecia și Spania, țările preferate de români pentru a-și petrece concediul la plajă, este trecut clar în lege: plaja, ca zonă de agrement, are întotdeauna prioritate față de utilizarea ei în scop comercial. La noi, autoritățile centrale nu se gândesc decât cum să facă mai mulți bani din ele, nu la interesul și binele general.
Tocmai de aceea am depus inițiativa legislativă „Plaje libere pentru constănțeni” în Parlament. Tocmai de aceea, am demarat și strângerea de semnături pentru susținerea ei în comisiile parlamentare, deoarece această inițiativă nu este un moft, ci dorința tuturor comunităților de pe litoralul Mării Negre.
Despre această luptă, cu un Stat surd la dorințele propriilor cetățeni, despre „bătăliile” care urmează pentru a trece această inițiativă dar și despre alte subiecte arzătoare privind municipiul și județul
#Constanța, vă invit să urmăriți în interviul de mai jos.
sept. 7, 2022 | Deputat - Camera Deputatilor
🌳 Încă din luna februarie, am depus, alături de colegii mei parlamentari din #Forța #Dreptei, o inițiativă legislativă privind reducerea TVA-ului pentru livrarea de gaze naturale, electricitate și energie termică la 5%. Din păcate, coaliția #USL 2.0 nici nu a dorit să audă de acest lucru, însă Guvernul Spaniei doar ce ne-a dat dreptate: a redus TVA la gaze la 5% (de la 21%), începând cu luna octombrie, pentru cetățenii săi.
Guvernul României ține cu dinții de taxele pe care le încasează din energie, iar USL 2.0 a decis să mențină o schemă de ajutor prin care statul s-a îndatorat cu zeci de miliarde de lei furnizorilor de energie. Mai mult, „schema Virgil Popescu” a fost modificată începând cu 1 septembrie, în dezavantajul consumatorilor.
Astfel, consumatorii casnici care vor beneficia de compensare vor fi cei care se încadrează într-un consum de până la 255 kWh pe lună (față de 300 kWh pe lună). Prețul de 1 leu/kWh stabilit pentru consumatorii non-casnici este valabil acum pentru 85% din consumul mediu lunar, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare și al instituțiilor publice.
Adică se reduce sprijinul acordat tot cu 15%. Ce se va întâmpla cu restul consumatorilor non-casnici? Chiar nimănui din Guvern nu îi mai pasă de români?
Guvernul României, în incompetența sa, a reușit prin intermediul ministrului Virgil Popescu să raționalizeze consumul de gaze. Ca să se înțeleagă și mai bine: consumatorii români sunt obligați să reducă acest consum deși Uniunea Europeană vorbește despre o reducere voluntară a consumului, nu impusă prin diferite scheme inventate în cabinetul lui Popescu.
#PeDrumulCelDrept
#FortaDrepteiConstanta
#PrinNoiÎnșine
aug. 24, 2022 | Constanța
Aș râde tare, dacă nu ar fi de plâns și enervat: am solicitat Parlamentului, prin proiect de lege, ca 30% din plajele noastre să fie libere de contracte de închiriere, libere pentru constănțenii și turiștii care își doresc să nu fie obligați să achite ceva pentru a se bucura de domeniul public al Statului.
Consiliul Economic și Social, organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului, îmi trimite că „se impune ca plajele să fie publice”, dar dau aviz NEFAVORABIL inițiativei mele legislative. Este de noaptea minții, dar face parte din „normalul” nostru!
Asta înseamnă să fii rupt de realitatea din teritoriu, să nu știi ce se întâmplă cu adevărat pe litoralul nostru. Sigur, toate plajele sunt publice acum, dar împărțite și sufocate de construcții și reguli care încalcă legea. Tocmai de aceea, propunerea mea – 30% să fie lăsate libere de contract și singurele construcții permise să fie toalete publice, dușuri și coșuri de gunoi – ar fi benefică pentru toată lumea.
Constănțenii ar putea sta liniștiți cu prosopul și umbrele proprii pe plajă, așa cum a existat litoralul înainte de închirierea sectoarelor de plajă; autoritățile locale ar putea să ofere comunității acele servicii de care toți știm că este nevoie pe plajă – dușuri și toalete; Statul ar administra, cu puținele resurse pe care le alocă acestui sector, mai eficient sectoarele de plajă care ar rămâne operatorilor de plajă.
Propunerea mea nu vine întâmplător: anul viitor mai bine de jumătate din sectoarele de plajă vor fi libere de contract și vor fi iarăși toate scoase la închiriere, dacă nu ne unim să facem ceva și pentru cetățeanul de rând. Turismul pe litoral suferă de ani de zile și din acest motiv, al nesfârșitelor scandaluri privind prețurile practicate pe plajă și a faptului că cetățenilor nu li se acordă o alternativă viabilă pentru a se bucura, chiar și pentru câteva ore, de litoralul constănțean, la „liber”.
Da, Consiliul Economic și Social vrea plaje libere (o spune negru pe alb), dar dă un aviz negativ pentru un astfel de proiect. În ale cărui prevederi am mai adăugat și posibilitatea de a se realiza zone speciale privind accesul persoanelor cu dizabilități, pentru organizarea de competiții sportive, înăsprirea amenzilor date către cei care ne distrug plajele, etc.
Din păcate la „capitală”, lucrurile de care noi, constănțenii, ne lovim mereu, nu sunt înțelese sau măcar băgate în seamă. Dar cred că împreună, cu sprijinul dumneavoastră, putem face ca vocea noastră să se facă auzită cu siguranță! Nu trebuie să renunțăm la această luptă și trebuie să îi facem să înțeleagă pe cei „de sus” că asta ne dorim pentru litoralul nostru!
iul. 30, 2022 | Administraţie publică, Constanța
Principala mea preocupare în Parlament a fost, este și va rămâne protejarea, dezvoltarea și promovarea Dobrogei. Tocmai de aceea, în momentul în care am aflat că Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” nu își mai poate desfășura activitatea sa principală – de cercetare în acvacultura marină și reconstrucția ecologică – din cauza legislației incomplete, am mers în Parlament cu propuneri concrete și imediate.
Actul normativ pe care îl doresc modificat prin inițiativa mea legislativă – HG nr. 183/2020, modificată şi completată prin HG nr. 1283/2021 – face referire la posibilitatea concesionării de suprafețe ale Mării Negre în scopuri de acvacultură. Din păcate, din momentul redactării și până în prezent, posibilitatea de a întreprinde activități de cercetare-dezvoltare nu era menționată, nepermițând accesul INCDM la procedura de concesionare a luciului de apă marină pentru realizarea de experimente în mare deschisă.
Însă pentru că o hotărâre de guvern nu poate fi modificată decât prin o altă hotărâre, iar actualul Guvern nu are niciun interes în a servi interesul public, am depus un proiect legislativ prin care să modificăm OUG 107/1996 (Legea Apelor) în sensul „autoritatea publică centrală din domeniul apelor… poate transmite folosința gratuită a unor părți din domeniul public al apelor către institutele române de cercetare, pentru exploatarea apelor de suprafață în activitățile de cercetare-dezvoltare” (modif. art 33. alin. 1).
Adică…să atribuim, cu titlu gratuit, suprafețe de luciu de apă din Marea Neagră pentru realizarea de experimente în mare deschisă, prin testarea in situ de tehnologii, instalații, specii pretabile etc. Să dezvoltăm Dobrogea și România. Și înainte să credeți că spun vorbe mari, dar goale, vă aduc la cunoștință că INCDM „Grigore Antipa” a fost desemnat de către Comisia Generală a Pescăriilor din Marea Mediterană (GFCM), structură aflată sub coordonarea Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), să gestioneze un Centru Demonstrativ de Acvacultură la Marea Neagră.
Scopul acestui Centru va fi de a stimula dezvoltarea acvaculturii marine într-o zonă în care acest gen de activitate este incipientă. Fără ca proiectul meu să fie adoptat de urgență, un astfel de Centru își va pierde practic obiectul său de activitate. De altfel, din cauza imposibilității concesionării luciului de apă marină, cercetătorii de la INCDM “Grigore Antipa” nu au putut accesa deja fonduri FAO-GFCM pentru amplasarea în apele Mării Negre a unei instalaţii experimentale de mitilicultură, cu scopul de a studia procesele biologice şi ciclurile de dezvoltare ale organismelor epibionte din Marea Neagră.
Pe lângă aceste suprafețe pe care le-ar primi cu titlu gratuit, am decis modificarea Legii Apelor în ideea ca Statul Român să nu închirieze spații în Marea Neagră către terți pentru acvacultură…și apoi să uite de ele.
Am introdus la același art. 33 un nou alineat prin care „Statul român va efectua, o dată la 6 luni, activități de monitorizare asupra suprafețelor de mare teritorială închiriate către operatori economici, cu sprijinul institutelor de cercetare, întocmind astfel rapoarte de impact asupra mediului, fără perturbarea activității economice”.
Astfel, am rezolva și lipsa reglementării desfășurării activității de cercetare marină – studierea aspectelor oceanografice, chimice, biologice, ecologice etc. – în perimetrele ce vor fi închiriate de către operatorii economici privați, în virtutea HG 183/2020. Considerăm vital ca oamenilor de știință și cercetătorilor noștri, prea puțin băgați în seamă de către Statul pe care îl slujesc, să li se permită prin lege accesul în zonele care urmează a fi concesionate pentru investigații științifice, evident fără a perturba în niciun fel activitatea economică.
Sper ca și colegii mei parlamentari să înțeleagă importanța acestui proiect și să nu le mai țină în sertare doar pentru că proiectul vine de la Opoziție. Este totodată inadmisibil ca răspunsurile la întrebările mele, pe care mi-am bazat această inițiativă legislativă, să fie întârziate cu lunile sau să nu le primesc deloc. Însă acum, „zarurile au fost aruncate” și vă voi ține la curent cu restul detaliilor pe parcurs.
iul. 30, 2022 | Administraţie publică

Plaje libere pentru constănțeni și turiști, unde singurele amenajări „obligatorii” să fie dușurile și wc-urile publice igienizate, coșurile de gunoi suficiente și terenuri de sport pentru toată lumea, instalații speciale pentru persoanele cu dizabilități. Plaje pe care să nu fie nimeni obligat să închirieze sau să cumpere ceva, singura cerință reală fiind bunul simț și respectul față de ceilalți și față de mediul înconjurător..
Exact asta solicit Parlamentului să voteze prin inițiativa legislativă pe care am depus-o la sfârșitul lunii iunie.
Pe scurt, am solicitat modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă astfel:
„Statul Român, prin Ministerul Mediului, încheie contracte de concesiune cu autoritățile publice locale din unitățile administrativ-teritoriale riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, pentru o cotă de până la 30% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială și sunt libere de sarcină, achitând o redevență în cuantum de 2% din valoarea de inventar a bunului concesionat.”
Neputând obliga Primăriile să preia în administrare plaje pentru propriii săi cetățeni (cu toate că aceștia o cer de ani de zile) le dăm posibilitatea să ia 30% din plaja care se află pe raza sa administrativă. Nu ar mai participa la licitații, asta ca să nu se mai scuze că nu există bani, ci vor achita o simplă redevență anuală, în valoare de 0.08 lei pe m². Doar atât!
Astfel, dacă vor urma dorințele locuitorilor urbei lor, Primăriile vor putea oferi o plajă curată și liberă de construcții și alte monstruozități. Ele vor fi obligate (!!) să amenajeze toalete și dușuri publice pe plajă, să amplaseze pe coșuri de gunoi, să instaleze (în premieră) rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități, să amenajeze plaja corespunzător pentru sezonul estival și să asigure curățenia și întreținerea acesteia pe durata întregului an.
De asemenea, am trecut clar în proiectul meu legislativ obligativitatea Primăriilor de a asigura și organiza serviciul public de colectare a animalelor moarte de pe plajă. Toți constănțenii știu că acestea rămân și zile întregi la țărm, în putrefacție, din cauza legislației ambigue. Totodată, am dat posibilitatea și cluburilor sportive, afiliate federațiilor naționale, constituite cu avizul Ministerului Sportului, să poată închiria plaje pentru antrenamente și evenimente sportive.
Până în acest moment, Ministerul Mediului a închiriat toate plajele în scop turistic și nu a lăsat locuitorilor de la Malul Mării Negre (dar și turiștilor) nicio alternativă. Lipsa unor plaje publice, în adevăratul sens al cuvântului, duce anual la scandaluri interminabile privind dreptul de acces cu prosopul sau cu umbrelă proprie pe plajele noastre. Deoarece fiecare cetățean are acest drept. Iar prin această inițiativă legislativă, mă asigur că acest drept al nostru este respectat.
iun. 7, 2022 | Administraţie publică
Ieri a fost Ziua Mediului în
#România. Multe poze frumoase, acțiuni de ecologizare, plantări de copăcei și multe, multe promisiuni pompoase. Numai că acestea se uită repede de cei care le fac, însă nu de toată lumea. Uitați ce promitea ministrul mediului Tanczos Barna anul trecut, în compania președintelui Consiliului Județean Constanța Mihai Lupu, a primarului Vergil Chițac și a prefectului Silviu Coșa:
„în ceea ce privește împădurirea, am stabilit împreună cu colegii noștri de la Direcția Silvică că în următoarele două luni vor fi inventariate terenurile degradate din localitățile județului
#Constanța, astfel încât la sfârșitul lunii iulie (2021) să avem un inventar al terenurilor care pot fi împădurite. Județul Constanța nu e un județ cu o suprafață semnificativă de pădure, undeva la 5% se situează procentul de teren forestier în acest județ și fără dar sau poate, este nevoie de păduri noi în această regiune”.
Nu vă gândiți că îi durea așa de tare de județul nostru, însă în urma mai multor adrese făcute de mine

adresa 331A/16.02.2021

adresa 507A/02.03.2021

adresa 1325A/04.05.2021
ministrul Mediului a decis să ne facă o vizită și împreună cu autoritățile locale și județene să ne promită că va rezolva această problemă…
Ca să înțelegeți mai bine cât de tare s-au implicat autoritățile în ultimii ani în acest domeniu, vital pentru noi toți: Direcția Silvică Constanța, în perioada 2003 – 2007, a plantat 3611 ha, constituite în perimetre de ameliorare, dar din 2007 până în prezent, nu au mai fost efectuate astfel de operațiuni. Aceste perimetre se realizează pentru a salva și a putea pune în valoare terenurile degradate și neproductive.
Conform art. 5 din Legea 100/2010, privind împădurirea terenurilor degradate, stabilește clar faptul că „Identificarea, delimitarea și constituirea perimetrelor de ameliorare la nivelul localităților se fac de o comisie stabilită prin ordin al prefectului, la propunerea directorului executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală.” Deci prefectul, prezent la acea întâlnire, ar fi trebuit să inițieze acele comisii..
Conform Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, art.3 alin. 2, „Cererea sau sesizarea de constituire a unui perimetru de ameliorare se poate face de către direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București, ocolul silvic, agenția județeană/teritorială pentru protecția mediului, proprietarul terenului degradat sau alte persoane fizice ori juridice interesate și se depune la sediul primăriei comunei, orașului sau municipiului.” Deci Direcția Silvică Constanța ar fi trebuit, de acum UN AN, să dea drumul la treabă pe acest subiect…
Nu s-a mai auzit nimic de treaba aceasta. Însă pentru a nu acuza fără probe, astăzi voi trimite o nouă solicitare către Ministerul Mediului și Prefectura Constanța pentru a lămuri mai exact această speță și îi voi întreba mai exact următoarele:

Când a fost emis ordinul prefectului privind crearea comisiei prevăzute de art. 5 din Legea nr. 100/2010?

Dacă această comisie a fost creată, care este rezultatul activității sale?

A fost întocmită o situație privind suprafața totală a terenurilor degradate la nivelul județului Constanța până la finalul lunii iulie a anului 2021?

Câte propuneri privind identificarea și delimitarea terenurilor degradate, în vederea includerii acestora în perimetre de ameliorare, au fost înaintate unităților administrativ teritoriale de către Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța de la intrarea în vigoare a Legii 100/2010? Care sunt aceste unități administrativ teritoriale?

Câte contracte de finanțare care au ca obiect împădurirea unor suprafețe aflate pe raza județelor Constanța au fost încheiate în cadrul Submăsurii 8.1 – “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire.”

Ce activități a desfășurat Ministerul Mediului, prin Direcția Silvică Constanța pentru ameliorarea terenurilor degradate din județul Constanța în ultimele 12 luni?
În România avem parte de fenomene de deșertificare care se amplifică de la an la an datorită schimbărilor climatice. Ce s-a întâmplat la
#Nuntași acum doi ani, când un lac de peste 800 de hectare s-a evaporat în doar câteva zile, se poate repeta oricând. Dar și putem preveni astfel de fenomene extreme prin plantări masive și perimetre de ameliorare! Soluții există!
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, ȋn 2014, în România erau 495 de mii de hectare de terenuri degradate și neproductive care ar putea să fie valorificate prin împădurire, prin includerea acestora în perimetre de ameliorare. Cu toate acestea, conform datelor făcute publice în Inventarul Forestier Naţional, ȋn Romȃnia procentul suprafețelor împădurite este de doar 29,62%, în timp ce media UE este de 43%…
Sursa foto: Constanta.TV
iun. 7, 2022 | Constanța
„În 1975, Vasile Vîlcu, fost croitor al Regimentului 34 Infanterie Constanța, ajuns secretar al Partidului (#PCR), căci fusese capul comitagiilor din #Dobrogea, mi-a dărâmat monumentul. El îmi făcuse cândva pantalonii, căci era pantalonarul Regimentului. Acum, șef absolut, mi-a zis: <Domle, cum vrei să stea îngerul dumitale lângă școala de partid? Taie-i aripile și îl lăsăm>. Cum sa tai aripile, tovarășule, e arhanghelul Mihail, care pune cunună de lauri pe pieptul rănitului.
Cu umilință, i-am cerut să îl mutăm în alt loc, nu să-l distrugem. Mi-a aprobat să-l punem acolo unde este și astăzi, pe strada Traian. Cu douăzeci de ani în urmă, acolo se aruncau gunoaiele orașului. Am curățat locul, eu cu fiul meu, am lucrat zi și noapte. Nu întrebați cum procuram ciment, fier – beton. Totul – din calicie (sărăcie). 500 de eroi sunt trecuți pe monumentul meu. Eroii nu au cimitir, ei au murit peste tot locul. Monumentele le cinstesc numele și fapta. Șase luni am cioplit 5.000 de litere în relief.”
Povestea sculptorului și a monumentelor sale, închinate bravelor regimente dobrogene care au luptat în Primul Război Mondial, este astăzi aproape uitată de către constănțeni. Și nici eu nu aș fi aflat multe, dacă nu aș fi avut onoarea să îl întâlnesc săptămâna aceasta pe fiul marelui ROMÂN Zoanel Gheorghiu.
Ca sculptor, Zoanel a cioplit în piatră 500 de chipuri de soldați și a ridicat monumente în toate Regimentele faimoasei Divizii Mărășești. Totul din dragoste pentru armata țării și pentru memoria eroilor ei. Artistul, erou și el al Regimentului 34 Infanterie #Constanța, explica într-un interviu dat în anii ’90 ce l-a determinat să ridice aceste monumente, de multe ori pe cheltuiala proprie:
„Constanța este orașul meu, pentru care am înghițit praful de moarte al tranșeelor Mărășeștilor. În brațele mele, soldați învăluiți în plapuma de plumb a morții au închis ochii. Aveam 17 ani și eram cercetaș – sanitar voluntar al Regimentului 34 Infanterie. Sunt, astăzi, singurul care am mai rămas în viață din acest Regiment, ce a luptat pe frontul Mărășeștilor.
Nu-i o laudă, dar dacă mi-a dat Dumnezeu viață lungă, eu zic: Dă Doamne!”.
[…] S-a întâmplat că pe dealul Mărășeștilor era instalată Divizia 9 și ei i-a revenit aureola acestei victorii a țării. Regimentul 34 era la mijloc, pe deal, Regimentul 36 la stânga și Regimentul 40 era în dreapta. După ele, veneau coloanele rusești. Mărășeștii au dat victoria României, iar Dobrogea a dat eroii Mărășeștiului. Nicio altă regiune nu a luptat așa crâncen.”
Iar dacă vă întrebați cum de a ajuns un tânăr de 17 ani, cercetaș – sanitar voluntar în Războiul de Reîntregire a Neamului, să fie un sculptor atât de bun, răspunsul este unul la fel de extraordinar ca întreaga sa viață. Un moment groaznic avea să schimbe întreaga viață a doi mari artiști dobrogeni:
„L-am cunoscut pe Ion Jalea în momentul cel mai dramatic și mai dureros al vieții lui. Un obuz îl rănise grav. Eu eram cercetaș sanitar. Aveam 17 ani. Jalea avea 30. Atunci am aflat că-i dobrogean de-al meu. Diferența de vârstă și obârșia dobrogeană ne-au apropiat și mai mult.
L-am îngrijit personal. Am stat tot timpul în preajma lui. Îi duceam mâncarea, îi dădeam medicamentele, îi schimbam pansamentele… După război, Jalea nu m-a uitat. El a fost acela care m-a sfătuit să merg la școala de ofițeri de infanterie. Și tot el a ținut ca să mă facă sculptor. Și m-a făcut sculptor! Acolo, în atelierul lui, în preajma lui am învățat sculptura…”
Lucrarea lui Zoanel Gheorghiu, pe care astăzi o puteți admira pe strada Traian (asta dacă puteți să o reperați în spatele vegetației abundente) a fost ridicată inițial în 1938 în curtea regimentului, pe strada Mircea, acolo unde erau amplasate cazărmile (acum se află Centrul Militar Zonal și Universitatea Maritimă Constanța).
Săptămâna viitoare voi reveni cu un interviu fabulos dat de marele Zoanel Gheorghiu, pe vremea când avea 96 de ani. Acesta povestește acolo despre începuturile sale, despre cum a participat la luptele de la Turtucaia și Mărășești, despre relația sa cu artistul Ion Jalea și lucrările realizate împreună, despre cum a făcut totul prin forțele proprii, fără să aștepte nimic de la alții și fără să își gasească scuze pentru o eventuală neputință. Totul pentru că și-a iubit Țara, Armata și pe toți eroii dobrogeni…
Chiar sper să aveți răbdarea și curiozitatea de a descoperi viața și personalitatea unui om despre care, dacă s-ar face un film, cu siguranță ar merita Oscarul…
iun. 7, 2022 | Constanța
Domnule primar, pe 1 iunie aniversăm Ziua Copilului și ne întrebăm dacă în mod real chiar vă pasă de copiii și tinerii din Constanța? Deși este un oraș care oferă multe oportunități, fie că vorbim de educație, afaceri, recreere sau viață de noapte, nu putem ignora faptul că orașul suferă de așa numitul „brain drain” – foarte mulți tineri pleacă din Constanța la momentul începerii studiilor universitare, apoi se stabilesc și aduc plus valoare în locurile unde au studiat.
Recentul studiu efectuat de Consiliul Tineretului din România demonstrează că municipiul Constanța – Capitala Tineretului din România (2021-2022) este orașul cu cei mai nefericiți tineri. Paradoxal, nu-i așa?
Este clar că administrația publică a eșuat în a crea politici sustenabile pentru tineri, iar nemulțumirile acestora sunt cât se poate de clare. Constanța este percepută ca un loc al distracțiilor estivale și cam atât. Constanța nu se poate dezvolta dacă vor fi deschise doar noi cluburi în nordul stațiunii Mamaia sau fluturând chei pe marginea drumului, acțiune prin care anunțăm turiștii că închiriem apartamente cu ziua.
Cum să avem parte de o administrație eficientă când salariile abia dacă acoperă costul unei chirii? Toate administrațiile anterioare au contribuit, fiecare în felul său, la transformarea Constanței într-un imens sat cu ieșire la mare, fără oportunități pentru tinerii cu calificare și expertiză. De exemplu, un consilier juridic debutant în Primăria Constanța este remunerat cu 1.608 lei net, pe când cel mai mic salariu la supermarketul Lidl este de 2.900 de lei net. Cu un astfel de salariu credeți că un tânăr competent este motivat să lucreze în administrația pe care o conduceți? Sau, poate, nu aveți nevoie de astfel de tineri?
Conform datelor publice, cel mai important sector economic din Constanța este reprezentat de comerț și industria de transport, reprezentând 33,93% din angajații din oraș. Cu alte cuvinte, constănțenii lucrează în companii care își desfășoară activitatea în port, lucrează sub diverse ocupații la mall, supermarketuri și diverse magazine din oraș.
În județul Constanța printre cei mai mari angajatori se numără Raja SA, Polaris M Holding SRL societăți care furnizează servicii de interes public sau Zip Escort SRL care furnizează servicii de pază și protecție. Lipsa oportunităților de muncă din industriile inovative reprezintă un semn important că tinerii cu astfel de abilități au părăsit orașul. Ați promis că veți fi un primar „eminamente pro-business”. Câte investiții private ați reușit să atrageți până acum?
Municipiul Constanța suferă, domnule primar, nu de lipsa celor mai scumpe coșuri de gunoi din țară sau a unui nou logo neînțeles de nimeni, ci de lipsa unei infrastructuri în domeniul afacerilor: parcuri industriale, servicii, suport pentru business, centre de conferințe, târguri și expoziții etc.
De asemenea, mobilitatea tinerilor este importantă, fiind cea mai flexibilă categorie de persoane când vine vorba de utilizarea anumitor mijloace de transport. Din nefericire, infrastructura pistelor de biciclete nu ține ritmul evoluției comunității velo, iar calitatea lucrărilor la pistele plasate pe trotuar este precară, covorul asfaltic fiind vălurit, coborârile de pe trotuar sunt înalte, neadecvate, obligând bicicliștii să se oprească ori de câte ori trebuie să coboare sau să urce un trotuar.
Domnule primar, am recurs la această scrisoare deschisă pentru a vă prezenta câteva aspecte relevante pentru bunăstarea tinerilor și, totodată, pentru a vă cere să luați măsuri pentru a îmbunătăți oportunitățile pe care le avem în orașul nostru. Ieșiți pe stradă, domnule primar, discutați cu oamenii, aflați nevoile tinerilor, coborâți din turnul de fildeș al Primăriei în care v-ați ascuns.
Organizația de Tineret Forța Dreptei, filiala Constanța
#TineretFortaDreptei #Constanta #TFD
mai 10, 2022 | Deputat - Camera Deputatilor
🛶 Un proiect bun, făcut cu…multă prostie, să zicem așa. În urma adoptării Hotărârii de Guvern nr. 183/2020, operatorii economici interesați vor putea să închirieze suprafețe din marea teritorială pe perioade cuprinse între 2 și 4 ani. Absolut insuficient, așa cum am explicat și celor de la StirileProTV.
Astfel, pe o suprafață de peste 2.2 milioane m² din Marea Neagră în zona jud. Constanța și 1.6 milioane m² în zona jud. Tulcea, agenții economici vor putea, în urma unei licitații organizate de Min. Mediului prin Apele Române, să desfășoare următoarele activități:
1. cultivare resurse acvatice în regim natural
2. cultivare resurse acvatice furajat natural/bio
3. cultivare resurse acvatice furajat convenţional
4. infrastructură de turism şi agrement şi alte activităţi economice (parc acvatic; ponton/construcţii plutitoare-acces, debarcare; adăposturi pescăreşti)
5. extragere de resurse nebiologice – nisip, pietriş, rocă
Prețul minim de pornire pentru încheierea unui astfel de contract de închiriere variază între 0,04 și 5,07 lei pentru un metru pătrat pe lună. De exemplu, pentru închirierea unei suprafete de 10.000 mp din marea teritorială pentru o fermă de scoici, operatorul economic va trebui să plătească 19.200 lei pentru întreaga perioadă de 4 ani.
Una dintre problemele majore ale acestei H.G. este durata foarte scurtă de închiriere. Pentru a porni o astfel de afacere și de a avea prima producție de scoici, de exemplu, orice investitor va avea nevoie de cel puțin trei ani. Acest lucru va descuraja cu siguranță pe toți cei care și-au propus să pornească pe acest drum. Și iarăși vom fi obligați să mergem la „vecini” pentru a degusta niște pește sau scoici proaspete…
În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu dobrogenii interesați în mod direct de acest subiect, vom aduce săptămâna viitoare câteva amendamente acelei hotărâri de guvern. Am militat de la începutul mandatului pentru necesitatea unui astfel de proiect și pentru beneficiile economice și sociale ale acestuia, însă nu cum sunt în forma actuală.
Mergem înainte și vă voi ține la curent în legătură cu amendamentele pe care le voi aduce acestei hotărâri de Guvern, pentru ca noi toți să putem beneficia, cu adevărat, în urma adoptării sale.
Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/pescarii-romani-au-obtinut-acordul-pentru-a-creste-in-sistem-de-acva-cultura-fructe-de-mare.html
apr. 19, 2022 | Administraţie publică
Probabil tot în ideea de „stabilitate și echilibru” pentru care a fost recreat USL 2.0, 137 de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR au depus un proiect de lege care modifică substanțial pragurile pentru achizițiile publice fără licitație din România. ridică semnificativ pragurile pentru achizițiile fără licitație. Proiectul propus de aceștia spune cam așa:
achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată este mai mică de este mai mică de 500.000 de lei (față de 135.060 lei în actuala lege). Pragul crește de aproape patru ori!
achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată este mai mică de este mai mică de 5.000.000 de lei (față de 450.200 lei în actuala lege). Pragul crește de aproape zece ori!
autoritățile contractante sunt obligate să consulte minim trei operatori pentru achizițiile directe de peste 130.000 de lei la bunuri și 500.000 de lei la lucrări. Da, pe oricine și oricum dorește autoritatea locală.
Curtea de Conturi (instituție independentă de Guvern) este scoasă din procesul de constatare a contravențiilor și aplicarea de sancțiuni și înlocuită de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, o autoritate aflată în subordinea guvernului.
Cert este că, în 2024, ne vom lupta cu o monstruoasă coaliție, nedorită de cetățeni ci doar de politicieni, care va avea la dispoziție sume colosale pentru a influența intenția de vot a oamenilor. Iar USL 2.0 va merge mai departe, totul sub semnul „stabilității” promise…
apr. 19, 2022 | Camera Deputaţilor
Cei care fac rău animalelor vor fi mult mai aspru pedepsiți. În Camera Deputaților a fost supusă votului o inițiativă în acest sens și adoptată, în unanimitate, majorarea limitelor pedepselor şi amenzilor contravenţionale.
În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile de mai jos, instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Care sunt infracțiunile la care facem însă referire?
Va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia;
Va constitui infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau amendă pentru:
a) folosirea animalelor sălbatice, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenţie a animalelor;
Va constitui infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) tăierea urechilor, tăierea cozii, secționarea corzilor vocale;
b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință;
apr. 14, 2022 | Constanța, vergil chitac
Un Primar ar trebui să își administreze orașul pe care îl conduce pentru cetățean și pentru a-i rezolva nevoile sale, nu să facă așa cum îl taie capul și cum consideră doar el că este mai bine. Regulamentul de acces în zona Peninsulară este poate cel mai bun exemplu al prăpastiei, care parcă se tot adâncește, între cetățeni și administrația locală, ruptă de realitățile și zilnicele probleme ale constănțenilor.
Cum naiba să mai zici sau să mai crezi altceva când și Prefectura îți sesizează aspecte de nelegalitate în Regulament și tu, punându-ți niște ochelari de cal, mergi înainte cu un proiect contestat de toată lumea?
Când ți se spune, în documentul Prefecturii, că art. 4 și 5 din Regulament, potrivit cărora străzile din Peninsulă devin preponderent pietonale, ar încălca art. 5 alin.7 din OUG 195/2002, potrivit căruia orice măsură de restricție a circulației se dispune de administratorul drumului NUMAI cu acordul poliției?
Când ți se arată, în același document, cum Consiliul Local nu are calitatea de a stabili, printr-un act administrativ, competența serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului de a calcula despăgubiri civile persoanelor care aduc atingere domeniului public și privat al mun. Constanța? Că doar în instanță se poate așa ceva …?
Când ți se subliniază, în același document, că un alt aspect de nelegalitate îl constituie felul în care Primăria instituie sancțiuni care urmează să fie constatate de agenții Poliției Române, printr-un simplu act administrativ adoptat de Consiliul Local? Că se încalcă, prin Regulamentul pe care vrei neapărat să-l impui constănțenilor, până și legislația privind GDPR?
Când ți se spune, pentru a nu știu câta oară, că raportul final al studiului privind impactul socio – economic al Regulamentului de acces în Peninsulă nu a fost aprobat/însușit de către Consiliul Local, drept urmare având valoarea unei simple informări, fără nicio putere de a produce efecte juridice? Tu tot o ții pe a ta? De ce? Care este scopul?
Mai grav este că toate aceste aspecte de nelegalitate se aduceau la cunoștința secretarului general al mun. Constanța încă din data de 21.12.2021..și tu ca Primar ai ignorat total? Încă de atunci ți se solicita, pentru a nu știu câta oară, reanalizarea actului administrativ!
Culmea este că, în aceeași zi, Avocatul Poporului adresa Primăriei Constanța o solicitare pentru organizarea unei noi dezbateri publice (una reală, de data aceasta) pe tema Regulamentului de acces în Peninsulă. Și această solicitare a fost total ignorată!
Ce este peste puterea mea de înțelegere (și a constănțenilor) este următoarea chestiune: chiar și având toate aceste date și solicitări, într-o bătaie de joc cum puțini și-ar fi imaginat că va mai exista după epoca Mazăre – Nicușor, tu ca Primar continui să impui un Regulament care, efectiv, nu este dorit de nimeni, în forma actuală? Nimeni nu contestă necesitatea unui Regulament în Peninsulă, ci doar forma sa nelegală!
Săptămâna aceasta va fi decisivă în această speță, instanțele urmând a se pronunța cu privire la suspendarea acestui Regulament abuziv. O mână de constănțeni, persoane fizice și juridice, încă se luptă pentru drepturile lor și ale celor peste 4000 de locuitori ai Peninsulei. N-ar fi trebuit să o facă…pentru că nu ar fi trebuit să se ajungă niciodată în acest punct. Dar aici ne aflăm…iar ei merită toată aprecierea noastră!
Lipsa dialogului cu cetățeanul, a empatiei și a înțelegerii problemelor zilnice cu care se confruntă constănțenii ne-au adus în acest punct. Suntem într-o situație atât de aberantă, încât până și judecătorii unei instanțe, pe rolul căreia s-a aflat dosarul de suspendare a Regulamentului de acces în Peninsulă, au avut un mesaj de bun simț pentru Primarul Chițac: „…aceste aparente lacune reglementare, care în anumite circumstanţe pot fi susceptibile să genereze vătămări drepturilor/intereselor unor persoane, pot fi remediate în mod adecvat exclusiv prin cooperarea loială dintre autoritatea publică deliberativă pârâtă şi destinatarii/persoanele care intră sub incidenţa reglementării, respectiv printr-o cooperare constant solidară pentru realizarea scopului/obiectului reglementării, dar şi a salvgardării drepturilor/intereselor destinatarilor actului administrativ.”.
mart. 3, 2022 | Deputat - Camera Deputatilor
Proiectul meu legislativ privind stoparea și incriminarea dură a traficului de deșeuri ilegale a ajuns în Comisia de Mediu a Senatului pe 22.02.2022. „Eu nu am venit aici să aduc amendamente, eu am venit pentru a cere să se respingă definitiv proiectul de lege” mi-a spus, foarte senin, consilierul președintelui organizației patronale REMAT. Această organizație susține și reprezintă interesele operatorilor colectori și valorificatori de deșeuri, inclusiv a comercianților/brokerilor de deșeuri. Nu vor să îmbunătățească, eventual, proiectul de lege…îl vor doar oprit definitiv.
Cu toate că, până acum, Consiliul Economic a avizat pozitiv proiectul, la fel și Consiliul Legislativ (cu obiecții doar pe partea de formă, nu de fond), cu toate că, am obținut aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiei pentru Administrație Publică a Senatului, reprezentanții REMAT au cerut respingerea proiectului în totalitatea sa.
Iar cel care a făcut acest lucru este domnul Cornel Brezuică, fost președinte al Administrației Fondului de Mediu (până în 2019) și actualmente consilier al președintelui REMAT. Pentru cei care nu cunosc, A.F.M. este instituția care controlează și monitorizează cantitățile de deșeuri reciclate, precum și banii care se fac de către firmele specializate în domeniul reciclării. Interesantă schimbare a taberelor, nu-i așa?
Nu demult, acest domn Brezuică a fost în centrul unui scandal. Pe 28 (!!) decembrie 2018, prin Ordin al ministrului Mediului, firmele care se ocupă cu reciclarea (de tip OTR/OIREP) nu mai erau obligate „să reinvestească eventualul profit în aceleași tipuri de activități întreprinse în vederea îndeplinirii responsabilităților care le revin”. Practic, profitul nu mai trebuia reinvestit în tehnologii, ci putea fi distribuit sub formă de dividende acționarilor.
Ce a stat la baza acestui Ordin? O adresă trimisă de către A.F.M., condusă de Cornel Brezuică, la Ministerului Mediului, înregistrată pe 11 decembrie 2018. Documentul conținea cinci comentarii la proiectul de ordin de ministru, iar primul comentariu, scris cu majuscule bolduite, prevedea „eliminarea obligativității OTR de a reinvesti eventualul profit”.
Cu astfel de personaje și cu astfel de entități ne luptăm pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Știam că va fi greu, însă trebuia început de undeva. Din păcate, Ministerul Mediului nu a venit ieri cu un punct de vedere oficial – dacă sprijină sau nu proiectul legislativ – motiv pentru care s-a amânat votul pentru două săptămâni, timp în care vom aduce și modificările de formă solicitate de către Consiliul Legislativ.
Cu toate că interesele și presiunile sunt uriașe, sunt hotărât să ducem la bun sfârșit acest proiect. Depinde de el sănătatea noastră, a tuturor și reprezintă doar începutul pentru schimbarea în bine a legislației de mediu din România. Încerc să mă țin departe de circ și scandal și să reprezint, cât pot de bine, interesele celor care au avut și au încredere în mine.
P.S. Am obținut un aviz favorabil în unanimitate în Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților în proiectul meu legislativ privind înăsprirea pedepselor pentru cei care își bat joc de plajele noastre, poluând și distrugând litoralul constănțean. Și din nefericire, sunt prea mulți.
Și am obținut un aviz faborabil, chiar și cu opoziția Ministerului Mediului, care a spus că nu susține așa ceva, deoarece „pedepsele ar fi prea mari și nu în conformitate cu legislația actuală”. PĂI DE ACEEA VREAU SĂ O SCHIMBĂM!! Dar asta înseamnă să nu ai habar de ce se întâmplă pe teren, de distrugerile și construcțiile ce apar la tot pasul și să stai cocoțat doar în vârful unui scaun călduț.
P.S. 2 pentru cei care vor să citească mai în detaliu despre activitatea domnului Brezuică: https://newsweek.ro/investigatii/brezuica-la-fel-de-breaz-ca-truica-dar-la-stat
mart. 3, 2022 | Dobrogea
Așteptarea a luat sfârșit, iar
Forța Dreptei este cea mai nouă formațiune politică din țară. Nu este ceva ce ne-am dorit, este ceva ce a fost necesar în urma trădării încrederii electoratului de către conducerea PNL și Iohannis. Este un proiect nou, pe care l-am inițiat alături de alți oameni cu coloană vertebrală, în speranța de a sluji interesele electoratului liberal (și nu numai) care a crezut în promisiunile noastre din 2020.
Avem șansa de a clădi ceva bun, pornind de la zero, alături de oameni care nu și-au pierdut speranța că încă mai putem realiza ceva corect și schimba ceva în bine și în țara noastră. Cred că suntem pe calea cea dreaptă în acest demers al nostru, nu am îndoiala că vom întâmpina multe greutăți și piedici pe acest drum, însă am încrederea că, alături de oameni hotărâți și dornici să își ajute comunitatea, vom reuși să răzbatem prin toată această mocirlă. Să facem o administrație publică în interesul cetățeanului, nu pentru cei care se cocoață vremelnic în vârful urbei noastre. Nu degeaba am ales „Prin noi înșine” ca deviză pentru noua noastră formațiune.
Personal, îmi voi axa activitatea pe municipiul și județul Constanța, unde deja am avut numeroase întâlniri cu oameni care vor să ni se alăture. Oameni din toate păturile sociale ale Dobrogei, indiferent de vârstă, sex și religie, din toate cele patru colțuri ale județului vor să vină și să pună umărul alături de mine în acest nou proiect, fapt pentru care țin să le mulțumesc. În municipiu avem deja formată o echipă puternică, am identificat și un sediu potrivit, pe măsura proiectelor pe care le dorim implementate.
De astăzi începe cu adevărat greul luptei noastre, de astăzi începem să dăm asaltul, ca o echipă unită, la persoanele care căpușează sistemul de ani de zile. Având libertate totală de acțiune, Forța Dreptei filiala Constanța își va crea o platformă care să reprezinte cu adevărat interesele comunităților dobrogene și nu chestiuni impuse de la Centru, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, din păcate. Și da, am toată încrederea că vom reuși să redăm orașul nostru locuitorilor săi, să implementăm proiecte și idei pe care ei le consideră necesare, nu care doar dau frumos pe niște planșe fotografice.
Timpul ne va arăta, cu siguranță, că am ales calea cea dreaptă și că dorim, cu adevărat, să facem ceva corect pentru orașul și județul nostru. Până atunci, avem mult de muncit și de alergat, avem multe de organizat și de pregătit pentru viitor, dacă chiar ne dorim să arătăm că noi putem fi o variantă mult mai bună la actuala clasă politică. Mai multe proiecte, mai multe fapte bune, mai multă interacțiune cu constănțenii. Mai puțin circ și promisiuni, mai multe acțiuni concrete! Iar oamenii vor vedea, în timp, că pot avea încredere în noi!
Eu vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați scris și susținut până acum, a sosit vremea faptelor! Vă așteptăm alături de noi, dacă chiar dorim să punem umărul la transformarea orașului și județului nostru în niște locuri unde constănțenii pot să trăiască civilizat, respectați și ascultați.
mart. 1, 2022 | Politică
Republica Moldova este vulnerabilă agresiunii ruse, mai ales în astfel de momente, când conducerea Moldovei sub Maia Sandu are evidente aspirații pro – europene. Consider că, urmând exemplul Ucrainei, este momentul ca România să ceară aderarea de urgență a Republicii Moldova la U.E. Dacă ucrainienii cer ca această excepție să se aplice pentru ei, consider că este de datoria noastră, a României, de a pune presiune ca și Moldova să intre odată cu Ucraina.
În calitate de membru al Camerei Deputaților, solicit Parlamentului României să voteze o declarație de susținere a aderării de urgență a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O astfel de decizie nu ar avea de ce să fie interpretată ca o provocare militară, însă ar sublinia clar că, indiferent de evoluțiile militare viitoare, cele două state – Ucraina și Moldova – ar beneficia de sprijinul tuturor țărilor din marea familie europeană.
Totodată, o astfel de mișcare strategică din partea Uniunii Europene ar asigura flancul estic al țării noastre și ar crea premizele ca un astfel de război să nu transforme niciodată cetățenii români în refugiați. Împreună, suntem mai puternici și împreună putem evita astfel de tragedii pe viitor. Putem arăta astăzi că, prin solidaritate politică/militară a statelor din U.E. cu două țări amenințate cu dispariția sau transformarea în state – marionetă, suntem capabili să realizăm o Uniune mai puternică, mai unită și mai prosperă.
feb. 14, 2022 | Camera Deputaţilor
Jaf legal, cu toate permisele luate – lângă nisipul plajei din Corbu, în zona rezervației biosferei Deltei Dunării (
#ARBDD), au început să se înalțe, de curând, mai multe vile. Construcțiile aparțin aceluiași investitor care a luat aviz de construire de la mai multe instituții, printre care și Primăria din Corbu.
Un colț de rai cu nisip fin, ape limpezi și o liniște întreruptă doar de zgomotul valurilor, plaja din Corbu își trăiește ultimele momente de sălbăticie. În buza mării, muncitori aduși, unii din Turcia, ridică un complex turistic de lux, cu 18 imobile mari. Părerea mea: corupție și foarte multă nepăsare. Și da, reprezentanții acestor instituții aveau tot dreptul să dea aviz NEGATIV unei astfel de construcții, dar nu asta s-a vrut! Niște oameni mizerabili, din păcate!
Legea spune că, în aceste locuri protejate, construcțiile care afectează habitatul nu sunt permise și totuși investitorul, spun cei de la primăria din localitate, a obținut avizele. Atât de la Agenția pentru Protecția Mediului, de la Rezervația Biosfera Delta Dunării cât și, într-un final, de la Primăria Corbu.
Am depus o solicitare expresă către Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în vederea trimiterii Corpului de Control al Ministerului pentru a verifica modalitatea prin care s-au dat acele avize:
Vă solicit pe această cale trimiterea de urgență a corpului de control al primului-ministru și al Ministerului Mediului pentru a verifica legalitatea acordării avizelor de către Agenția pentru Protecția Mediului Constanța și de către Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării cu privire la începerea construcției complexului turistic de lux, cuprinzând 18 imobile de mari dimensiuni, situat pe plaja sălbatică din localitatea Corbu.
Acest adevărat colț de rai, una dintre puținele plaje virgine (dacă mai putem spune asta) de pe litoralul nostru, face parte din Rezervația Biosfera Delta Dunării și din situl Natura 2000. Cu toate acestea, A.P.M Constanța și A.R.B.D.D. au dat toate avizele (cel puțin așa s-a comunicat) necesare construirii acestui complex turistic. Înțelegem și susținem nevoia dezvoltării acestei zone, însă nu în detrimentul și prin distrugerea mediului înconjurător. Într-un material difuzat de canalul Pro Tv se vede cum fundația acelor imobile se află pe nisip!
Se știe foarte bine că în zone precum rezervațiile și siturile Natura 2000 construcțiile care afectează habitatele naturale nu sunt permise. Cunosc, personal, primari care au solicitat să monteze coșuri de gunoi sau toalete publice pentru turiști, în aceste zone și care NU au primit autorizație să le monteze, exact din acest motiv. Ministerul Mediului nu permite camparea cu cortul în zona plajei, dar permite, prin instituțiile din subordine ridicarea a 18 imobile de mari dimensiuni?
Primăria Corbu se apără astăzi spunând că au fost obligați să permită începerea construcțiilor, deoarece dezvoltatorul a prezentat toate avizele necesare emise de instituțiile subordonate Ministerului Mediului. Cum a fost acest lucru posibil? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă reprezentanții acelor instituții în primul rând nouă, constănțenilor, dar și întregii opinii publice, care este scandalizată de această siluire a naturii de către om.
Atât Guvernatorul Deltei Dunării cât și directorul Agenției pentru Protecția Mediului admit că s-au dat în trecut avizele pentru începerea lucrărilor. Cum poți susține că impactul este minim când se toarnă beton direct pe nisip, în apropierea plajei?
Acestea sunt motivele pentru care consider că este mai mult decât necesar, pentru verificarea legalității actelor depuse și avizelor date, dar și pentru a clarifica aceste aspecte în fața constănțenilor care sunt, pe bună dreptate, îngrijorați de distrugerea continuă a zonelor sălbatice din Dobrogea. Vă rog să-mi comunicați dacă veți dispune efectuarea unui control și, în cazul în care o veți face, să-mi transmiteți o copie a raportului de control.
ian. 15, 2022 | Mediu
➡️ Pe data de 07 decembrie, am depus o inițiativă legislativă în Parlament prin care solicitam Ministerului Mediului, printre altele, reducerea numărului punctelor de trecere a frontierei pentru deșeuri de la 77 la 15.
➡️ Pe data de 09 decembrie, Ministerul Mediului anunță că va adopta o Hotărâre de Guvern pentru limitarea acestor puncte de trecere a frontierei.
➡️ Pe data de 17 decembrie, Guvernul adoptă o Hotărâre privind aceste puncte prin aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr 1013/2006 privind transferul de deșeuri.
📌 Hai că e bine, au trecut „doar” 15 ani de când puteam să blocăm mult mai bine transferul ilegal de deșeuri…și Statul a dormit în bocanci. Și sigur că da, e doar o „coincidență” că Ministerul Mediului a ieșit la doar două zile după ce am făcut publică inițiativa noastră de a spune „STOP” intrării necontrolate a deșeurilor în România. O întâmplare fericită și atât…
Oricât de mult mă bucur că, în sfârșit, Ministerul a făcut ce promitea de ani de zile (domnul ministru Tanczos Barna spunea asta încă de la prima sa investitura ca ministru), am o singură teamă. Inițiativa depusă de mine în Parlament, înainte să sară Ministerul ca ars, nu cuprindea doar măsura reducerii punctelor de frontieră, ci un pachet de proiecte prin care să reducem la maxim intrarea deșeurilor în țară și să înnăsprim măsurile luate împotriva celor care încalcă legislația de mediu.
Dintre măsurile propuse de mine și colegii mei amintesc, multe dintre ele dorindu-se a fi implementate în premieră în #România:
1️⃣Introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă.
2️⃣Pe teritoriul României, nu va fi permisă introducerea deșeurilor amestecate, de mai multe tipuri, nesortate sau care conțin impurități într-o proporție mai mare de maxim 1% și fără să se prezinte documente de proveniență.
3️⃣Valorificarea deșeurilor se realizează numai de către destinatar și numai în instalații de valorificare autorizate și codificate, conform prevederilor Regulamentului 1013/2006, prin procese sau activități autorizate de autoritățile publice competente, numai conform codificarii din documentele de transfer.
4️⃣Destinatarul transportului de deșeuri este obligat să dețină, în stare de funcționare în parametri normali, o instalație de valorificare autorizată pentru operațiunile de valorificare și codurile de deșeuri recepționate, cu ajutorul căreia să valorifice obligatoriu întreaga cantitate de deșeuri, ce face obiectul transportului.”
5️⃣Veniturile realizate de operatorul economic pe perioada în care a funcționat fără deținerea autorizațiilor de mediu corespunzătoare se confiscă, acest fapt urmând a fi consemnat în procesul-verbal emis de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și măsura va fi dusă la îndeplinire de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, actul emis în aceste condiții fiind titlu executoriu.
6️⃣În urma constatării unor abateri repetate de la legislația privind protectia mediului, odată cu aplicarea sanctiunii contraventionale a amenzii, se va putea dispune suspendarea sau chiar anularea autorizațiilor deținute, după cum urmează:
• dacă o persoană juridică săvârșește două fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 6 luni de la constatarea primei abateri, autorizația de mediu va fi suspendată pe o perioadă de 3 luni;
• dacă o persoană juridică săvârșește mai mult de trei fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 12 luni de la constatarea primei abateri, autorizațiile de mediu vor fi anulate;
7️⃣Constatarea infracţiunilor din cuprinsul legislației privind protecția mediului se poate face din oficiu de către organele de urmărire penală precum și de către comisarii special abilitați din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, cercetarea infracţiunilor făcându-se sub directa coordonare a procurorului.
8️⃣În termen de 15 zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va adopta prin ordin de ministru nomenclatorul produselor susceptibile a fi deșeuri.”
Sper ca Ministerul Mediului, chiar dacă a decis adoptarea prevederii cu cele 15 puncte de trecere a frontierei, să nu blocheze pe viitor această inițiativă, pe motiv că „s-a făcut deja”. Acest lucru s-a mai întâmplat în trecut. Mă aștept să susțină aceste demersuri care, așa cum s-a văzut săptămâna trecută, sunt mai mult decât necesare. Este important, orice ar fi, să mergem înainte cu proiectele bune pentru mediu, de care beneficiază toți românii și să le implementăm urgent!
ian. 15, 2022 | Mediu
♻️ România se află astăzi la o răscruce de drumuri: continuăm să fim „groapa de gunoi a Europei” sau luăm măsuri urgente și imediate. Eu aleg a doua variantă. Încă din 2006, Parlamentul și Consiliul European ne dădeau instrumentele prin care să blocăm accesul în țară a deșeurilor prin toate punctele de trecere a graniței. Politicienii români au ales să ignore acest lucru și să lase toate cele 77 de puncte vamale deschise pentru ca gunoaiele altora să ne sufoce. Însă chiar dacă Statul a eșuat în a își proteja cetățenii, noi am ales o altă cale și am depus o inițiativă legislativă pentru a bloca acest lucru.
Art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, privind transferurile de deșeuri prevede faptul că “statele membre pot desemna anumite birouri vamale de intrare și de ieșire din Comunitate pentru transferurile de deșeuri care intră și/sau părăsesc Comunitatea. În cazul în care statele membre decid să desemneze astfel de birouri vamale, nu se va permite nici unui transfer de deșeuri să folosească orice alte puncte de trecere a frontierei dintr-un stat membru, pentru intrarea sau ieșirea din Comunitate.” Cu toate acestea, România este singurul stat european care nu a aplicat încă prevederile acestui articol!
Unii tot promit că vor stopa acest fenomen, în fiecare Program de Guvernare se vorbește despre asta, însă noi am propus concret, săptămâna aceasta, un proiect de lege prin care să limităm numărul punctelor de trecere a graniței pentru deșeuri de la 77 la doar 15. Împreună cu comisarii Gărzii Naționale de Mediu și cu domnul Niță Teodor, procuror specializat pe infracțiunile de mediu, am identificat aceste puncte unice de trecere a graniței care să fie folosite pentru traficul cu deșeuri. O scădere de la 7️⃣7️⃣ la 1️⃣5️⃣ puncte vamale va reprezenta un balon de oxigen uriaș pentru efectivele (și așa răsfirate) comisarilor Gărzii.
Ca să înțelegeți cât de gravă este situația acum: la acest moment, există un număr efectiv de 450 de comisari la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, personal care trebuie să acopere toată paleta legislativă referitoare la protecţia mediului (aproximativ 70 de legi şi hotărâri de Guvern), având în supraveghere aproximativ 80.000 de agenți economici în toată țara, care au o activitate cu impact asupra mediului și 77 de puncte de trecere a frontierei.
Dacă adaugăm la aceste aspecte și lipsa aproape totală a echipamentelor de specialitate, considerăm că trebuie să acționăm imediat, din punct de vedere legislativ, pentru a le acorda tot sprijinul de care au nevoie și nu-l primesc, în pofida solicitărilor repetate venite din partea lor. Din acest motiv, am prevăzut în inițiativa noastră că Ministerul Mediului va adopta în termen de 3️⃣0️⃣ de zile lista celor 15 puncte unice de trecere a frontierei pentru deșeuri. Garda de Mediu o are, este fundamentată, trebuie doar APLICATĂ!
De asemenea, în termen de 1️⃣5️⃣ zile de la adoptarea propunerilor noastre, reprezentanții Ministerului Mediului vor crea și un nomenclator al produselor susceptibile a fi deșeuri. Și acest lucru este amânat de foarte mult timp, Statul permițând intrarea necontrolată a deșeurilor în țară, multe „deghizate” sub denumirea de „bunuri second hand”. Și ce se întâmplă de obicei cu acestea: ajung aruncate și incendiate pe câmpuri, poluâmd aerul românilor.
Tocmai de aceea, având în vedere incendierile tot mai dese a deșeurilor care nu pot fi valorificate (care încet – încet îneacă Bucureștiul și întreaga țară), noi am decis să tratăm cauza și nu efectul: să limităm și să controlăm strict accesul în țară și să obligăm Statul să facă o listă exactă privind ce constituie, cu adevărat, deșeurile care pot fi refolosite. Și pentru că tot vorbim de incendierile tot mai numeroase, un alt aspect important pe care l-am introdus în inițiativa noastră legislativă a fost să acordăm puteri sporite comisarilor Gărzii de Mediu. Când vorbim de activități criminale legate de deșeuri, aceștia depind total de prezența și colaborarea cu Poliția Română sau de Frontieră.
Până în acest moment, comisarilor nu li s-a permis să constate şi să cerceteze infracţiunile din cuprinsul legislației privind protecția mediului din oficiu, în baza propriilor observații, ci doar în urma unor solicitări oficiale. Mai simplu: un polițist local, de exemplu, se poate autosesiza și lua măsuri imediate când observă o infracțiune de mediu, dar un comisar al Gărzii nu, chiar dacă are studii superioare și de specialitate în acest domeniu.
Cu toate acestea, personalul Gărzii de Mediu are doar atribuții administrative și nu dispune de competențe de cercetare penală! Vi se pare normal? Nouă nu! Asta înseamnă timp prețios pierdut în prinderea făptașilor și stoparea fenomenului infracțional. Și asta cu toate că există legislație europeană care permite acest lucru încă din 2018 (Raport CE Genval VIII/2018). Aceasta a fost și motivația care a stat la baza amendamentului nostru privind sporirea atribuțiilor comisarilor Gărzii Naționale de Mediu. Practic, să îi lăsăm să își facă treaba!
Într-o țară în care mor peste 20.000 de oameni pe an din cauza poluării, costurile semnificativ scăzute pentru tratarea și valorificarea deșeurilor în România au făcut să devenim o destinație din ce în ce mai atractivă pentru marii producători de deșeuri la nivel global. Iar eu cred, ca secretar al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, că este de datoria mea să încercăm să stopăm acest fenomen, indiferent de interesele uriașe ale unora. Prezentarea de mai sus cuprinde doar câteva din prevederile proiectului nostru, pe celelalte urmând să le detaliem în zilele următoare.
Sursa foto: ProTV